Poezia Rătăcind Cu Luna de Magda Isanos

RĂTĂCIND CU LUNA




E-așa frumos să rătăcești o noapte,
cu luna, ca o amforă, pe umăr,
să simți, asemeni fructelor prea coapte,
cum cad în tine gînduri fără număr.




Se-ntinde caldarîmul ca o apă,
ademenind molatecă piciorul,
și casele-și răsfață larg pridvorul,
în care luna n-a putut să-ncapă,




și-a curs - argint și miere - prin grădină...
Splendoarea ei poate-a făcut să cadă
- pierdute-ntr-o beție de lumină -
atîtea flori de-acacia pe stradă,




și ea-i aceea care-n astă seară
îți face dor de-o vorbă de iubire
și de-un fermecător odinioară
pierdut în nu știu cîte cimitire.




Asemeni unui braț de fată moartă
e luna ce te duce-așa, de umăr -
stafie, tu și ea, din poartă-n poartă,
să numeri gîndurile fără număr.




Oprește-te, cuprinde-ți capu-n mîini,
și, dacă nu se poate astfel, plîngi.
Că luna, luna asta n-o să stingi
decît cu jarul soarelui de mîini...

Poezia Întîlnire-n Noaptea de Primăvară de Magda Isanos

ÎNTÎLNIRE-N NOAPTEA DE PRIMĂVARĂ




Prin vreme, dintr-o altă primăvară,
se-ndreaptă către mine-agale-o fată
( ce cunoscută mi-i și-ndepărtată ! ) ;
ea-ntinde mîna, parc-ar vrea să-mi ceară
un zîmbet, dintr-acele fără rost,
și mă privește-n față, cu mirare,
și tristă, fata asta depre care
fotografii și oameni spun c-am fost.
Aș vrea s-o iau de mînă și să plîng,
dar nu știu pentru ce nu pot s-o fac -
e-n jurul ei un farmec de copac
abia-nflorit - și-n scoica mea mă strîng,
s-adorm, să nu mai simt că-i primăvară,
întocmai ca și-atuncea cînd o fată
( ce cunoscută mi-i și-ndepărtată ! )
se-ndrăgostise pentru-ntîia oară.

Poezia Varianta de Magda Isanos

VARIANTA



Sunt sora ierbii tinere de-afară.
Aceleași seve curg într-amîndouă,
și ne-a lăsat aceeași ărimăvară
pe gene suferința, ca o rouă.




Privirea dimineților albastre
mirată soarbe boabele de rouă,
care străbat prin zîmbetele noastre
cînd ne-nfioară toamna pe-amîndouă.




Ne-am copt încet, ca pîinea-ntr-un cuptor
și, spic de aur, sufletul așteaptă,
culegător ales cu mîna draptă
s-adune bobul dulce-sunător.

Poezia Iarba de Magda Isanos

IARBA



Și-n trup și-n spice viața grea s-adună
și, fără să păstrăm vreo amintire,
eu și cu iarba, sora mea cea bună,
voioase creștem peste cimitire.




Deasupra noastră cerul întretaie
cărări de stele, fără să ne cadă,
și pentru amîndouă-aceeași ploaie
din ochii lui albaștri o să cadă.




Și eu și iarba ne-nchinăm la soare ;
de-a lungul primăverilor visăm,
și-i ducem zării triste la picioare
tot aurul pe care i-l furăm.




Ni-i dragă lumea pururea frumoasă,
dar paiul vieții noastre e subțire ;
și eu și iarba vom cădea sub coasă,
ca să ne căutăm prin cimitire.