Poezia Cumătrul Lui Esze Tamàs de Eugen Jebeleanu

CUMĂTRUL LUI ESZE TAMAS



La Viena-i fiu-mi ;
Își luă și soață.
Fata-mi, Orseze, - a lui Ctrstos e :
Popi o țin în brață.




Grofu-mi luă pămîntul,
Țărna-mi luă nevasta.
Hai spre Munkàcs, prea destulă-i
Jeluiala asta.




Nu mai am nimica,
Praful îmi rămîne.
Către RaKoczi e timpul
Paşii să ne mîne.




Merg pe unde umblă
Ungurii, smintiţii,
Lotru la Viena-i fiu-mi,
Fata+mi cu prea sfinţii-i.





Sînt de rîs Oradiei,
Viena-mi rîde-n faţă.
Un cuvînt, cumetre Esze,
De la mine-nvață.




Domni și popi în cîrcă
Am răbdat cu carul.
Prea de-ajuns ne îndoparăm
Burta cu amarul.




Rokoczi, oricine,
Vie, nu adaste !
Să zdrobim, cumetre Esze,
Viperele noastre !

Poezia Cumătrul Lui Esze Tamàs de Eugen Jebeleanu

CUMĂTRUL LUI ESZE TAMAS



La Viena-i fiu-mi ;
Își luă și soață.
Fata-mi, Orseze, - a lui Ctrstos e :
Popi o țin în brață.




Grofu-mi luă pămîntul,
Țărna-mi luă nevasta.
Hai spre Munkàcs, prea destulă-i
Jeluiala asta.




Nu mai am nimica,
Praful îmi rămîne.
Către RaKoczi e timpul
Paşii să ne mîne.




Merg pe unde umblă
Ungurii, smintiţii,
Lotru la Viena-i fiu-mi,
Fata+mi cu prea sfinţii-i.





Sînt de rîs Oradiei,
Viena-mi rîde-n faţă.
Un cuvînt, cumetre Esze,
De la mine-nvață.




Domni și popi în cîrcă
Am răbdat cu carul.
Prea de-ajuns ne îndoparăm
Burta cu amarul.




Rokoczi, oricine,
Vie, nu adaste !
Să zdrobim, cumetre Esze,
Viperele noastre !

Fabula Musca Și Furnica de La Fontaine

           MUSCA ȘI FURNICA


O muscă și-o Furnică
măruntă, dar vitează,
se ciondăneau pe-o frunză de sipică,
voind să știe care e mai brează.
Luând cuvântul, Musca spuse tare :
-„O, Jupiter, e cu putință, oare,
ca o pârlită de jivină târâtoare,
cu fiicele văzduhului să se compare?...
Eu prin palate zbor în jos și-n sus
și gust din boul ce ți-a fost adus
de credincioși, ca danie,
în timp ce-o prăpădită, ca asta, de gânganie
se ospătează zile-ntregi doar dintr-un pai...
Ia spune, mititico, tu, încai,
te-ai așezat, vreodată,
pe-o frunte-ncoronată?
Că eu m-așez, - e lucru cunoscut -
mă zbengui ștrengărește prin cosițe
de domnițe
și uneori chiar sânii le sărut :
și mândra cu gropițe
mă schimbă-n alunițe,
mă poartă pe altițe ;
iar tu, - bătu-le-ar vina -
întruna cu hambarele-mi dai zor...
-„Ce tot îndrugi ? răspunse Gospodina.
E drept că în palate intri-n zbor,
dar ca o lighioană nepoftită.
Că guști, cum guști, din hrana zeilor?
Ești doar o venetică opleșită!...
Că te așezi pe-o frunte de domn sau de catâr?
E-o mojicie, nu e un hatâr,
adeseori cu moartea pedepsită.
E drept, vreo detișcană și azi se mai mândrește
cu niște picățele pe rochițe,
ori, pe obraz, cu alunițe,
cu numele de ,,muște”-n franțuzește.
Dar numele e nume și faptele sunt fapte.
Să nu uităm zicala : ,,E ca o muscă-n lapte!”
se spune de orbeți, de tonți, de javre ;
așa că mai slăbește-o cu astfel de palavre.
De prin colibe ori de prin palate,
de peste tot voi sunteți alungate.
Spionii care umblă, ștrengarii, după muște,
au uneori prilej din ștreang să muște.
Când vor porni, la iarnă, ninsorile din cer,
voi veți pieri de foame  și de ger.
Dar mie nici de foame și nici de ger nu-mi pasă :
voi sta la căldurică, având de toate-n casă!
Prin grija mea de astăzi, de griji nu am habar...
Adio deci! Cu tine pierd vremea în zadar
și nu cu trăncăneala se umple un hambar...”

Fabula Musca Și Furnica de La Fontaine

           MUSCA ȘI FURNICA


O muscă și-o Furnică
măruntă, dar vitează,
se ciondăneau pe-o frunză de sipică,
voind să știe care e mai brează.
Luând cuvântul, Musca spuse tare :
-„O, Jupiter, e cu putință, oare,
ca o pârlită de jivină târâtoare,
cu fiicele văzduhului să se compare?...
Eu prin palate zbor în jos și-n sus
și gust din boul ce ți-a fost adus
de credincioși, ca danie,
în timp ce-o prăpădită, ca asta, de gânganie
se ospătează zile-ntregi doar dintr-un pai...
Ia spune, mititico, tu, încai,
te-ai așezat, vreodată,
pe-o frunte-ncoronată?
Că eu m-așez, - e lucru cunoscut -
mă zbengui ștrengărește prin cosițe
de domnițe
și uneori chiar sânii le sărut :
și mândra cu gropițe
mă schimbă-n alunițe,
mă poartă pe altițe ;
iar tu, - bătu-le-ar vina -
întruna cu hambarele-mi dai zor...
-„Ce tot îndrugi ? răspunse Gospodina.
E drept că în palate intri-n zbor,
dar ca o lighioană nepoftită.
Că guști, cum guști, din hrana zeilor?
Ești doar o venetică opleșită!...
Că te așezi pe-o frunte de domn sau de catâr?
E-o mojicie, nu e un hatâr,
adeseori cu moartea pedepsită.
E drept, vreo detișcană și azi se mai mândrește
cu niște picățele pe rochițe,
ori, pe obraz, cu alunițe,
cu numele de ,,muște”-n franțuzește.
Dar numele e nume și faptele sunt fapte.
Să nu uităm zicala : ,,E ca o muscă-n lapte!”
se spune de orbeți, de tonți, de javre ;
așa că mai slăbește-o cu astfel de palavre.
De prin colibe ori de prin palate,
de peste tot voi sunteți alungate.
Spionii care umblă, ștrengarii, după muște,
au uneori prilej din ștreang să muște.
Când vor porni, la iarnă, ninsorile din cer,
voi veți pieri de foame  și de ger.
Dar mie nici de foame și nici de ger nu-mi pasă :
voi sta la căldurică, având de toate-n casă!
Prin grija mea de astăzi, de griji nu am habar...
Adio deci! Cu tine pierd vremea în zadar
și nu cu trăncăneala se umple un hambar...”