Poezia Calea Frîntă de Tudor Arghezi

CALEA FRÎNTĂ




De cînd m-alese viața drept martor și drept sol,
Prinzîndu-și o scînteie de insul meu de fum,
Și-a hotărît din vatra tăcerii să mă scol,
Mi-a tras cu tibișirul prin rîpi și stînci un drum.




M-am încrezut într-însa supus ca de-o menire,
Dar viscolul și vîntul drumeacul mi l-au șters,
Și m-am simțit mai singur, străin în omenire,
Ca o cataoeteasmă, în drum, de univers.



Uitat între pămînturi și ceruri, în strîmtoare,
Nu mai știam cunoaște nici calea nici solia
Și-am doborît cu pumnii și umerii stihia.



Căci căutînd odihnă și duhului repaos,
Intram prin constelații și negură în haos.

Poezia Calea Frîntă de Tudor Arghezi

CALEA FRÎNTĂ




De cînd m-alese viața drept martor și drept sol,
Prinzîndu-și o scînteie de insul meu de fum,
Și-a hotărît din vatra tăcerii să mă scol,
Mi-a tras cu tibișirul prin rîpi și stînci un drum.




M-am încrezut într-însa supus ca de-o menire,
Dar viscolul și vîntul drumeacul mi l-au șters,
Și m-am simțit mai singur, străin în omenire,
Ca o cataoeteasmă, în drum, de univers.



Uitat între pămînturi și ceruri, în strîmtoare,
Nu mai știam cunoaște nici calea nici solia
Și-am doborît cu pumnii și umerii stihia.



Căci căutînd odihnă și duhului repaos,
Intram prin constelații și negură în haos.

Poezia Fata Din Dafin de Tudor Arghezi

FATA DIN DAFIN





Dacă te muți, aibi grijie de aproape
Nimic cărțile de stihuri și povești
Pe care toată noaptea le citești,
Nici gîndurile triste, vrînd-nevrînd,
Ivite dintre cărți din cînd în cînd.
Să nu uiți pisoiașul culcat într-un tîrlig.



Și, mamă mică a lumii diafane,
Să nu lași florile orfane.

Poezia Fata Din Dafin de Tudor Arghezi

FATA DIN DAFIN





Dacă te muți, aibi grijie de aproape
Nimic cărțile de stihuri și povești
Pe care toată noaptea le citești,
Nici gîndurile triste, vrînd-nevrînd,
Ivite dintre cărți din cînd în cînd.
Să nu uiți pisoiașul culcat într-un tîrlig.



Și, mamă mică a lumii diafane,
Să nu lași florile orfane.