Poezia S-A-Nălțat Păunul de Eugen Jebeleanu

S-A-NĂLȚAT PĂUNUL



,,S-a-nălțat păunul, sus, pe metereze,
Bieți flăcăii noștri să-i descătușeze.''

Nalți păuni cu pene însorite, calde,
Spuneți tuturora : mîine, va fi altfel.

Mîine va fi altfel, altă țară noastră,
Lupte noi, ochi proaspeți rîd spre bolta albastră.

Vechi păduri maghiare gem sub vîntul proaspăt,
Așteptăm minunea nouă, noul oaspăt.

Sau - smintiți de suntem - groapa ne așteaptă
Sau credința noastră s-o vedea că-i dreaptă.

Flăcări noi, noi fauri, vise prea curate,
Ori sunteți, ori dacă nu, pieri-veți toate.

Sau, pe metereze, cruntul foc va crește
Sau tot în cîtușe sta-vom, mișelește.

Sau alte-nțelesuri vorbele-o să suie
Sau de nu viața tristă-o să rămîie.

,,S-a-nălțat păunul sus, pe metereze,
Bieți flăcăii noștri să-i descătușeze.''

Poezia Spre Mîine de Eugen Jebeleanu

SPRE MÎINE


,,Oprește !'' Strigă-n urmă-n noapte,
Ziua de ieri, cu ceata-i dezmățată.
,,Oprește !'' Și eu fug ca o furtună.




,,Oprește !'' Trec printre hățișuri negre,
Săgeată zbor prin iad, prin nori, prin lună.
Și singur, singur, înainte.




M-așteaptă Mîine:-alerg nebun spre Mîine.
Tu mamă, tată, popi și voi poeți,
Nu-mi trebuiți, nu-mi trebuiți.




Străbuni și umbre și flăcăi de ieri,
Frați buni de sînge de pahare,
Urăsc ziua de ieri, rămîneți voi.




Străbat prin Bezna tristă, grea de vrajă.
,,Oprește !'' Nu. M-așteaptă-n zare Mîine.
M-așteaptă, și gonesc ca o furtună.

Poezia Pe albumul D-nei Z. de Vasile Alecsandri

PE ALBUMUL D-NEI Z.



Sînt ore de jale fără mărginire,
Cînd sufletul simte dor de pribegire


Ș-ar vrea ca să treacă de-al lumei hotar,
Scuturînd din aripi al vieții amar.


Dar sînt și pe lume ore fericite
Atît de frumoase și-ndumnezeite,



Cît îngerii însuși din cer se cobor
Și dau pentru ele nemurirea lor.


Tu, a țării mele fiică mult iubită,
Mamă cu durere, inimă cernită !


Ah! din a mea țară de ce vrei să zbori,
Ca floarea din cîmpuri, ca roua din flori ?


Știu bine că cerul te-ndeamnă în taină
S-anini pe-ai tăi umeri albastra lui haină.


Știu că suveniru-i dulce și senin
Naște-ades în peptu-ți un amar suspin,


Căci el te îngînă și ziua și noapte
Cu-ademeniri scumpe, cu duioase șoapte,


Și-ți arată-n stele, ca să zbori la ei,
Doi copilași gingași, doi albi îngerei...


Cerul n-are milă !... el în veci răpește
Tot ce-n viața noastră ne înveselește,


Visuri, tinerețe, flori și copilași,
Ai inimei noastre oaspeți drăgălași.


Astfel te atrage acum și pe tine
Spre a sale plaiuri cu cerești lumine,


Unde se înalță tot ce pre pămînt
E mai scump, mai gingaș, mai frumos, mai sfînt !...


Dar cînd te atinge negrul vînt de jale,
N-auzi totodată glasul țării tale,


Acel glas cu lacrimi ce-ți zice uimit :
„Fiica mea aleasă, o ! suflet iubit !


Patria cerească este o minune,
Ce ochii răpește și mintea răpune


Prin a sale raiur pline de-ncîntări,
Unde copilașii rîd în dismierdări.


Nu e destul însă că i-ai dat doi îngeri ?...
Ah ! n-asculta glasul nopților de plîngeri ;


Căci și eu am raiuri, și eu te iubesc,
Și eu pentru tine vreu să înfloresc,


Tu să fii în sînu-mi atît de ferice,
Dor să nu-ți mai vie de-a zbura de-aice !”

Poezia Pe Albumul Unei Copilițe Pariziante de Vasile Alecsandri

PE ALBUMUL UNEI COPILIȚE PARIZIANTE


Copiliță albă ! este-n lume-o țară
Dulce și frumoasă ca o primăvară.


Acolo sînt paseri, acolo sînt flori
Și copii ca tine, dulci, mîngăietori.


Dar acuma floarea zace la pămînt !
Paserea zburat-a ș-a perit în vînt.


Și văzduhul geme de un lung suspin,
Și copilul plînge pe al mamei sîn,


Căci un dușman aprig, o cumplită feară
A trecut hotarul ș-a intrat în șară !...


Tu, copilă albă, suflet îngeresc !
Pentru noi te roagă Domnului ceresc,


Și sărmana țară de-a fi iar ferice,
Inmile noastre pentru tine-or zice :


„Pe-ale vieții unde să plutești ușor,
Ca o floare vie pe un lin izvor.


Steaua fericirei pe-a ta frunte albă
Să reverse raze împletite-n salbă !”