Poezia Flămînzenii de Tudor Arghezi

FLĂMÎNZENII



E zarvă, zbucium, grijă în guvern,
Că zilele răscoalei nu se-aștern
Că foileăntocmite pe muchi, de călindar,
La fel de o potrivă, pe colțuri și-n chenar.
Una-i mai scurtă, alta e mai lungă,
Și mărginile nu pot, în teanc, să se ajungă.
Una-i curată, albă, lină, goală,
Parcă n-ar fi armata și răscoală,
Și nu se poate ține o bună socoteală.
Ar vrea, cînd le-mpreună, guvernul, și le strînge,
Să fie zilnic roșii, cu sărbători de sînge.
Guvernului îi place un tot și simetria,
Dar nu-și mai face bine poporul datoria,
Că nu-și pîrăște frații și nu dă la lumină
Ce se ascunde-n gîndul lipsit de disciplină.
De pildă, trenul, care, cu sute de țărani
În lanțuri, se oprise în stația Pașcani.
Vagoanele de vite îi aduceau la Iași,
Să ia osînda ocnei, de hoți și de vrăjmași.
Frînarii, și hamalii, și muncirorii-n gară,
Trufași, să-nfățișeze ceva, și ei, în țară,
Cu de la sine voie, aiurea și obraznici,
Au zlobozit țăranii și-au dezarmat pe paznici...
Răscoala izbucnise deodată în Moldova,
La Giurgiu, la Caracal și Craiova,
Pornind din suferința celor smeriți și blînzi.
Tu ține minte satul flămînd, numit Flămînzi.

Poezia Flămînzenii de Tudor Arghezi

FLĂMÎNZENII



E zarvă, zbucium, grijă în guvern,
Că zilele răscoalei nu se-aștern
Că foileăntocmite pe muchi, de călindar,
La fel de o potrivă, pe colțuri și-n chenar.
Una-i mai scurtă, alta e mai lungă,
Și mărginile nu pot, în teanc, să se ajungă.
Una-i curată, albă, lină, goală,
Parcă n-ar fi armata și răscoală,
Și nu se poate ține o bună socoteală.
Ar vrea, cînd le-mpreună, guvernul, și le strînge,
Să fie zilnic roșii, cu sărbători de sînge.
Guvernului îi place un tot și simetria,
Dar nu-și mai face bine poporul datoria,
Că nu-și pîrăște frații și nu dă la lumină
Ce se ascunde-n gîndul lipsit de disciplină.
De pildă, trenul, care, cu sute de țărani
În lanțuri, se oprise în stația Pașcani.
Vagoanele de vite îi aduceau la Iași,
Să ia osînda ocnei, de hoți și de vrăjmași.
Frînarii, și hamalii, și muncirorii-n gară,
Trufași, să-nfățișeze ceva, și ei, în țară,
Cu de la sine voie, aiurea și obraznici,
Au zlobozit țăranii și-au dezarmat pe paznici...
Răscoala izbucnise deodată în Moldova,
La Giurgiu, la Caracal și Craiova,
Pornind din suferința celor smeriți și blînzi.
Tu ține minte satul flămînd, numit Flămînzi.

Poezia Trecînd Ciocoiul de Tudor Arghezi

TRECÎND CIOCOIUL



Trecînd ciocoiul, ieri, prin arătură,
Numai l-aud că zbiară și mă-njură.
Ce ți-am greșit, boierule, zic eu,
De mă tot faci tîlhar și derbedeu ?
Am pungășit la ușa dumitale,
La seceră, la sapă, la parale ?
Dacă e vorba să ne dăm pe față,
Hoția de la curte și ciocoi se-nvață.




S-a înnegrit, de mult ce-i otrăvit,
Că-l țintuiam cu ochii și nu m-am căciulit.
Ar vrea, că-i de ! cocon,
Să-i ies în drum de-a bușea, cu vorbe de plocon.
Îl ustură ficații și-l arde la rărunchi,
Că, dacă trece el, nu îngenunchi.
N-ajunge că ne suge, mai face și pe sfîntul,
Călca-l-ar vaca neagră și l-ar mînca pămîntul.




Las' că-i clocesc eu una, să n-o mai uite, tată,
C-a pus la primărie jandarmii să mă bată,
Ce mai boier și ăsta, de marfă și cîntar !
Tat'su fusese-n piață plăcintar.

Poezia Trecînd Ciocoiul de Tudor Arghezi

TRECÎND CIOCOIUL



Trecînd ciocoiul, ieri, prin arătură,
Numai l-aud că zbiară și mă-njură.
Ce ți-am greșit, boierule, zic eu,
De mă tot faci tîlhar și derbedeu ?
Am pungășit la ușa dumitale,
La seceră, la sapă, la parale ?
Dacă e vorba să ne dăm pe față,
Hoția de la curte și ciocoi se-nvață.




S-a înnegrit, de mult ce-i otrăvit,
Că-l țintuiam cu ochii și nu m-am căciulit.
Ar vrea, că-i de ! cocon,
Să-i ies în drum de-a bușea, cu vorbe de plocon.
Îl ustură ficații și-l arde la rărunchi,
Că, dacă trece el, nu îngenunchi.
N-ajunge că ne suge, mai face și pe sfîntul,
Călca-l-ar vaca neagră și l-ar mînca pămîntul.




Las' că-i clocesc eu una, să n-o mai uite, tată,
C-a pus la primărie jandarmii să mă bată,
Ce mai boier și ăsta, de marfă și cîntar !
Tat'su fusese-n piață plăcintar.