Poezia Mâinile Mamei de Grigore Vieru

MÂINILE MAMEI




Când m-am născut, pe frunte eu
Aveam coroană-mpărătească:
A mamei mână părintească,
A mamei mână părintească.



Duios, o, mâna ei înâi
Cu mâna dragei mele fete
S-au întâlnit la mine-n plete,
S-au întâlnit la mine-n plete.




Copii am. Dar și-acuma când
Vin zorii noaptea s-o destrame,
Găsesc pe frunte mâna mamei,
Găsesc pe frunte mâna mamei.





O, mâna ei, o, mâna ei,
O, mâna ei, ca ramul veșted,
A-mbătrânit la mine-n creștet,
A-mbătrânit la mine-n creștet.

Poezia Buzele Mamei de Grigore Vieru

BUZELE MAMEI





Iar buzele tale sunt, mamă,
O rană tăcută mereu,
Mereu presurată cu țărna
Mormântului tatălui meu.




O, buzele ce sărutară
Al tatei mormânt
Mai mult ca pre dânsul,
Pre tata,-n
Puținii lui ani pre pământ.




Acuma când nu te poți, mamă,
De sarea din șale pleca,
Cine ridică mormântul
Spre gura uscată a ta?!

Poezia De Unde de Grigore Vieru

DE UNDE
De unde știi, mamă,
Cum arătai tânără,
Când nu ți-ai întipărit
Pe nici o poză chipul;
Când nu te-ai uitat
În oglindă nicicând;
Când apa
Peste care te aplecai
Era plină mereu de cămăși;
Când a zilei oglindă
Zăcea bucăți la pământ
Sub furtuna de foc
A războiului;
Când pe ochii copiilor tăi
Scrumul secetei se așternuse,
Umbrele foametei;
Când geamul
La care-așteptai
Era, mamă, cernit
De jalea ochilor tăi,
De singurătate.

Poezia Autobiografică de Grigore Vieru

AUTOBIOGRAFICĂ



Mama mea viiața-ntreagă
A trăit fără bărbat.
Singurei eram în casă
Ploi cu grindină când bat.




Mama mea viiața-ntreagă,
Stând la masă, ea și eu,
Se așează între mine
Și Preabunul Dumnezeu.




Oh, și crede-așa într-Însul,
Că în ochii ei cei uzi
Chipul Lui de pe icoană
Se arată și-L auzi.




Și eu țin atât la mama,
Că nicicând nu îndrăznesc
Dumnezeul din privire
Să mă vâr să-l mâzgălesc.