Poezia Legenda Lăcrimioarei de Vasile Alecsandri

LEGENDA LĂCRIMIOAREI


1.

În rai nici o minune plăcută nu lipsea.
Văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea,


Căci albele potire în veci tot înflorite
Scoteau din a lor sînuri arome nesfîrșite.


Lumina era moale și-ndemnătoare șopții.
Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopții.


Prin arbori cîntau paseri, prin aer zburau îngeri,
Și nu găseau răsunet în el a lumii plîngeri ;


Căci scris era pe ceruri, pe frunze și pe unde :
,,Nici umbra de durere aice nu pătrunde”.


Pe maluri verzi, frumoase, de rîuri limpezite,
Stau sufletele blînde, iubinde, fericite,


Gustînd în liniștire cerească veselie
Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie.


Dulce-adăpost de pace, grădină-ncîntătoare...
Avea orice minune, dar îi lipsea o floare.



2. 



Și iată că sosește un oaspete de pe lume,
Un suflet alb și tînăr pe-un nor de dulci parfume ;



Iar sufletele toate îi ies lui înainte,
Primindu-l cu zîmbire, cu gingașe cuvinte,



Și-i zic : ,,În raiul nostru bine-ai sosit, copile !
Curînd plecași din viață ! Nu plîngi a tale zile ?”



,,Nu, căci am dat o clipă de viață trecătoare
Pe alta mai ferice și-n veci neperitoare.”



,,Și nu ți-e dor acuma le lumea pămîntească ?”
,,Nu, căci mai mult îmi place întinderea cerească.”



,,Cum ? Nu lași nici o jale pe urma ta duioasă ?”
,,Ah ! las o mamă scumpă, o mamă drăgăstoasă
Și vecinic după dînsa voi plînge cu derere !”



Zicînd, copilul plînge, lipsit de mîngăiere,
Și lacrimile-i calde se schimbă-n lăcrimioare.


De-atunci nu mai e lipsă în rai de nici o floare !


1 iunie 1875

Poezia Legenda Lăcrimioarei de Vasile Alecsandri

LEGENDA LĂCRIMIOAREI


1.

În rai nici o minune plăcută nu lipsea.
Văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea,


Căci albele potire în veci tot înflorite
Scoteau din a lor sînuri arome nesfîrșite.


Lumina era moale și-ndemnătoare șopții.
Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopții.


Prin arbori cîntau paseri, prin aer zburau îngeri,
Și nu găseau răsunet în el a lumii plîngeri ;


Căci scris era pe ceruri, pe frunze și pe unde :
,,Nici umbra de durere aice nu pătrunde”.


Pe maluri verzi, frumoase, de rîuri limpezite,
Stau sufletele blînde, iubinde, fericite,


Gustînd în liniștire cerească veselie
Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie.


Dulce-adăpost de pace, grădină-ncîntătoare...
Avea orice minune, dar îi lipsea o floare.



2. 



Și iată că sosește un oaspete de pe lume,
Un suflet alb și tînăr pe-un nor de dulci parfume ;



Iar sufletele toate îi ies lui înainte,
Primindu-l cu zîmbire, cu gingașe cuvinte,



Și-i zic : ,,În raiul nostru bine-ai sosit, copile !
Curînd plecași din viață ! Nu plîngi a tale zile ?”



,,Nu, căci am dat o clipă de viață trecătoare
Pe alta mai ferice și-n veci neperitoare.”



,,Și nu ți-e dor acuma le lumea pămîntească ?”
,,Nu, căci mai mult îmi place întinderea cerească.”



,,Cum ? Nu lași nici o jale pe urma ta duioasă ?”
,,Ah ! las o mamă scumpă, o mamă drăgăstoasă
Și vecinic după dînsa voi plînge cu derere !”



Zicînd, copilul plînge, lipsit de mîngăiere,
Și lacrimile-i calde se schimbă-n lăcrimioare.


De-atunci nu mai e lipsă în rai de nici o floare !


1 iunie 1875

Poezia Sămănătorul de Alexandru Vlahuță

SĂMĂNĂTORUL



Pășește-n țarină sămănătorul
Și-n brazda neagră, umedă de rouă,
Aruncă-ntr-un noroc viața nouă,
Pe care va lega-o viitorul.



Sunînd, grăunțele pe bulgări plouă :
Speranța, dragostea lui sfîntă, dorul
De-a-mbelșuga cu munca lui ogorul,
Le samănă cu mîinile-amîndouă.




Trudește, făcătorule de bine,
Veni-vor, roiuri, alții după tine,
Și vor culege rodul - bogăția.



Tu fii ostașul jertfei mari, depline :
Ca dintr-un bob să odrăslească mia,
Cu sîngele tău cald stropește glia !

Poezia Sămănătorul de Alexandru Vlahuță

SĂMĂNĂTORUL



Pășește-n țarină sămănătorul
Și-n brazda neagră, umedă de rouă,
Aruncă-ntr-un noroc viața nouă,
Pe care va lega-o viitorul.



Sunînd, grăunțele pe bulgări plouă :
Speranța, dragostea lui sfîntă, dorul
De-a-mbelșuga cu munca lui ogorul,
Le samănă cu mîinile-amîndouă.




Trudește, făcătorule de bine,
Veni-vor, roiuri, alții după tine,
Și vor culege rodul - bogăția.



Tu fii ostașul jertfei mari, depline :
Ca dintr-un bob să odrăslească mia,
Cu sîngele tău cald stropește glia !