Poezia Monotonie Pe Vioară de Tudor Arghezi

MONOTONIE PE VIOARĂ




De cînd nu mi-ai mai cîntat
Sînt, vioară, întrinstat.
N-ai putea ști ce mă doare
De tot cad într-o-ntristare ?
Întristat de ce să fiu ?
Că-i devreme, că-i tîrziu ?
Și n-am cine să mă-nvețe,
De mi-e dor sau mi-e tristețe,
Ca să știu, la întrebat,
Că ceva s-ar fi-ntîmplat.
Dor de ce-ar putea să-mi fie ?
De-altă nevinovăție ?




 Nu-mi dau seamă ce-ntristare
Negrăită, iar mă doare.
Întristările ți-s multe.
Cine să ți le asculte ?
Cine ți le înțelege
Întristările pribege ?
Că nici eu nu le-nțeleg,
Să le-nșir, să le dezleg.
Te-ntristează cînd și dacă
Alți cîntă, rîd și joacă ?
Scripcă veche, mai demult,
Doar tăcerea ți-o ascult,
Nu-mi dau seama ce-ntristare
Decît altele te doare,
Ooare trebuie să-mi pară
Că-a murit ceva-n vioară ?
Ori, vioară, simți mai bine,
N-a murit ceva din mine ?

Poezia Peste Lumi de Tudor Arghezi

PESTE LUMI



Dezlegată iar, aripa vrea să fie călătoare.
Stea de sus, te-am luat cu mine dintr-un vis într-o vîltoare.



 Odihnit în peșteri, vîntul pleacă iarăș în prigoană.
Ia-mă, du-mă, zmuls zăbraznic de la sfînta din icoană.



 Împrejurul meu urîtul zace ca un schit închis.
Racla moaștelor așteaptă un pomelnic tot nescris.



 Ia-l și du-l să zboare-n zarea scăpărată, dintre sorți,
Rătăcit peste beteală scînteiată-n mii de bolți.

Poezia Dragoste Tîrzie de Tudor Arghezi

DRAGOSTE TÎRZIE




Da, te-aș iubi cum mă iubești și tu.
Inim-ar spune da, cugetul nu.
Te-ai așteptat vîltoarea să mă ia
Și să mă ardă în dogoarea ta.
De unde te-ai ivit să mă-mpresori
Cu-atîtea stele și cu-atîți fiori ?
Nu ți-ai dat seama, și de-abia
Vedeam și eu că ai putea
Să fii copila mea.
Simțirea dragostei, ades nebună,
Răzlețe streine le-mpreună,
Și vîrstele le face deopotrivă,
Femeie pătimașă, aprinsă, uscățivă,
Ești tînără, trufașe și frumoasă.
Mă vrei al tău și-atît, și nu-ți mai pasă
De toți ai tăi, de toți ai mei,
Jertfiți unei femei.
Ai vrut să te desfaci dintre dantele,
Să mi te dai ca versurilor mele.
Beția te prinsese de odată,
Și vreai să fii a mea detot și toată,
Călcînd o pravilă, uitînd
Că ai ieșit din rînd.
Și te-am făcut să suferi, știu,
În ce aveai în tine mai zvîcnit și viu.
M-am prefăcut că nu-nțeleg,
Ca să rămîi ce ești, și eu întreg,
Și te-am jignit cu voie, să mă ierți.
Poți să blestemi și să mă cerți,
Din depărtarea care îți ascunde,
Cu plînșii ochi, și coapsele rotunde.

Poezia Bună Dimineața, Primăvară ! de Tudor Arghezi

BUNĂ DIMINEAȚA, PRIMĂVARĂ !




A ! Bună dimineața, Primăvară !
Iar proaspătă te-ntorci în țară,
Tu fragedă, și ea întinerită.
În țara din răspîntii verzi, fii binevenită.
Te așteaptă cu cofa plină
De rouă nouă și lumină.
Te-ntîmpină-n cămașa de in și borangic,
Tivită cu ghenare de iederă și spic,
Pe poale cu garoafe și cu văpăi de mac,
De boance și crăițe și-albastre flori de ac,
Împodobită toată, de marea sărbătoare,
În așteptarea-n luncă a scumpei surioare.




Purtată-n umăr, cofa ți-o pleacă pîn' la gură,
Să iei, ca-n sărutare, din ea, o sorbitură.




Băuși destule lacrimi într-altă primăvară,
Din ciutura cu sînge și-aghiazma lor amară.
Ți-au semănat în cale, aminte să-ți aduci,
Pămîntul cu morminte și cu păduri de cruci.




Dă-i mîna, copilandră de-a pururea fecioară,
Că vă-ntîlniți depline, acum întîia oară,
La început de vremuri, nădejdi și învieri,
Două-nfloriri de muguri și două primăveri.