Poezia Arenda de Tudor Arghezi

ARENDA


Boieru-și dă moșia, în arendă,
Cui dă mai mult, și sare, pe agendă,
Tot soiul, scris, de mușterii,
Și gospodari, mai buni de pușcării.
De unde are el moșia nu se știe,
Că toți boierii au moșie,
Din furnituri, comenzi și misitie,
Din orzul cailor de la armată,
Advocatură, soldă sau camătă furată.
Odată și odată, și-n zestre, la-nceput,
Și-n moșteniri, sămînța-i un jaf necunoscut.
Scriind de vitejie, istoricii, dibaci,
N-au glas despre pămîntul răpit de la săraci.
Au grijă să cîștige, tăcînd, ce li se cade,
Călătorii prin lume, înscăunări și grade.




Boierul dă pămîntul cu sate, cu țărani,
Vînduți iobagi și robi, pe bani.
De pildă, două sute de săteni,
Ca niște tîrnuri, hîrburi sau bușteni.
Orbii, ologii, ciungii, muții, șchiopii
Stau la pomeni și la coliva popii,
Cercînd să dea o mînă de-ajutor
Cîte un slut de ochi sau de picior.
Într-un cătun mai zace, fost soldat,
Un chip de om trei sferturi mai scurtat,
Dintr-un război mai vechi cu turcii,
Și-i ciugulește ciocul curcii
Medalia tîrîtă pe sub pat,
Cu care Vodă pieptul i-a scuipat.




Îi trebuie boierului dichis
La București, la Viana și paris,
Lingăi, lichele, șteoalfe, să petreacă.
Se-ntoarce, ia bănet și pleacă.
Hoțit la dijmă, la-mprumut și muncă,
Degeaba ochii robul și-i aruncă
Ba la prefect, ba sus în cer.
Urechile sînt surde, sînt de fier.
Un arendaș e-aproape legiuit
Să-și scoată o arendă înzecit.
Vezi, dacă ceri tot mila tuturor ?
Dumitre, pune mîna pe topor !

Poezia Arenda de Tudor Arghezi

ARENDA


Boieru-și dă moșia, în arendă,
Cui dă mai mult, și sare, pe agendă,
Tot soiul, scris, de mușterii,
Și gospodari, mai buni de pușcării.
De unde are el moșia nu se știe,
Că toți boierii au moșie,
Din furnituri, comenzi și misitie,
Din orzul cailor de la armată,
Advocatură, soldă sau camătă furată.
Odată și odată, și-n zestre, la-nceput,
Și-n moșteniri, sămînța-i un jaf necunoscut.
Scriind de vitejie, istoricii, dibaci,
N-au glas despre pămîntul răpit de la săraci.
Au grijă să cîștige, tăcînd, ce li se cade,
Călătorii prin lume, înscăunări și grade.




Boierul dă pămîntul cu sate, cu țărani,
Vînduți iobagi și robi, pe bani.
De pildă, două sute de săteni,
Ca niște tîrnuri, hîrburi sau bușteni.
Orbii, ologii, ciungii, muții, șchiopii
Stau la pomeni și la coliva popii,
Cercînd să dea o mînă de-ajutor
Cîte un slut de ochi sau de picior.
Într-un cătun mai zace, fost soldat,
Un chip de om trei sferturi mai scurtat,
Dintr-un război mai vechi cu turcii,
Și-i ciugulește ciocul curcii
Medalia tîrîtă pe sub pat,
Cu care Vodă pieptul i-a scuipat.




Îi trebuie boierului dichis
La București, la Viana și paris,
Lingăi, lichele, șteoalfe, să petreacă.
Se-ntoarce, ia bănet și pleacă.
Hoțit la dijmă, la-mprumut și muncă,
Degeaba ochii robul și-i aruncă
Ba la prefect, ba sus în cer.
Urechile sînt surde, sînt de fier.
Un arendaș e-aproape legiuit
Să-și scoată o arendă înzecit.
Vezi, dacă ceri tot mila tuturor ?
Dumitre, pune mîna pe topor !

Poezia Boierii de Tudor Arghezi

BOIERII



În țară, două soiuri de boieri
Împart puterea între ele,
Boieri de-o zi, boieri de ieri,
Stăpînitorii vieți mele,
Și unii, și-alții de pripas,
Și nu le poți mai da de nas.




Unii purced de la Fanar,
Și alții de la coada vacii,
Dar întăriți cu-acelaș har,
Să sugă țara și săracii,
Și toți de-o teapă și un soi,
Și unii și-alții sînt ciocoi.




Dintre clănțăi și-nvățători
Se pregătește-a treia treaptă,
Omizi, gîndaci și lipitori,
Și-alt supt, mai crîncen, va să-nceapă,
Căci corciturile dădură
Pe cea de-a treia corcitură.




Și fiecare cîrd se cheamă
Cumva, cu numele bălțat,
Și se prefac, ca-n panoramă,
Că se înfruntă și se bat,
Dar ca și corbii, pe un leș,
Sînt întrutotul înțeleși.





Cînd crede împlinit sorocul,
Sufleurul face semn să vie
Alți măscărici să ție locul
Și țara luată cu chirie -
Și unii vin, și alții pleacă
Lăsînd-o mai în jale, mai săracă.

Poezia Boierii de Tudor Arghezi

BOIERII



În țară, două soiuri de boieri
Împart puterea între ele,
Boieri de-o zi, boieri de ieri,
Stăpînitorii vieți mele,
Și unii, și-alții de pripas,
Și nu le poți mai da de nas.




Unii purced de la Fanar,
Și alții de la coada vacii,
Dar întăriți cu-acelaș har,
Să sugă țara și săracii,
Și toți de-o teapă și un soi,
Și unii și-alții sînt ciocoi.




Dintre clănțăi și-nvățători
Se pregătește-a treia treaptă,
Omizi, gîndaci și lipitori,
Și-alt supt, mai crîncen, va să-nceapă,
Căci corciturile dădură
Pe cea de-a treia corcitură.




Și fiecare cîrd se cheamă
Cumva, cu numele bălțat,
Și se prefac, ca-n panoramă,
Că se înfruntă și se bat,
Dar ca și corbii, pe un leș,
Sînt întrutotul înțeleși.





Cînd crede împlinit sorocul,
Sufleurul face semn să vie
Alți măscărici să ție locul
Și țara luată cu chirie -
Și unii vin, și alții pleacă
Lăsînd-o mai în jale, mai săracă.