Poezia Lupta cu Boierul de Eugen Jebeleanu

LUPTA CU BOIERUL



Simțeam că, dacă-l las, boierul
Cu cap de porc mă va ucide.
Rînjind, ședea lățit pe aur
Cu ghearele înțepenite.
De-l las, simțeam că mă ucide.




Grețosu-i trup de porc, cu grijă,
I-l mîngîiai. S-a-nfiorat.
,,Privește cine sînt'' ( șoptit-am )
Și creieru-mi i-am arătat.
Privind-l, hohoti turbat.




( M-o crede-un biet vîntură-lume, -
Gîndit-am ). În genunchi picai.
Pe țărmul vieții vuitoare,
Ne-aflam. Se însera. Strigai :
,,Dă-mi aurul pe care stai !''




,,O clipă - și mă poate pierde.
S-aștept - nu mi-i îngăduit.
La drum mă-mping, m-atrag în zare
Mari taine fără de sfîrșit.
S-aștept - nu mi-i îngăduit''.




,,Ți-i inima de-osînzi păzită,
A mea e toată-o rană grea
Și, totuși, binecuvîntată-i :
E viață și e dor în ea :
Dă-mi aurul. Să pot pleca''.




,,Al mării-ntins mi-așteaptă vasul,
Și mii de corturi sclipitoare,
Un soare nou, miresme stranii,
Și alte-ospețe și fecioare
Mă cheamă și m-așteaptă-n zare''.




,,Vuiește-n mine viața-ntreagă,
Tot ce e nou spre mine zburdă.
Un vifor sînt, de sfinte vise,
Orice visare-a ta e surdă.
Hai, spintecă - aurită-ți burtă !''





Grea, oarbă, seara ne cuprinse.
Gemînd și întristat, stam eu.
Și val de val venea să-mi spună :
,,Noi aștetă. Ai aur greu ?''
Val după val vuia mereu.





Crunt ne izbirăm. Țărmul mării
Se clătină. Cu mîna mea
Îi rupsei carnea grea. Degeaba.
El auru-și suna. Rîdea.
Și eu nu pot, nu pot pleca.





Și seri cu miile trecută,
Și-mi curge sîngele potop,
Mă cheamă depărtarea-ntr-una
Și eu mă lupt pe-aceași loc
Crunt, cu boierul cap de porc.

Poezia Lupta cu Boierul de Eugen Jebeleanu

LUPTA CU BOIERUL



Simțeam că, dacă-l las, boierul
Cu cap de porc mă va ucide.
Rînjind, ședea lățit pe aur
Cu ghearele înțepenite.
De-l las, simțeam că mă ucide.




Grețosu-i trup de porc, cu grijă,
I-l mîngîiai. S-a-nfiorat.
,,Privește cine sînt'' ( șoptit-am )
Și creieru-mi i-am arătat.
Privind-l, hohoti turbat.




( M-o crede-un biet vîntură-lume, -
Gîndit-am ). În genunchi picai.
Pe țărmul vieții vuitoare,
Ne-aflam. Se însera. Strigai :
,,Dă-mi aurul pe care stai !''




,,O clipă - și mă poate pierde.
S-aștept - nu mi-i îngăduit.
La drum mă-mping, m-atrag în zare
Mari taine fără de sfîrșit.
S-aștept - nu mi-i îngăduit''.




,,Ți-i inima de-osînzi păzită,
A mea e toată-o rană grea
Și, totuși, binecuvîntată-i :
E viață și e dor în ea :
Dă-mi aurul. Să pot pleca''.




,,Al mării-ntins mi-așteaptă vasul,
Și mii de corturi sclipitoare,
Un soare nou, miresme stranii,
Și alte-ospețe și fecioare
Mă cheamă și m-așteaptă-n zare''.




,,Vuiește-n mine viața-ntreagă,
Tot ce e nou spre mine zburdă.
Un vifor sînt, de sfinte vise,
Orice visare-a ta e surdă.
Hai, spintecă - aurită-ți burtă !''





Grea, oarbă, seara ne cuprinse.
Gemînd și întristat, stam eu.
Și val de val venea să-mi spună :
,,Noi aștetă. Ai aur greu ?''
Val după val vuia mereu.





Crunt ne izbirăm. Țărmul mării
Se clătină. Cu mîna mea
Îi rupsei carnea grea. Degeaba.
El auru-și suna. Rîdea.
Și eu nu pot, nu pot pleca.





Și seri cu miile trecută,
Și-mi curge sîngele potop,
Mă cheamă depărtarea-ntr-una
Și eu mă lupt pe-aceași loc
Crunt, cu boierul cap de porc.

