Poezia Maica Scintila de Tudor Arghezi

MAICA SCINTILA




Mîna Maicii Scintila de la ușe
Îi moale ca o mînușe.
Ochii lungi ai Cuvioșiei-Sale,
Ca niște migdale,
Cu pleoapele apropiate
Dorm pe jumătate.
Sîngele candelei obrazului e de undelemn.
O Madonă de majolică. Un crucifix de lemn.
Un surîs de înger întristat
A trecut, i-a zburat
Ca o columbă, pe dinainte.
Pasul, nesimțit în veșminte,
Vrea tot mai încet să o ducă,
Imaterial și lin, de nălucă.





Florile și fluturii au rămas într-un vis
De stingere în aghiezmele din Paradis.
Nimic nu mai lucește și cîntă.
De dincolo de zare sfîntă
Se-aude-abia corul cetelor sfinte
Cu peruci de aur și cu încălțăminte
Ușoară, de catifea stelară.




Maica Scintila înghiață,
La ușa școlii de o viață,
Descuie și încuie, deschide și închide
Cu chei palide și livide.
Cunoaște toate domnișoarele mititele
Care poartă pe Hristos între mărgele,
Și pe cele care s-au măritat,
Cu diplomă și certificat.
Maica mai descuie ușa din coridor
Fetelor fetițelor.



Maica tristă, maică suavă,
Ești bolnavă
De seninătate și slavă.

Poezia Maica Scintila de Tudor Arghezi

MAICA SCINTILA




Mîna Maicii Scintila de la ușe
Îi moale ca o mînușe.
Ochii lungi ai Cuvioșiei-Sale,
Ca niște migdale,
Cu pleoapele apropiate
Dorm pe jumătate.
Sîngele candelei obrazului e de undelemn.
O Madonă de majolică. Un crucifix de lemn.
Un surîs de înger întristat
A trecut, i-a zburat
Ca o columbă, pe dinainte.
Pasul, nesimțit în veșminte,
Vrea tot mai încet să o ducă,
Imaterial și lin, de nălucă.





Florile și fluturii au rămas într-un vis
De stingere în aghiezmele din Paradis.
Nimic nu mai lucește și cîntă.
De dincolo de zare sfîntă
Se-aude-abia corul cetelor sfinte
Cu peruci de aur și cu încălțăminte
Ușoară, de catifea stelară.




Maica Scintila înghiață,
La ușa școlii de o viață,
Descuie și încuie, deschide și închide
Cu chei palide și livide.
Cunoaște toate domnișoarele mititele
Care poartă pe Hristos între mărgele,
Și pe cele care s-au măritat,
Cu diplomă și certificat.
Maica mai descuie ușa din coridor
Fetelor fetițelor.



Maica tristă, maică suavă,
Ești bolnavă
De seninătate și slavă.

Poezia Potcovarii de Tudor Arghezi

POTCOVARII



Cu nările-n părete, un șir de armăsari
Cu jarul subt ciocane, un pîlc de potcovari.
Par de la brîu la scule de zece ori mai mari.




Pe nicovală fierul ia chipul cuvenit,
Și faurul cel negru și roșu-i mulțumit
Potcoava pe copită că drept s-a potrivit.




De-acum și armăsarii-n povară, cîte doi,
Vor căuta cu sete văpaia din noroi,
S-o scapere pe cremeni cu colți pătrați și noi.




Un faur din bătaie ciocanul și-l oprește,
Căci un cărbune brațul i-l mușcă și-l ciupește.
Îl ia, ca pe un purec, din loc, cu două dește.

Poezia Potcovarii de Tudor Arghezi

POTCOVARII



Cu nările-n părete, un șir de armăsari
Cu jarul subt ciocane, un pîlc de potcovari.
Par de la brîu la scule de zece ori mai mari.




Pe nicovală fierul ia chipul cuvenit,
Și faurul cel negru și roșu-i mulțumit
Potcoava pe copită că drept s-a potrivit.




De-acum și armăsarii-n povară, cîte doi,
Vor căuta cu sete văpaia din noroi,
S-o scapere pe cremeni cu colți pătrați și noi.




Un faur din bătaie ciocanul și-l oprește,
Căci un cărbune brațul i-l mușcă și-l ciupește.
Îl ia, ca pe un purec, din loc, cu două dește.