Poezia Tu Taci de Tudor Arghezi

TU TACI



Tu taci, tu te-ai ascuns, tu pieri
Cu sculele și farmecele tale.
Te cheamă din biserici, din temniți, din spitale,
Și nu răspunzi durerii nicăieri.




În care loc, cu pila ta de faur,
Ți-ascuți tu fierăstrăul de cristal ?
L-am ascultat vibrînd parcă-n migdal,
Parcă-n salcîm, în frunzele de aur.





Poate că noaptea mai ales, de tac
Și plopii rari și pasărea pribeagă,
Te-aud cînd timpul se dezleagă
Și de poveri, și de tictac.

Poezia Tu Taci de Tudor Arghezi

TU TACI



Tu taci, tu te-ai ascuns, tu pieri
Cu sculele și farmecele tale.
Te cheamă din biserici, din temniți, din spitale,
Și nu răspunzi durerii nicăieri.




În care loc, cu pila ta de faur,
Ți-ascuți tu fierăstrăul de cristal ?
L-am ascultat vibrînd parcă-n migdal,
Parcă-n salcîm, în frunzele de aur.





Poate că noaptea mai ales, de tac
Și plopii rari și pasărea pribeagă,
Te-aud cînd timpul se dezleagă
Și de poveri, și de tictac.

Poezia Cînd S-ar Opri Secunda de Tudor Arghezi

CÎND SA-R OPRI SECUNDA



Păianjenul visării parc-ar sui cu frică
Și ar călca, pe firul nădejdilor întins,
Care-și destramă vîrful, pe cît i se ridică
Un căpătîi în haos, de-o stea de unde-i prins.



Singurătatea-n zale mi-a străjuit cavoul
Ales pentru odihna rănitului oștean
Și i-a cules auzul catifelat ecoul
Cu șașe foi, al frunzei căzute din castan.




Demult păzește cripta și treapta ce scoboară,
Dar vremea, nentreruptă de morți și crăci uscate,
Prin mîinile tăcerii, de ceară, se strecoară
Ca un fior de pulberi și brume deslînate.




Intercalate-n ritmul unicului viu vers
Ar mai simți cadența, de-a pururi ascultată
De valuri și de zodii, egale-n pasul mers,
Cînd s-ar opri secunda și inima să bată ?

Poezia Cînd S-ar Opri Secunda de Tudor Arghezi

CÎND SA-R OPRI SECUNDA



Păianjenul visării parc-ar sui cu frică
Și ar călca, pe firul nădejdilor întins,
Care-și destramă vîrful, pe cît i se ridică
Un căpătîi în haos, de-o stea de unde-i prins.



Singurătatea-n zale mi-a străjuit cavoul
Ales pentru odihna rănitului oștean
Și i-a cules auzul catifelat ecoul
Cu șașe foi, al frunzei căzute din castan.




Demult păzește cripta și treapta ce scoboară,
Dar vremea, nentreruptă de morți și crăci uscate,
Prin mîinile tăcerii, de ceară, se strecoară
Ca un fior de pulberi și brume deslînate.




Intercalate-n ritmul unicului viu vers
Ar mai simți cadența, de-a pururi ascultată
De valuri și de zodii, egale-n pasul mers,
Cînd s-ar opri secunda și inima să bată ?