Poezia Cetăți Noi Se-Nălțară de Eugen Jebeleanu

CETĂȚI NOI SE-NĂLȚARĂ




Vechi iazme cu trufașe-aripi mai zboară,
Cenușa rugurilor  este caldă încă,
Credințe negre mai păzesc vechi turle, -
Dar noile cetăți se înălțară.




Noi, noi cetăți : suflete purpurii,
Inimi în zbor, și crezuri uriașe,
Aruncă trăsnetu-n cetățile bătrîne
Și le răstoarnă de la temelii.




Și zile-nflăcărate trec în zbor,
Se prăbușesc bătrînele cetăți,
Cetate nouă fi-va-ntreagă lume,
Cîntată de poeți triumfători.

Poezia Cetăți Noi Se-Nălțară de Eugen Jebeleanu

CETĂȚI NOI SE-NĂLȚARĂ




Vechi iazme cu trufașe-aripi mai zboară,
Cenușa rugurilor  este caldă încă,
Credințe negre mai păzesc vechi turle, -
Dar noile cetăți se înălțară.




Noi, noi cetăți : suflete purpurii,
Inimi în zbor, și crezuri uriașe,
Aruncă trăsnetu-n cetățile bătrîne
Și le răstoarnă de la temelii.




Și zile-nflăcărate trec în zbor,
Se prăbușesc bătrînele cetăți,
Cetate nouă fi-va-ntreagă lume,
Cîntată de poeți triumfători.

Poezia Steaua Stelelor de Eugen Jebeleanu

STEAUA STELELOR


Nu cade niciodată steaua roșie :
Soare și lună, Venus - au pierit
Și ea măreț domnește-n răsărit.


Nu-i roșie nicicînd steaua ce cade :
E-albastră, verde-i roză este, pală :
O toamnă-n nesfîrșita lume-astrală.


Alunecă, stea pieritoare, cazi,
Te prăbușește, cu suspine mii ;
Și dintr-o stea se poate face zi.


Stea roșie, tu scapără dormind !
De cînd e omul om și-n sus privește,
Doar steaua roșie i-a fost nădejde.

Poezia Steaua Stelelor de Eugen Jebeleanu

STEAUA STELELOR


Nu cade niciodată steaua roșie :
Soare și lună, Venus - au pierit
Și ea măreț domnește-n răsărit.


Nu-i roșie nicicînd steaua ce cade :
E-albastră, verde-i roză este, pală :
O toamnă-n nesfîrșita lume-astrală.


Alunecă, stea pieritoare, cazi,
Te prăbușește, cu suspine mii ;
Și dintr-o stea se poate face zi.


Stea roșie, tu scapără dormind !
De cînd e omul om și-n sus privește,
Doar steaua roșie i-a fost nădejde.