Poezia Ștefan Și Dunărea ( Baladă ) de Vasile Alecsandri

ȘTEFAN ȘI DUNĂREA
       ( Baladă )

,,Dunăre ! ce plîngi tu oare ?''
,,Plîng o  floare de sub soare
Ce din sînu-mi a răpit
Ștefan-vodă cel cumplit !''

.............................................

Pe cel țărm bătut de valuri,
Sus pe zare, sus pe maluri,
Sînt trei cete de oșteni,
Turci, tatari și moldoveni.
Una-i ceata hanului,
Una-i a sultanului,
Una-i a Ștefanului !
Iar în cîmpul cel turcesc
Mii de săbii zinghenesc;
Iar în cîmpul tătaresc
Mii de arce săgețesc ;
Iar în cel moldovenesc :
Ștefan-vodă cel frumos
Ș-o copilă, chip duios.
Fata plînge, fata zice :
,,Lasă-mă să fug de-aice,
O !Ștefane, scumpul meu !"
Domnul zice : ,,Nu ! nu vreu,
Nu, pre sfîntul Dumnezeu !
Că-mi ești dulce la privit
Și mai dulce la iubit,
Ca lumina soarelui
La lupta viteazului."
,,De-ți sînt dragă, de-s frumoasă,
Ie-mă, doamne, ori mă lasă."
,,Ba ! de-a fi să lupt de dată
Chiar cu Dunărea turbată,
Nu te las nici chiar de-un pas.
,,Apoi dar, rămîi cu bine,
Că tu n-ai parte de mine !''
Fata zice și s-aruncă !

Valurile clocotesc,
Pe copilă-o-nvăluiesc
Ș-o azvîrl din val în val,
Departînd-o de la mal.

Turcii staun încremeniți,
Moldovenii împetriți
Și tatarii înlemniți.
Stau și ulii în zburare,
Stau și caii-n alergare,
Stă și soarele-n mirare,
Căci deodată ce se ?
Cine-n valuri se răpede ?
Domnul Ștefan cel vestit,
Domnul cel nebiruit!
El s-azvîrle nebunește
Și înoată voinicește.
Taie-o brazdă, taie nouă,
Taie Dunărea în două,
Și la pept cu foc o strînge
Și se-ntoarce fericit
Sus, pe malul înflorit.

Poezia Ștefan Și Dunărea ( Baladă ) de Vasile Alecsandri

ȘTEFAN ȘI DUNĂREA
       ( Baladă )

,,Dunăre ! ce plîngi tu oare ?''
,,Plîng o  floare de sub soare
Ce din sînu-mi a răpit
Ștefan-vodă cel cumplit !''

.............................................

Pe cel țărm bătut de valuri,
Sus pe zare, sus pe maluri,
Sînt trei cete de oșteni,
Turci, tatari și moldoveni.
Una-i ceata hanului,
Una-i a sultanului,
Una-i a Ștefanului !
Iar în cîmpul cel turcesc
Mii de săbii zinghenesc;
Iar în cîmpul tătaresc
Mii de arce săgețesc ;
Iar în cel moldovenesc :
Ștefan-vodă cel frumos
Ș-o copilă, chip duios.
Fata plînge, fata zice :
,,Lasă-mă să fug de-aice,
O !Ștefane, scumpul meu !"
Domnul zice : ,,Nu ! nu vreu,
Nu, pre sfîntul Dumnezeu !
Că-mi ești dulce la privit
Și mai dulce la iubit,
Ca lumina soarelui
La lupta viteazului."
,,De-ți sînt dragă, de-s frumoasă,
Ie-mă, doamne, ori mă lasă."
,,Ba ! de-a fi să lupt de dată
Chiar cu Dunărea turbată,
Nu te las nici chiar de-un pas.
,,Apoi dar, rămîi cu bine,
Că tu n-ai parte de mine !''
Fata zice și s-aruncă !

Valurile clocotesc,
Pe copilă-o-nvăluiesc
Ș-o azvîrl din val în val,
Departînd-o de la mal.

Turcii staun încremeniți,
Moldovenii împetriți
Și tatarii înlemniți.
Stau și ulii în zburare,
Stau și caii-n alergare,
Stă și soarele-n mirare,
Căci deodată ce se ?
Cine-n valuri se răpede ?
Domnul Ștefan cel vestit,
Domnul cel nebiruit!
El s-azvîrle nebunește
Și înoată voinicește.
Taie-o brazdă, taie nouă,
Taie Dunărea în două,
Și la pept cu foc o strînge
Și se-ntoarce fericit
Sus, pe malul înflorit.