Poezia Monotonie Pe Vioară de Tudor Arghezi

MONOTONIE PE VIOARĂ




De cînd nu mi-ai mai cîntat
Sînt, vioară, întrinstat.
N-ai putea ști ce mă doare
De tot cad într-o-ntristare ?
Întristat de ce să fiu ?
Că-i devreme, că-i tîrziu ?
Și n-am cine să mă-nvețe,
De mi-e dor sau mi-e tristețe,
Ca să știu, la întrebat,
Că ceva s-ar fi-ntîmplat.
Dor de ce-ar putea să-mi fie ?
De-altă nevinovăție ?




 Nu-mi dau seamă ce-ntristare
Negrăită, iar mă doare.
Întristările ți-s multe.
Cine să ți le asculte ?
Cine ți le înțelege
Întristările pribege ?
Că nici eu nu le-nțeleg,
Să le-nșir, să le dezleg.
Te-ntristează cînd și dacă
Alți cîntă, rîd și joacă ?
Scripcă veche, mai demult,
Doar tăcerea ți-o ascult,
Nu-mi dau seama ce-ntristare
Decît altele te doare,
Ooare trebuie să-mi pară
Că-a murit ceva-n vioară ?
Ori, vioară, simți mai bine,
N-a murit ceva din mine ?

Poezia Monotonie Pe Vioară de Tudor Arghezi

MONOTONIE PE VIOARĂ




De cînd nu mi-ai mai cîntat
Sînt, vioară, întrinstat.
N-ai putea ști ce mă doare
De tot cad într-o-ntristare ?
Întristat de ce să fiu ?
Că-i devreme, că-i tîrziu ?
Și n-am cine să mă-nvețe,
De mi-e dor sau mi-e tristețe,
Ca să știu, la întrebat,
Că ceva s-ar fi-ntîmplat.
Dor de ce-ar putea să-mi fie ?
De-altă nevinovăție ?




 Nu-mi dau seamă ce-ntristare
Negrăită, iar mă doare.
Întristările ți-s multe.
Cine să ți le asculte ?
Cine ți le înțelege
Întristările pribege ?
Că nici eu nu le-nțeleg,
Să le-nșir, să le dezleg.
Te-ntristează cînd și dacă
Alți cîntă, rîd și joacă ?
Scripcă veche, mai demult,
Doar tăcerea ți-o ascult,
Nu-mi dau seama ce-ntristare
Decît altele te doare,
Ooare trebuie să-mi pară
Că-a murit ceva-n vioară ?
Ori, vioară, simți mai bine,
N-a murit ceva din mine ?

Poezia Peste Lumi de Tudor Arghezi

PESTE LUMI



Dezlegată iar, aripa vrea să fie călătoare.
Stea de sus, te-am luat cu mine dintr-un vis într-o vîltoare.



 Odihnit în peșteri, vîntul pleacă iarăș în prigoană.
Ia-mă, du-mă, zmuls zăbraznic de la sfînta din icoană.



 Împrejurul meu urîtul zace ca un schit închis.
Racla moaștelor așteaptă un pomelnic tot nescris.



 Ia-l și du-l să zboare-n zarea scăpărată, dintre sorți,
Rătăcit peste beteală scînteiată-n mii de bolți.

Poezia Peste Lumi de Tudor Arghezi

PESTE LUMI



Dezlegată iar, aripa vrea să fie călătoare.
Stea de sus, te-am luat cu mine dintr-un vis într-o vîltoare.



 Odihnit în peșteri, vîntul pleacă iarăș în prigoană.
Ia-mă, du-mă, zmuls zăbraznic de la sfînta din icoană.



 Împrejurul meu urîtul zace ca un schit închis.
Racla moaștelor așteaptă un pomelnic tot nescris.



 Ia-l și du-l să zboare-n zarea scăpărată, dintre sorți,
Rătăcit peste beteală scînteiată-n mii de bolți.