Poezia Icoană de Tudor Arghezi

ICOANĂ


Noaptea întinde scoarțe, plocate și covoare,
Urzite cu zigzaguri și cu chenar mărunt,
În care se repetă izvodul la culoare
Și chipurile crucii și florile, cum sunt.




În fața lunii, dreaptă, șoseaua-n vărgi cu plopii
S-a pardosit cu țoale din Jii și Mehedinți,
Și-n umbra fiecărui copac așteaptă popii,
Strîngînd în mîini tăcute cădelnițe fierbinți.




Ivirea se va face, pesemne, din cîmpie,
Prin albele cătune, pitite subt căciuli.
La moara adormită cu roata-n apa vie
S-au și sculat dulăii, molateci și ciufuli.




Căci iar Ierusalimul se-arată după ploaie,
Cum l-au știut întocmai, pe vremuri, cuvioșii.
Ce vezi ? Sobolii-nnalță biserici, mușuroaie.
Ce-auzi ? Văzduhul cîntă întreg cu toți cocoșii.

Poezia Icoană de Tudor Arghezi

ICOANĂ


Noaptea întinde scoarțe, plocate și covoare,
Urzite cu zigzaguri și cu chenar mărunt,
În care se repetă izvodul la culoare
Și chipurile crucii și florile, cum sunt.




În fața lunii, dreaptă, șoseaua-n vărgi cu plopii
S-a pardosit cu țoale din Jii și Mehedinți,
Și-n umbra fiecărui copac așteaptă popii,
Strîngînd în mîini tăcute cădelnițe fierbinți.




Ivirea se va face, pesemne, din cîmpie,
Prin albele cătune, pitite subt căciuli.
La moara adormită cu roata-n apa vie
S-au și sculat dulăii, molateci și ciufuli.




Căci iar Ierusalimul se-arată după ploaie,
Cum l-au știut întocmai, pe vremuri, cuvioșii.
Ce vezi ? Sobolii-nnalță biserici, mușuroaie.
Ce-auzi ? Văzduhul cîntă întreg cu toți cocoșii.

Poezia Iosif Al Ungro-Vlachiei de Tudor Arghezi

IOSIF AL UNGRO-VLACHIEI



Se-nnalță fumul de tămîie
De la jertfelnic la Isus
Și ci mireasma lui mîngîie
Sfinții cu nimb de foc, de sus.




Cîntările, suind în cor
Cu clopotele, s-au topit
În glasul de mijlocitor
Al blîndului mitropolit.




Înveșmîntat în promoroc
Cusut cu foi de trandafir,
Se roagă-n gînd ca un proroc
Și pune fruntea pe potir.




Dar ridicîndu-l Prea-Sfințitul
La ceruri, brațul i se frînge
Și varsă din neprihănitulș
Trup sfînt muiat în sfîntul sînge.




Curata cuminecătură
În veac de veac nu s-a vărsat.
Unchiașul în genunchi murmură :
- ,,Părinților, sînt cu păcat !''




Pe cînd părinții-arhimandriți
Și arhondarul stavrofor
Se jăluiesc, nemîntuiți,
Cum că păcatul e al lor.

Poezia Iosif Al Ungro-Vlachiei de Tudor Arghezi

IOSIF AL UNGRO-VLACHIEI



Se-nnalță fumul de tămîie
De la jertfelnic la Isus
Și ci mireasma lui mîngîie
Sfinții cu nimb de foc, de sus.




Cîntările, suind în cor
Cu clopotele, s-au topit
În glasul de mijlocitor
Al blîndului mitropolit.




Înveșmîntat în promoroc
Cusut cu foi de trandafir,
Se roagă-n gînd ca un proroc
Și pune fruntea pe potir.




Dar ridicîndu-l Prea-Sfințitul
La ceruri, brațul i se frînge
Și varsă din neprihănitulș
Trup sfînt muiat în sfîntul sînge.




Curata cuminecătură
În veac de veac nu s-a vărsat.
Unchiașul în genunchi murmură :
- ,,Părinților, sînt cu păcat !''




Pe cînd părinții-arhimandriți
Și arhondarul stavrofor
Se jăluiesc, nemîntuiți,
Cum că păcatul e al lor.