Poezia Jignire de Tudor Arghezi

JIGNIRE



Neprețuind granitul, o, fecioară !
Din care-aș fi putut să ți-l cioplesc,
Am căutat în lutul rumânesc
Trupul tău zvelt și cu miros de ceară.




Am luat pămînt sălbatec din pădure
Și-am frămîntat cu mîna de olar,
În parte, fiecare mădular,
Al ființei tale mici, de cremene ușure.



Zmăltîndu-ți ochii, luai tipar verbina,
 Drept pleoape, foi adînci de trandafiri,
Pentru sprincene firele subțiri
De iarbă nouă ce-a-nțepat lumina.




Luai pilda pentru trunchi de la urcioare,
Și dacă-n sîni și șold a-ntîrziat
Mîna-mi aprinsă, eu sînt vinovat
Că n-am oprit statuia-n cingătoare




Și c-am voit să simtă și să umble
Și să se-ndoaie-n pipăitul meu,
De chinul dulce dat de Dumnezeu,
Care-a trecut prin mine și te umple.





Femeie scumpă și ispită moale !
Povară-acum, cînd, vie, te-am pierdut,
De ce te zămislii atunci din lut
Și nu-ți lăsai pămîntul pentru oale ?

Poezia Jignire de Tudor Arghezi

JIGNIRE



Neprețuind granitul, o, fecioară !
Din care-aș fi putut să ți-l cioplesc,
Am căutat în lutul rumânesc
Trupul tău zvelt și cu miros de ceară.




Am luat pămînt sălbatec din pădure
Și-am frămîntat cu mîna de olar,
În parte, fiecare mădular,
Al ființei tale mici, de cremene ușure.



Zmăltîndu-ți ochii, luai tipar verbina,
 Drept pleoape, foi adînci de trandafiri,
Pentru sprincene firele subțiri
De iarbă nouă ce-a-nțepat lumina.




Luai pilda pentru trunchi de la urcioare,
Și dacă-n sîni și șold a-ntîrziat
Mîna-mi aprinsă, eu sînt vinovat
Că n-am oprit statuia-n cingătoare




Și c-am voit să simtă și să umble
Și să se-ndoaie-n pipăitul meu,
De chinul dulce dat de Dumnezeu,
Care-a trecut prin mine și te umple.





Femeie scumpă și ispită moale !
Povară-acum, cînd, vie, te-am pierdut,
De ce te zămislii atunci din lut
Și nu-ți lăsai pămîntul pentru oale ?

Poezia Gravură de Tudor Arghezi

GRAVURĂ


Astăzi, soarele, prin ceață,
S-a născut din haos, mort,
Pe-nserata dimineață,
Cenușie ca un cort.




Pe cînd sufletul coboară,
Melancolic, pe-amintiri,
Ca o pulbere ușoară
De scîntei și licăriri,



 Peste cărțile din care
Se deșteaptă musc trezit
De pe foi ce-au putrezit
Prin unghere de sertare,




Orologiul, ploaia-n urmă
Și cu inima-ntr-un ritm,
Bat secundele ce-n turmă
Nencetat au tot murit.




Și ce liniște se-așterne !
Și cum sufletul se-aude,
Scuturînd aripe ude
Peste brumele eterne !




Dintr-a mea singurătate
Las în voie timpul viu,
Care știe ce nu știu,
Și prin veacuri destrămate
Fac cu pana semn și scriu.

Poezia Gravură de Tudor Arghezi

GRAVURĂ


Astăzi, soarele, prin ceață,
S-a născut din haos, mort,
Pe-nserata dimineață,
Cenușie ca un cort.




Pe cînd sufletul coboară,
Melancolic, pe-amintiri,
Ca o pulbere ușoară
De scîntei și licăriri,



 Peste cărțile din care
Se deșteaptă musc trezit
De pe foi ce-au putrezit
Prin unghere de sertare,




Orologiul, ploaia-n urmă
Și cu inima-ntr-un ritm,
Bat secundele ce-n turmă
Nencetat au tot murit.




Și ce liniște se-așterne !
Și cum sufletul se-aude,
Scuturînd aripe ude
Peste brumele eterne !




Dintr-a mea singurătate
Las în voie timpul viu,
Care știe ce nu știu,
Și prin veacuri destrămate
Fac cu pana semn și scriu.