Poezia Cîntec Înaintea Secerișului de Eugen Jebeleanu

CÎNTEC ÎNAINTEA SECERIȘULUI



Mînie, jaruri sub cenușă,
Pumni strînși, mîini amenințătoare,
Turbate glasuri ne-ndurate,
S-apropie-a voastră sărbătoare !




Cîmpii, de seceriș gătite,
Tu, ură strînsă-n beregată,
Voi, dtrpte coase ridicate,
Serbarea roșie s-arată.



Maghiara lene se urnește,
Sar corzi întinse, mîniate.
Trufiile se tupilează,
Se-ascund tăceri înspăimîntate.




Va fi maghiară sărbătoare :
Grîu, sînge, tidve - om secera.
Sporește secta sfintei furii,
Vom secera, nu tremura !


1913

Poezia Fii Blestemat Cu Toții Ai Tăi ! de Eugen Jebeleanu

FII BLESTEMAT CU TOȚII AI TĂI !



Nu ești mîhnit de jalea mumii tale,
Nu de averile-ți cu boi și cu tarlala,
Ci de zdrobita țară-ți este jale,
C-o fură grofi și popi, din deal în vale.




Ți-i inima-necată de suspine,
Nu pentru pruncii tăi, nici pentru tine,
Dar ceruri s-au deschis, de jale pline,
Și-atît amar s-a adunat, mulțime.



Văi că nu poți să stai acum în frunte !
Viteaz, cumplit, plin de mînii ne-nfrunte,
În cugetul maghiar să poți pătrunde,
Să tremure dușmanul orișiunde.



Vai ce păcat de tine ! Ce păcat
De noi ! Tot ce-am păstrat, am strîns, și-am dat
Din mișelie,-i azi prunc lepădat,
Ce ne acuză, neînduplecat.



Dac-ai mai crede și-azi cu-nflăcărare,
Mai roșu ai fi ca vinul roșu-n soare
Și decît purpura strălucitoare,
Și decît orice nume roș mai tare.




De-ai mai putea, ce-ai mai izbi, ce-ai da
Jur împrejur ! Cum s-ar mai lumina
Maghiara noapte, cum ai mai tăia
Cu rima și cu spada, buba rea.



A vieții sare-ai fi : răzbunător
Al crimelor grofești ;-nalt protector
De grămătici maghiari, ne-ndurător
Biciuitor viteaz al tuturor.




Zadarnic vai, te zbuciumi mîniat,
Ți-i sîngele mereu mai subțiat,
N-ai ură-n tine cît ai vrea, turbat :
Cu-ntreaga-ți spiță-n veci fii blestemat !


1912

Poezia Lecție de Istorie Pentru Copii de Eugen Jebeleanu

LECȚIE DE ISTORIE PENTRU COPII



Cucerit-au țara asta
Sciții bravi și plini de fală,
Plani de milă cu poporul :
Asta se învață-n școală.



N-a fost astfel, zece veacuri.
Crunt o duse muncitorul.
Dimni, un pumn, legară cobză
Iobăgimea-ntreg poporul.



Fu gogată țara noastră.
Are holde, codrii-odoare.
Dar, ce biet poporul strîns-a,
Pun boierii-n buzunare.




Doar bogatul, doar hapsînul,
Se-nfruntau din tot ce bun îi.
Cei ce lucră, milioane,
Beznele-i strîngeau și funii.




Inima ni-i azi mai dîrză
Pruncii-s, pali, dar bolta-albastră
De s-ar frînge, și-ncă, mîine
alta fi-va țara nostră.




Țara-n care pun cătușe
Domnii - a ta-i, a tuturor :
Pregătescă-se de luptă
Palii fii de muncitori.



Soare bun e-n țara asta,
Aer ce te-mbujorează.
De-o veni domni să ni-l fure,
Smulge-l-va munca vitează.




Sus, copii, la-nvățătură,
La război, la sănătate !
Mîine, voi veți fi poporul,
Țării noastre libertate.

Poezia Legenda Lăcrimioarei de Vasile Alecsandri

LEGENDA LĂCRIMIOAREI


1.

În rai nici o minune plăcută nu lipsea.
Văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea,


Căci albele potire în veci tot înflorite
Scoteau din a lor sînuri arome nesfîrșite.


Lumina era moale și-ndemnătoare șopții.
Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopții.


Prin arbori cîntau paseri, prin aer zburau îngeri,
Și nu găseau răsunet în el a lumii plîngeri ;


Căci scris era pe ceruri, pe frunze și pe unde :
,,Nici umbra de durere aice nu pătrunde”.


Pe maluri verzi, frumoase, de rîuri limpezite,
Stau sufletele blînde, iubinde, fericite,


Gustînd în liniștire cerească veselie
Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie.


Dulce-adăpost de pace, grădină-ncîntătoare...
Avea orice minune, dar îi lipsea o floare.



2. 



Și iată că sosește un oaspete de pe lume,
Un suflet alb și tînăr pe-un nor de dulci parfume ;



Iar sufletele toate îi ies lui înainte,
Primindu-l cu zîmbire, cu gingașe cuvinte,



Și-i zic : ,,În raiul nostru bine-ai sosit, copile !
Curînd plecași din viață ! Nu plîngi a tale zile ?”



,,Nu, căci am dat o clipă de viață trecătoare
Pe alta mai ferice și-n veci neperitoare.”



,,Și nu ți-e dor acuma le lumea pămîntească ?”
,,Nu, căci mai mult îmi place întinderea cerească.”



,,Cum ? Nu lași nici o jale pe urma ta duioasă ?”
,,Ah ! las o mamă scumpă, o mamă drăgăstoasă
Și vecinic după dînsa voi plînge cu derere !”



Zicînd, copilul plînge, lipsit de mîngăiere,
Și lacrimile-i calde se schimbă-n lăcrimioare.


De-atunci nu mai e lipsă în rai de nici o floare !


1 iunie 1875