Poezia Răzătoare de Tudor Arghezi

RĂZĂTOARE



S-a tot întins luncă-n sat
Și-a mai lățit fîșia cu-o brazdă, la arat.
Mașia îi ajunge pînă la noi în casă.
Aproape n-are omul pe unde să mai iasă,
Și se făcu moșia de două ori mai mare,
Din suta de pogoane o sută de hectare.
Nu ne mai țin de-o ogradă nici cloștile cu pui,
Și ele pasc cu mieii azi pe moșia lui,
A hoțului bătrîn.
Ia oile, le-nchide, făcîndu-se stăpîn.
Pentru cîrlani și vite plătim atîta gloabă,
C-am cumpăra cu banii moșia, mai degrabă.
Moșneni, din vechi, pe țarini, pădure și imaș,
Ajunserăm și-n casa stăbună chiriași.
Ne-am plîns la stăpînire,-n deșert, că cel mai tare
E cel umflat mai bine de pungi în buzunare.


Nu căuta dreptatea domnească, frățioare.
Ia pe ciocoi ca hreanul și dă-l pe răzătoare.

Poezia Cuvînt Înnainte de Tudor Arghezi

CUVÎNT ÎNNAINTE




În anii nouă sute șapte,
Ca din senin, în marte, într-o noapte,
S-a ridicat spre cer, din Hodivoaia,
Și din Flămînzi, și Stănilești, văpaia.



Și s-au aprins, de-a latul țării, mii
De lumînări și de făclii,
Ca la un Paște și o Înviere,
Facle, și vipii, și-opaițe stinghere.




Cum e-n biserică, la noi,
Un mugure de foc, ca un altoi,
Pe vîrful unui fir de lumînare,
În sfeșnic la icoane și-n altare,




Așa, din sat în sat, se-ntinse
Văpaia grînelor aprinse,
Că flacăra-ncepea să joace
De-a rîndul pe pătule și conace.




Era să fie sărbătoare,
Sau slujbă de înmormîntare ?
Urlau și cîinii-n haite la năvală.


Ajută, Doamne, țara-i în răscoală.

Poezia Omule de Tudor Arghezi

OMULE



O lăcomie crîncenă, nebună.
Adună, omule, adună.
Căznește, fură, surpă și omoară,
Îți trebuiesc putere și comoară,
Îți trebuiesc palate și veșminte,
Să-ți zacă-n ele hoit și oseminte.
Morminte, omule, morminte.





Avidă, mîna ta se strînge,
Storci aur și se scurge sînge.
Nădejde, sînge, har, ca un burete,
Le soarbe aurul cu sete,
Și-n beciul tău zidit înghiață
Neprihănita oamenilor viață,
Avîntul, bucuria, puse bine
De stîrvul tău, păstrate pentru tine.


Îmi e rușine, omule, îmi e rușine.

Poezia La Cosit de Tudor Arghezi

LA COSIT




Zboară coasa prin trifoi
Și prin mei, lîngă zăvoi,
C-a ieșit, flăcău vînjos
La cosit, și Făt-Frumos.




Oacheș, nalt și lat în spete,
El a luat-o pe-ndelete,
Și-n răstimpuri, trei minute,
Bate coasa și-o ascute.




Cosînzeana, care-i gazda,
Rîde cum întinde brazda,
Retezînd trifoiul, meiul,
Parcă scrisă cu condeiul.




Cînd cositul l-a sfîrșit,
Cîmpul pare, împletit,
Ca o scoarță verde-n dungi,
Și urzit pe fire lungi.



Cu izvod, din loc în loc,
Floarea macului, de foc.

Și zăvoiul tot miroase
A izvor și tiparoase.