Poezia Parcă de Tudor Arghezi

PARCĂ




Închide cartea, rîndul ți se-ncurcă,
Nu mai deosebești ce urcă
Și scade-n seva ei,
Ori dacă gîndul cărții are trei
Corzi în arcuș, sau șapte,
Că s-a făcut și-n cartea asta noapte,
Ca și-n grădină și în casă,
Și gîndul cîntecului vrea să iasă
Și nimerește-n cîte părți,
Ca fluturele,-ntr-alte nopți, dintr-alte cărți.

Poezia Parcă de Tudor Arghezi

PARCĂ




Închide cartea, rîndul ți se-ncurcă,
Nu mai deosebești ce urcă
Și scade-n seva ei,
Ori dacă gîndul cărții are trei
Corzi în arcuș, sau șapte,
Că s-a făcut și-n cartea asta noapte,
Ca și-n grădină și în casă,
Și gîndul cîntecului vrea să iasă
Și nimerește-n cîte părți,
Ca fluturele,-ntr-alte nopți, dintr-alte cărți.

Poezia Monotonie Pe Vioară de Tudor Arghezi

MONOTONIE PE VIOARĂ




De cînd nu mi-ai mai cîntat
Sînt, vioară, întrinstat.
N-ai putea ști ce mă doare
De tot cad într-o-ntristare ?
Întristat de ce să fiu ?
Că-i devreme, că-i tîrziu ?
Și n-am cine să mă-nvețe,
De mi-e dor sau mi-e tristețe,
Ca să știu, la întrebat,
Că ceva s-ar fi-ntîmplat.
Dor de ce-ar putea să-mi fie ?
De-altă nevinovăție ?




 Nu-mi dau seamă ce-ntristare
Negrăită, iar mă doare.
Întristările ți-s multe.
Cine să ți le asculte ?
Cine ți le înțelege
Întristările pribege ?
Că nici eu nu le-nțeleg,
Să le-nșir, să le dezleg.
Te-ntristează cînd și dacă
Alți cîntă, rîd și joacă ?
Scripcă veche, mai demult,
Doar tăcerea ți-o ascult,
Nu-mi dau seama ce-ntristare
Decît altele te doare,
Ooare trebuie să-mi pară
Că-a murit ceva-n vioară ?
Ori, vioară, simți mai bine,
N-a murit ceva din mine ?

Poezia Monotonie Pe Vioară de Tudor Arghezi

MONOTONIE PE VIOARĂ




De cînd nu mi-ai mai cîntat
Sînt, vioară, întrinstat.
N-ai putea ști ce mă doare
De tot cad într-o-ntristare ?
Întristat de ce să fiu ?
Că-i devreme, că-i tîrziu ?
Și n-am cine să mă-nvețe,
De mi-e dor sau mi-e tristețe,
Ca să știu, la întrebat,
Că ceva s-ar fi-ntîmplat.
Dor de ce-ar putea să-mi fie ?
De-altă nevinovăție ?




 Nu-mi dau seamă ce-ntristare
Negrăită, iar mă doare.
Întristările ți-s multe.
Cine să ți le asculte ?
Cine ți le înțelege
Întristările pribege ?
Că nici eu nu le-nțeleg,
Să le-nșir, să le dezleg.
Te-ntristează cînd și dacă
Alți cîntă, rîd și joacă ?
Scripcă veche, mai demult,
Doar tăcerea ți-o ascult,
Nu-mi dau seama ce-ntristare
Decît altele te doare,
Ooare trebuie să-mi pară
Că-a murit ceva-n vioară ?
Ori, vioară, simți mai bine,
N-a murit ceva din mine ?