Poezia Rozele De Toamnă de Eugen Jebeleanu

            ROZELE DE TOAMNĂ


Odrasle proletare ce tînjesc
În parcuri de magnați, o, roze-n toamnă !
Crunt ispășesc, de nu vor să iubească,
Și dacă au iubit, crunt ispășesc.


De au prea multe visuri, pier,
De au puține-s azvîrlite.
Flori de-o parà, în loc de crizanteme,
La butoniera domnilor boieri.


Roze de toamnă, fete proletare,
Și irisul a fost cenușăreasă -
Și crizantema. Osă fiți și voi
Flori minunate, flori scăpărătoare.

Poezia Rozele De Toamnă de Eugen Jebeleanu

            ROZELE DE TOAMNĂ


Odrasle proletare ce tînjesc
În parcuri de magnați, o, roze-n toamnă !
Crunt ispășesc, de nu vor să iubească,
Și dacă au iubit, crunt ispășesc.


De au prea multe visuri, pier,
De au puține-s azvîrlite.
Flori de-o parà, în loc de crizanteme,
La butoniera domnilor boieri.


Roze de toamnă, fete proletare,
Și irisul a fost cenușăreasă -
Și crizantema. Osă fiți și voi
Flori minunate, flori scăpărătoare.

Fabula Lupul Devenit Cioban de La Fontaine

LUPUL DEVENIT CIOBAN

Nemaiputând să semene urgie
și întristare-n turmă și prăpăd,
Un Lup mișel, cum rar lupi se mai văd,
se folosi atunci de viclenie.
,,C-o bâtă, c-un cimpoi
și-o ipingea,
nu s-ar putea
s-ajung și eu, colea cioban la oi?..."
Și-ar mai fi scris și pe căciulă, hoțomaenul:
,,Aflați, vă rog, că sunt Procopie Ciobanul !"
Gătit așa, Procopie
de turmă de apropie
la ceasul când adevăratul
cioban cu bâtă și mintean
și jaevrele  dormeau buștean,
pe câmp, de-a lungul și de-a latul.
El i-a lăsat să doarmă-n pace
și s-a-ndreptat spre dobitoace,
socotind că este vreme
chiar cu graiul să le cheme,
să le ducă slutul lotru
până-n inimă de codru.
Însă asta-i fu pierzania :
glasul lui cumplit, de fiară,
luncile le înfioară,
dând pe loc de gol dihania ;
iar dulăii și ciobanul
încolțiră hoțomanul
(vai de pielea lui, sărmanul !)

Ești lup ? Fii lup fără ocol
și dă năvalnic, buzna-n turmă,
căci viclenia, pân' la urmă,
oricât n-ai vrea, te dă de gol !

Fabula Lupul Devenit Cioban de La Fontaine

LUPUL DEVENIT CIOBAN

Nemaiputând să semene urgie
și întristare-n turmă și prăpăd,
Un Lup mișel, cum rar lupi se mai văd,
se folosi atunci de viclenie.
,,C-o bâtă, c-un cimpoi
și-o ipingea,
nu s-ar putea
s-ajung și eu, colea cioban la oi?..."
Și-ar mai fi scris și pe căciulă, hoțomaenul:
,,Aflați, vă rog, că sunt Procopie Ciobanul !"
Gătit așa, Procopie
de turmă de apropie
la ceasul când adevăratul
cioban cu bâtă și mintean
și jaevrele  dormeau buștean,
pe câmp, de-a lungul și de-a latul.
El i-a lăsat să doarmă-n pace
și s-a-ndreptat spre dobitoace,
socotind că este vreme
chiar cu graiul să le cheme,
să le ducă slutul lotru
până-n inimă de codru.
Însă asta-i fu pierzania :
glasul lui cumplit, de fiară,
luncile le înfioară,
dând pe loc de gol dihania ;
iar dulăii și ciobanul
încolțiră hoțomanul
(vai de pielea lui, sărmanul !)

Ești lup ? Fii lup fără ocol
și dă năvalnic, buzna-n turmă,
căci viclenia, pân' la urmă,
oricât n-ai vrea, te dă de gol !