Poezia Linda-Raia Vasile Alecsandri

LINDA-RAIA



Pe zidul din Alhambra lucește-n răsărit
Un chioș în filigrană de marmură-aurie,
Cu stîlpi și arabescuri de jur împodobit,
Prin care se-ntrevede nălțimea azurie.



Acolo se arată, cînd ziua-i spre apus,
Frumoasa Linda-Raia, regina de Grenada ;
Și maurii din Vega se jură că pe sus
Se primblă o hurie lucindă ca zăpada.




Minune admirată de mauri și creștini,
Ea vine-n chiosc alene, privește prin zăbrele,
Și-i Place să arunce a rodiei rubini,
Pe care-i prind în spațiu voioase păsărele.



Dar iată că șiragul de alb mărgăritar
Alunecă pe brațu-i și cade-n fund devale.
Don Pedro de Castilia, trecînd, îl ia în dar,
Zîmbește la regină și pasă mîndru-n cale !

Poezia Pe Coastele Calabrei de Vasile Alecsandri

PE COASTELE CALABREI


Pe coastele Calabrei vaporu-naintează
În unda luminoasă ce noaptea fosforează ;
El taie-o brazdă lungă pe-al mării plai senin,
Și luna, vas de aur, plutește-n ceruri lin.




În dreapta, pe-ntuneric, se-nalță-un negru munte,
Vulcanul bătrîn Etna, cu lava stinsă-n frunte ;
Sehastru ce cunoaște al globului mister,
El pare că din sînu-i azvîrle stele-n cer.



În stînga e Carybda sălbatică, stîncie.
Din zare se întinde o punte argintie
Pe care se îndreaptă vaporul legănat,
Ce calcă orizonul cu stele semănat.




Dorm valurile mării sub atmosfera caldă.
În baie azurie Sicilia se scaldă ;
Și-n umbră călătorul, țintind ochii spre mal,
Aspiră-al Syracusei parfum oriental.

Poezia Oseminte Pierdute de Tudor Arghezi

OSEMINTE PIERDUTE


Iubirea noastră a murit aici.
Tu frunză cazi, tu creangă te ridici.

Atît amar de ani e de atunci !
Glicină tu, tu florile-ți arunci.

A mai venit de-atuncea să v-asculte,
Voi plopi adînci, cu voci și șoapte multe ?

Voi ați rămas întors tot spre apus,
Voi creșteți toți de-a pururea în sus.

N-o mai zăriți, din vîrfuri, nicăieri ?
Știți voi ce vorbă este vorbă ,,ieri'' ?

La poartă, umbr-aceluiaș stejar.
Mă rog, intrînd, de domnul grădinar.

Fîntîna curge, ca și-atunci, mereu,
Tu curgi, fîntînă, pe trecutul meu.

Și toate sînt precum le-am cunoscut
Rămase-așa, ca dintru început.

I-am spus că vreau să caut un mormînt,
Pe care l-am săpat, demult, cîntînd.

Și mi-a răspuns că nu e în grădina lui.
E-adevărat. Nu este mormîntul nimănui.

Poezia Morți În Crucea Nopții de Tudor Arghezi

MORȚI ÎN CRUCEA NOPȚII



Motți în crucea nopții ? Nu cred.
Totuș, clopote, ca-n bură,
Gîngăvesc.
Clopote de lemn, cu putred
Glas, jelesc,
Și gîndirea-i arătură
Peste care boi de zgură plugăresc.




Trăgătorii și groparii
Lîngă morții viitori
Dorm, gîndesc.
Totuș, jalnic lăutarii
Izbucnesc,
Și din guri de cîntători
Vorbe : ,,Slabi și trecători''
Se-nnădesc.




Se-nmormîntă noaptea, parcă,
Unii morți ieșiți din legi...
E tîrziu !
Sufletul răzleț se-mbarcă
În sicriu
Și vîslește spre pribegi,
Și te schimbă să-nțelegi
Cenușiu.





Eu sînt mortul, eu groparii,
Cimitirul și presviții !
Eu jelesc !
Vînturi treieră stejarii
Și-i zmuncesc.
Ploaia plînge rătăciții.
Și, în mine, și iubiții
Muncezesc.