Poezia Caligula de Tudor Arghezi

CALIGULA



Dorm în umbră legănate lebezile-n puf de undă,
Cuiburi albe, perini albe, printre stele furnicar,
Cîte-o stea însingurată cată-n aripi să se-ascundă,
Cîte-o lebădă-și îndreaptă capul, ca un nenufar.




De pe pod, la miezul nopții, le aruncă mîna bună
Pîinea, ce nutrește truda și trudește visătorii.
Mîini, lăsați-le flămînde șă se-acopere cu lună ;
Lebezi, așteptați ca pîinea să v-o dea semănătorii.




Stea cu stea pe-ntinsul undei liniștite pun cleștar,
Și printr-însul zugrăvite lebezile par și luna.
Plîngeri de viori și fluier cad în lac mărgăritar
Și se-aud din depărtare lovind unda cîte una.




În palatele aprinse, cu balcoane și unghere,
Liturghia bogăției are și-astă-seară loc.
Cine-a scris, în ce odaie, fără pat și fără foc,
Imnul ăsta de izbîndă, de iubire și durere ?




Folosiți-vă de cîntec, de lumină și de taină,
Cupe omenești de goluri, pline-n viață cîte-o clipă.
Și cenușa prin văpaie se-nveștmîntă cu o haină
Și găsește ca să cadă înapoi un fulg de-aripă.




Cîntecul, lumina, taina, unda,-ntinsurile-albastre,
Noi le ținem, noi le strîngem, cei căzniți, urîți și goi.
Temeliile veciei orice-ați face-s ale noastre,
Voi, întorceți-vă veseli și slăviți, întru noroi.

Poezia Între Două Nopți de Tudor Arghezi

ÎNTRE DOUĂ NOPȚI



Mi-am împlîntat lopata tăioasă în odaie.
Afară bătea vîntul. Afară era ploaie.

Și mi-am săpat odaia departe subt pămînt.
Afară bătea ploaia. Afară era vînt.

Am aruncat pămîntul din groapă, pe fereastră.
Cît lumea-i era piscul, și-n pisc plîngea Isus.

Săpînd s-a rupt lopata. Cel ce-o știrbise, iată-l,
Cu moaștele-i de piatră, fusese însuș Tatăl.

Și m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborît,
Și în odaia goală din nou mi-a fost urît.

Și am voit atuncea să sui și-n pisc să fiu.
O stea era pe ceruri. În cer era tîrziu.

Poezia Vodă-Țepeș de Tudor Arghezi

VODĂ-ȚEPEȘ



Pacea e-n țară, pacea înnafară,
Hotarul, liniștit cum n-a mai fost,
Și șesurile, azi la adăpost,
Plugarii noi le fulgeră și ară.




Pe la-nceputul dulce-al primăverii
Satul și-aduce-aminte de povești,
Și frunza tremură pe crengi cerești,
Și, pasămite,-ne taină, și boierii.



De bună seamă. Vodă gînditorul
La curățirea lumii-i hotărît.
Îndeasă țeapa-n oameni pînă-n gît
Pentru-a-ntîlni șezutul omușorul.



Și nu cunoști cruțări și amintiri
De te arunci dreptății împotrivă.
De-altfel, creștin cu țepile, colivă
Îți pregătește Vlad - și lumînări.




Cuviincios cu buna rînduială,
Pentru cei mari, fie munteni sau turci,
Avea mai mari și osebite furci,
Ca treapta loc să nu dea la-ndoială.




Vedeai vizirii la-nălțimea lor,
Înfipți în vîrfuri sprintene de plopi,
Iar pentru sfinți, vlădici și episcopi
Avea lemn sfînt și bun mirositor.



Și iată Sfatul Țării aduna
Să mulțumească domnului de Pace.
Vlad șade-n jilț. E liniștit. Și tace,
Cu sufletul în platoșă-mpăcat.



Și pe cînd prieteni și curteni în zale
Ciocnesc în juru-i cupele cu vin,
În cinstea faptelor Măriei-Sale,
El cugetă ce țepi li se cuvin.

Poezia Epitaf de Tudor Arghezi

EPITAF



'Nainte de-a lăsa condeiul să zacă
Uscat, ruginit și frînt
Ca o surcea, ca un crîmpei de cracă,
În nisip, în pămînt,




Dă-mi voie să-l înmoi în apă tare
Și cu stihurile mele din urmă să fac însemnare
Caligrafică, pe piele.
Pentru ca dragostea cînd ți se-ațîță
Să le citească cel ce ți-o cînta.
Pentru ca pruncul tău, sugînd la țîță,
Să-nvețe-n frumusețea ta.




Pentru ca noaptea, în oglindă,
Privindu-ți sînul scris,
Strugure, dudă sau ghindă,
Să te uiți în carne, și să ghicești în vis.



Aceasta e sufletul meu, Rașel.
Rugați-vă pentru el.