Fabula Motanul Și Gherlanul Veteran de La Fontaine,

MOTANUL ȘI GHERLANUL VETERAN


Nu-mi mai aduc aminte unde-anume,
dar Jupiter mi-i martor,
am cunoscut, pe vremuri, o pildă cu un tartor :
Motanul cel mai aprig și mai viteaz din lume,
un Machedon năpraznic al lumii pisicești
și-o pacoste a ginții șoricești.
Cumplitul Roadeslană
-o Satană-
temut în jur pe-o rază de o leghe,
prin poduri, prin hambare, prin pivniți stând de veghe,
înverșunat să-i bântuie,
ținea întreaga lume de șobolani s-o mântuie.
Capcanele lăsate cu brânză prin hogeaguri,
cumplita șoricioaică din pivnițe și tot
șiragul de otrăvuri îndătinat de veacuri
păreau pe lângă dânsul de-a dreptul niște fleacuri.
Nemaizărind cu timpul prin borte nici un bot,
ce-a pus atunci la cale-mpelițatul?
Să facă într-o zi pe... spânzuratul,
ținându-se c-o sfoară de-o grindă din tavan.
Crezându-l mort și țeapă-n pe crudul cotoșman
(pesemne zgâriase
pe careva ori, poate, din puii fripți furase)
și, bucuroși de moartea cumplitului dușman,
ieșiră Șobolanii, cu teamă, câte unul,
să vadă cum atârnă de grindă căpcăunul,
și, strânși buluc îndată, au început să joace
bătuta printre stive ori sus, pe boloboace.
Dar când era mai deșuchiat sabatul,
învie deodată spânzuratul,
începe să-i înhațe mai cu foc
și-i sătură de joc.
-„Sunt încă viu ( le spune Motanul) și-n putere
și nici o îndoială nu încape,
că nu găsiți pe lume nici găuri, nici unghere
de mine să vă scape!”
Nu trece mult și iată-l pândind în căpistere,
ca un morman de cocă la vedere.
Nebănuind, firește, ce-i așteaptă,
pâș-pâș, toți Șobolanii spre dânsul se îndreaptă.
Dar un gherlan bătrân, cu coada ruptă,
u veteran umblat, temut în luptă,
privește de departe aluatul ca un ghem
și-i spune comandantului suprem :
-Ascultă-mă o dată și pe mine :
mormanul ăsta nu-mi miroase-a bine.
Mai chibzuit ar fi de ne-am abține...
Mormanule cât pieptul unei dropii,
(mai spune el mai mult ca pentru sine),
și sac de-ai fi eu tot nu mă apropii!”
Pășit, avea dreptate bătrânul seminției
să fugă de ispita lăcomiei.


Ne-ncrederea e mama chezășiei.

Fabula Motanul Și Gherlanul Veteran de La Fontaine,

MOTANUL ȘI GHERLANUL VETERAN


Nu-mi mai aduc aminte unde-anume,
dar Jupiter mi-i martor,
am cunoscut, pe vremuri, o pildă cu un tartor :
Motanul cel mai aprig și mai viteaz din lume,
un Machedon năpraznic al lumii pisicești
și-o pacoste a ginții șoricești.
Cumplitul Roadeslană
-o Satană-
temut în jur pe-o rază de o leghe,
prin poduri, prin hambare, prin pivniți stând de veghe,
înverșunat să-i bântuie,
ținea întreaga lume de șobolani s-o mântuie.
Capcanele lăsate cu brânză prin hogeaguri,
cumplita șoricioaică din pivnițe și tot
șiragul de otrăvuri îndătinat de veacuri
păreau pe lângă dânsul de-a dreptul niște fleacuri.
Nemaizărind cu timpul prin borte nici un bot,
ce-a pus atunci la cale-mpelițatul?
Să facă într-o zi pe... spânzuratul,
ținându-se c-o sfoară de-o grindă din tavan.
Crezându-l mort și țeapă-n pe crudul cotoșman
(pesemne zgâriase
pe careva ori, poate, din puii fripți furase)
și, bucuroși de moartea cumplitului dușman,
ieșiră Șobolanii, cu teamă, câte unul,
să vadă cum atârnă de grindă căpcăunul,
și, strânși buluc îndată, au început să joace
bătuta printre stive ori sus, pe boloboace.
Dar când era mai deșuchiat sabatul,
învie deodată spânzuratul,
începe să-i înhațe mai cu foc
și-i sătură de joc.
-„Sunt încă viu ( le spune Motanul) și-n putere
și nici o îndoială nu încape,
că nu găsiți pe lume nici găuri, nici unghere
de mine să vă scape!”
Nu trece mult și iată-l pândind în căpistere,
ca un morman de cocă la vedere.
Nebănuind, firește, ce-i așteaptă,
pâș-pâș, toți Șobolanii spre dânsul se îndreaptă.
Dar un gherlan bătrân, cu coada ruptă,
u veteran umblat, temut în luptă,
privește de departe aluatul ca un ghem
și-i spune comandantului suprem :
-Ascultă-mă o dată și pe mine :
mormanul ăsta nu-mi miroase-a bine.
Mai chibzuit ar fi de ne-am abține...
Mormanule cât pieptul unei dropii,
(mai spune el mai mult ca pentru sine),
și sac de-ai fi eu tot nu mă apropii!”
Pășit, avea dreptate bătrânul seminției
să fugă de ispita lăcomiei.


Ne-ncrederea e mama chezășiei.

Fabula Nevăstuica Intrată În Hambar de La Fontaine

       NEVĂSTUICA INTRATĂ ÎN HAMBAR


Adulmecând mereu și dând  târcoale,
o Nevăstuică, slabă ca un băț,
sprijită de pe urma unei boale,
pătrunse-ntr-un hambar cu bunătăți.
Și dă-i ospăț!
Cam dup-o săptămână, doar, de hrană
ajunse bucălată, grăsuță, dolofană.


Într-o zi, voind să scape,
(s-auzea pe scară gură!)
vru să iasă prin spărtură,
dar văzu că nu încape.
-„Am greșit, cumva, de grabă...
N-am greșit!... Ciudată treabă...”
-„Ce tot murmuri? Ce tot zici?
Când intrași, întâi, aici,
erai slabă
ca o scoabă.
Vrei să nu rămâi peșcheș?
Slabă trebuie să ieși
nu cum ești, un fedeleș!”

Fabula Nevăstuica Intrată În Hambar de La Fontaine

       NEVĂSTUICA INTRATĂ ÎN HAMBAR


Adulmecând mereu și dând  târcoale,
o Nevăstuică, slabă ca un băț,
sprijită de pe urma unei boale,
pătrunse-ntr-un hambar cu bunătăți.
Și dă-i ospăț!
Cam dup-o săptămână, doar, de hrană
ajunse bucălată, grăsuță, dolofană.


Într-o zi, voind să scape,
(s-auzea pe scară gură!)
vru să iasă prin spărtură,
dar văzu că nu încape.
-„Am greșit, cumva, de grabă...
N-am greșit!... Ciudată treabă...”
-„Ce tot murmuri? Ce tot zici?
Când intrași, întâi, aici,
erai slabă
ca o scoabă.
Vrei să nu rămâi peșcheș?
Slabă trebuie să ieși
nu cum ești, un fedeleș!”