Poezia Soare de Iarnă de Vasile Alecsandri

SOARE DE IARNĂ


O ! Soare, vecinic călător !
De mult n-ai fost în a mea țară
Cu-al tău sărut fărmecător
S-o faci a crede-n primavară,




Tu știi cît țara te iubește
Și cît în zodia lui mai
L-a ta zîmbire ea-nflorește
Și se preface-n dulce rai.




Tu știi cu ce cîmpii mănoase,
Cu ce cununi de mii de flori,
Cu ce cîntări armonioase
Ea-ți iese-n cale chiar din ziori.




Și ca pe-un sol de fericire
Trimis de Însuși Dumnezeu
Te priimește,-o dulce mire,
Cu dismierdări la sînul său.




De ce tu-n alte lumi străine
Mergi luni întregi, rătăcitor,
Uitînd că țara făr' de tine
Tînjește-amar în tristu-i dor ?




Ah ! amîndoi cînd aveți parte
De întîlniri așa de dulci,
Cum de tu fugi în altă parte
Cînd vine noaptea să te culci ?



Cum de tu nu-i dai semn de viață
Ș-o lași cu cerul ei pustiu,
Ș-o lași cu inima de gheață
Ca pe o moartă-ntr-un secriu ?



Cînd ea-i atîta de frumoasă
Și tu atîta de frumos,
Cînd ea își este credincioasă,
De ce să-i fii necredincioasă ?



1 februarie 1878

Poezia Hora de Ucenici de Tudor Arghezi

Poate-ai auzit de-o țară...
De țara lui Pierde-vară.

Și acel ce nu aude
Are-n țara ceea rude.

Ce-ai să-mi spui de Gură-cască ?
Cine nu-i să nu-l cunoască ?

Dacă te-aș fi întrebat
Despre Papură-mpărat ?

S-a dus veste,-aș fi răspuns,
Ca de-un drac de popă tuns.

Ia seama să nu te-nșeli,
Că trecem la socoteli.

Zece, șapte, nouă, una
Deopotrivă-s todeauna.

Ba pe cît mi se cam pare,
Nula e ceva mai mare,
Și un chil e cît un dram.
Bine. Nici nu m-așteptam.

Înmulțești ? Ca și cum scazi.
Ce-a dat ieri ? Ce dă și azi.

Cum e împărăția bună ?
Cînd sporește și adună.

Cum sînt puse oasele ?
La om, pe de-a-ndoasele.

Citești drept ? Dar scriu înors.
Pui muștar și iese orz.
Pui cartofi, ies toamna gîlci.
Piatra ce-i ? Un fel de zgîrci.



Despre măduvă și carne...
Niște copite și coarne
Și se vede pe copită
Potcoava nejumulită.

Ce-ți fac vacile-n pășune ?
Ce să facă ? Rod cărbune.

Ce e cercul ? Un pătrat.
Cum e unghiul ? Crăcănat.

Un cățel ? E un purcel.
Ce-i altfel ? Tot ce-i la fel.



Sînt acum încredințat.
Tînăru-i om învățat,
Zice Președintele,
Potrivindu-și dintele.

Și noi zise adunarea,
Ne-am făcut încredințarea.

Așa școală, frate-meu,
Parcă-aș învăța și eu.

Poezia Fetica de Tudor Arghezi

FETICA

Ce duh ai și ce putere
Să-mpletești ceară cu miere,
De la floarea din grădină,
Ostenită de albină ?
Tu aduni de pe meleaguri,
Pentru stupi și pentru faguri,
Pulberi, rouă, stropi și leacuri,
Poate că de mii de veacuri.
Ca din lînă, ca din ace,
Țeși rețeaua de ghioace,
De celule-n care pui
Mierea dulce și un pui.
Scule, numere, cîntare
Au pus la măsurătoare
Că-ncăperea cea mai mare
În găoacea cea mai mică
E ghiocul tău, fetică.
Ești, pe lumea de subt cer,
Cel mai mare inginer.
Pe-ntuneric, făr' să știi,
Ai făcut bijuterii
Și minuni în toată clipa
Cu musteața și aripa.
Și, cum știi, muncind, să taci,
Nu te lauzi cu ce faci.

Poezia Tîlharul Pedepsit de Tudor Arghezi

TÎLHARUL PEDEPSIT




Într-o zi, prin asfințit,
Șoaricele a-ndrăznit
Să se creadă în putere
A prăda stupul de miere.




El intrase pe furiș,
Strecurat pe urdiniș,
Se gîndea că o albină-i
Slabă, mică și puțină,
Pe cînd el, hoț și borfaș,
Lîngă ea-i un uriaș.



Nu știuse că nerodul
Va da ochii cu norodul
Și-și pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de cîte una.




Roiul, cum de l-a zărit
C-a intrat, l-a copleșit.




Socoteală sș-i mai ceară ?
Nu ! L-au îmbrăcat cu ceară,
De la bot pînă la coadă,
Tăbărîte mii, grămadă,
Și l-au strîns cu meșteșug,
Încuiat ca-ntr-un coșciug.




Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Că puterea se adună
Din toți micii împreună.