Poezia Izvorul de Grigore Vieru

IZVORUL




S-au micșorat alunii.
Cineva sus pe coastă
Spală față Lunii
Cu lacrima noastră.




Ah, idee măreață,
Îmbătrâni-vei și tu!
Toate se schimbă în viașă,
Numai izvorul nu.





Veșnic tânăr și bun,
Sună sub dealuri străbune.
,,Bună seara”, îi spun,
,,Bună ziua”, îmi spune.

Poezia Lacrima de Grigore Vieru

LACRIMA



Acest chip de zeu trist clar
Lacrima
Acest greier de ceștar
Lacrima
Acest creier gânditor
Lacrima
Acest Soare arzător
Lacrima
Acest lanț crescut în os
Lacrima
Acest glonte mânios
Lacrima
Acestiepure ah plâns
Lacrima
În al genei umbră-ascuns
Lacrima
Acest nu cu paloș lat
Lacrima
Ci cu inima-mpărat
Lacrima
Acest deal de sare greu
Lacrima
Acest clopot acest zeu
Lacrima

Poezia Noi Vom Rîde La Urmă de Eugen Jebeleanu

NOI VOM RÎDE LA URMĂ



Sst ! taci : va fi război !
Spun dînșii răzvrăților, - cu groază.
Iar eu mă înspăimînt, gîndind că-n largul mării
Se va opri măreața, mândra luntre vitează
Care-ar putea să-nfrîngă-a lor Armade.




Pornească ei războiul,
Și trupul ducă-ni-l la abatoare !
Și, totuși, numai noi suntem
Cei cari - crăpînd - nimic nu pierd ; cei care
Vedea-și-vor luntrea-n albatros schimbată.




Noi sîntem cei ce poruncesc ;
A inimilor storuri ni-s uneori lăsate,
Mai stă, din cînd în cînd, vitează noastră luntre,
Dar noi sîntem cei cari, pe ne-așteaptate,
Vom da la fund domneștile urzeli.




Pornească ei războiul.
Războiul nostru veșnic cu mult mai pregătite.
Mărețele minuni ale-omeneștii minți
Ni-s nouă hărăzite.
Și cei ce-or rîde la sfîrșit - noi suntem.

Poezia Cutemură-te, Pămînt ! de Eugen Jebeleanu

CUTREMURĂ-TE, PĂMÎNT !




A chefuit din nou grofeasca Hunie ;
Din turn, proptită-n coate, vitejească,
Își asmuți, în haite crunte, zbirii
Pe răzvrătiții-amarnici, să-i stîrpească :
Cîntec vechi, cîntec vechi.




Își scutura-n alcov, sus, clopoțelul
- În timp ce, jos, era ucis poporul :
Fecioara-aceasta-n veci batjocorită )
Bărbatul-tîrfă, el, provocatorul :
Cîntec vechi, cîntec vechi.




Se spulberă sămînța muncii noastre,
Durerea noastră peste țări răsună.
Iar ei trăiesc cum le-au trăit părinții,
Că-n pusta lor pustie-i pace bună :
Cîntec, cîntec vechi.




De mii de ani, sau poate mai demult
Își umflă-ntr-una nările. Nici cînd
N-a stat securea, n-a stat cîntat lor
Grofesc, - peste cutremure căzînd :
Cîntec vechi, cîntec vechi.




Ci zguduie-te azi, Pămînt, căci - iată -
Năroade turnuri vechi se prăbușesc,
Și pe însîngerate străzi frumoase
Ruinele stăpînii și-i strivesc :
Cîntec vechi, cînec vechi.