Poezia Buruiana Aste de Tudor Arghezi

BURUIANA ASTA



Cu liftele de pe hotare
Spadele noastre știu să se măsoare
Și, slavă Domnului, s-au măsurat
Și sus și jos, în lung și lat.
Cînd nu le-am frînt, de mijloc, în pămînt,
Robia și răbdarea scrînșnită le-au înfrînt.



Făptura lor ia fință numeroasă,
Cînd gălbejită, vînătă, cînd grasă.
Cînd iese-n iarbă din bucate,
Stă cînd pitită-n cărți și călimară,
Se mută și, ca musca și molia, și zboară :
Un mucegai, un lindin, o mușiță.
Se-mpacă și cu gerul și-mpuie în arșiță,
Se-ncuibă prin odăjdii, în altar,
În chip cinstit de dascăl cărturar
Și-ți face axioane și colinde.
Te-a sărutat și știi că te va vinde.




Nu ai adus-o tu în țară
Otrava palidă și acrișoară,
Voinic întors de pe hotar acasă,
O liftă mai ascunsă îl apasă,
Mai molcomă și mai gingașe.
O simte ca-n opincă și-n cămașe.
Tiptilul corci de mătrăgună
Cu grîul crește dimpreună.




El s-a ivit, s-a strecurat
Pe arături, la semănat,
Și-a prins atîta rădăcină
Că țărina,-mpărate, este plină.
Unde-și dă brazdă rodul cel mai cald
Acolo-i sare vîeful mai înnalt.



Și-nfășură tulpină din răzor,
Moalele zgîrci, întins și tîrîtor.


Și, ce-i mai greu, nici coasa și nici focul
Nu dovedesc să curățească locul.


Au stăvilit voinicii, la graniță, năpasta :
Ei nu pot să stîrpească buruiana asta.

Poezia Buruiana Aste de Tudor Arghezi

BURUIANA ASTA



Cu liftele de pe hotare
Spadele noastre știu să se măsoare
Și, slavă Domnului, s-au măsurat
Și sus și jos, în lung și lat.
Cînd nu le-am frînt, de mijloc, în pămînt,
Robia și răbdarea scrînșnită le-au înfrînt.



Făptura lor ia fință numeroasă,
Cînd gălbejită, vînătă, cînd grasă.
Cînd iese-n iarbă din bucate,
Stă cînd pitită-n cărți și călimară,
Se mută și, ca musca și molia, și zboară :
Un mucegai, un lindin, o mușiță.
Se-mpacă și cu gerul și-mpuie în arșiță,
Se-ncuibă prin odăjdii, în altar,
În chip cinstit de dascăl cărturar
Și-ți face axioane și colinde.
Te-a sărutat și știi că te va vinde.




Nu ai adus-o tu în țară
Otrava palidă și acrișoară,
Voinic întors de pe hotar acasă,
O liftă mai ascunsă îl apasă,
Mai molcomă și mai gingașe.
O simte ca-n opincă și-n cămașe.
Tiptilul corci de mătrăgună
Cu grîul crește dimpreună.




El s-a ivit, s-a strecurat
Pe arături, la semănat,
Și-a prins atîta rădăcină
Că țărina,-mpărate, este plină.
Unde-și dă brazdă rodul cel mai cald
Acolo-i sare vîeful mai înnalt.



Și-nfășură tulpină din răzor,
Moalele zgîrci, întins și tîrîtor.


Și, ce-i mai greu, nici coasa și nici focul
Nu dovedesc să curățească locul.


Au stăvilit voinicii, la graniță, năpasta :
Ei nu pot să stîrpească buruiana asta.

Poezia Cîte Puhoaie ! de Tudor Arghezi

CÎTE PUHOAIE



Cîte puhoaie, cîtă omenire
Se rînduiesc de-acuma în vileag,
Să ceară bucurii și fericire
Scrise cu slove mari pe steag !



Aș vrea să mă-nfierbîntat și eu cu ele,
Să-mi bată-n tîmple inima și mie,
Văzîndu-le trezite, mari și grele,
Ca de o mare, sfîntă datorie.




Dar iată pana celor ce-au mînjit
Drapelele cu alte jurăminte,
E-o bidinea cu părul năclăit
De fostele vopseli de mai nainte.




Uunde stătură bravii pînă azi,
Că nu la bucurie, ci la luptă
Era chemarea, frați și camarazi ?
Viața le curse dulce, nentreruptă.




Ați vrea credință întru necredință
Și lauri fără să fi-nvins,
Venind la hramuri, după biruință,
Cu sîngele păstrat și neatins.

Poezia Cîte Puhoaie ! de Tudor Arghezi

CÎTE PUHOAIE



Cîte puhoaie, cîtă omenire
Se rînduiesc de-acuma în vileag,
Să ceară bucurii și fericire
Scrise cu slove mari pe steag !



Aș vrea să mă-nfierbîntat și eu cu ele,
Să-mi bată-n tîmple inima și mie,
Văzîndu-le trezite, mari și grele,
Ca de o mare, sfîntă datorie.




Dar iată pana celor ce-au mînjit
Drapelele cu alte jurăminte,
E-o bidinea cu părul năclăit
De fostele vopseli de mai nainte.




Uunde stătură bravii pînă azi,
Că nu la bucurie, ci la luptă
Era chemarea, frați și camarazi ?
Viața le curse dulce, nentreruptă.




Ați vrea credință întru necredință
Și lauri fără să fi-nvins,
Venind la hramuri, după biruință,
Cu sîngele păstrat și neatins.