Poezia Întîlnire-n Noaptea de Primăvară de Magda Isanos

ÎNTÎLNIRE-N NOAPTEA DE PRIMĂVARĂ




Prin vreme, dintr-o altă primăvară,
se-ndreaptă către mine-agale-o fată
( ce cunoscută mi-i și-ndepărtată ! ) ;
ea-ntinde mîna, parc-ar vrea să-mi ceară
un zîmbet, dintr-acele fără rost,
și mă privește-n față, cu mirare,
și tristă, fata asta depre care
fotografii și oameni spun c-am fost.
Aș vrea s-o iau de mînă și să plîng,
dar nu știu pentru ce nu pot s-o fac -
e-n jurul ei un farmec de copac
abia-nflorit - și-n scoica mea mă strîng,
s-adorm, să nu mai simt că-i primăvară,
întocmai ca și-atuncea cînd o fată
( ce cunoscută mi-i și-ndepărtată ! )
se-ndrăgostise pentru-ntîia oară.

Poezia Întîlnire-n Noaptea de Primăvară de Magda Isanos

ÎNTÎLNIRE-N NOAPTEA DE PRIMĂVARĂ




Prin vreme, dintr-o altă primăvară,
se-ndreaptă către mine-agale-o fată
( ce cunoscută mi-i și-ndepărtată ! ) ;
ea-ntinde mîna, parc-ar vrea să-mi ceară
un zîmbet, dintr-acele fără rost,
și mă privește-n față, cu mirare,
și tristă, fata asta depre care
fotografii și oameni spun c-am fost.
Aș vrea s-o iau de mînă și să plîng,
dar nu știu pentru ce nu pot s-o fac -
e-n jurul ei un farmec de copac
abia-nflorit - și-n scoica mea mă strîng,
s-adorm, să nu mai simt că-i primăvară,
întocmai ca și-atuncea cînd o fată
( ce cunoscută mi-i și-ndepărtată ! )
se-ndrăgostise pentru-ntîia oară.

Poezia Varianta de Magda Isanos

VARIANTA



Sunt sora ierbii tinere de-afară.
Aceleași seve curg într-amîndouă,
și ne-a lăsat aceeași ărimăvară
pe gene suferința, ca o rouă.




Privirea dimineților albastre
mirată soarbe boabele de rouă,
care străbat prin zîmbetele noastre
cînd ne-nfioară toamna pe-amîndouă.




Ne-am copt încet, ca pîinea-ntr-un cuptor
și, spic de aur, sufletul așteaptă,
culegător ales cu mîna draptă
s-adune bobul dulce-sunător.

Poezia Varianta de Magda Isanos

VARIANTA



Sunt sora ierbii tinere de-afară.
Aceleași seve curg într-amîndouă,
și ne-a lăsat aceeași ărimăvară
pe gene suferința, ca o rouă.




Privirea dimineților albastre
mirată soarbe boabele de rouă,
care străbat prin zîmbetele noastre
cînd ne-nfioară toamna pe-amîndouă.




Ne-am copt încet, ca pîinea-ntr-un cuptor
și, spic de aur, sufletul așteaptă,
culegător ales cu mîna draptă
s-adune bobul dulce-sunător.