Fabula Copaciul Și Dovleacul de Anton Pann

COPACIUL ȘI DOVLEACUL




Pe lîngă un copaci mare
Un dovleac, din întâmplare,
Primăvară răsărise
Și pe dânsul să suise,
Care într-atât crescuse,
Încât vârfu-i întrecuse,
În lung ș-în lat să-ntinsese,
Ramurile-i cuprinsese,
Și pretundeni umpluse,
De dovleci care făcuse.
Deci cu această iestime
Văzându-se la nălțime,
Începu să se mândrească
Și zicând să se fălească:
- Vezi, eu numa-ntr-o vară
Cât crescui și tot cresc iară,
Și tu copaci din vechime,
În sumă de ani mulțime,
D-ai fi crescut voinicește,
Precum și vrejul meu crește,
Mai, mai ajungeai la stele,
După părelele mele.
Iar copaciul cel cu minte
I-a răspuns este cuvinte:
- Ei! te lauzi tu acuma,
Că încă n-ai văzut bruma,
Dar când va da și zăpadă,
Atuncea ești jos grămadă!



Gândeștete la viitoare
Și la cele-ntâmplătoare.
Nu te înălța cu firea
Pân' nu cerci nenorocirea.

Fabula Copaciul Și Dovleacul de Anton Pann

COPACIUL ȘI DOVLEACUL




Pe lîngă un copaci mare
Un dovleac, din întâmplare,
Primăvară răsărise
Și pe dânsul să suise,
Care într-atât crescuse,
Încât vârfu-i întrecuse,
În lung ș-în lat să-ntinsese,
Ramurile-i cuprinsese,
Și pretundeni umpluse,
De dovleci care făcuse.
Deci cu această iestime
Văzându-se la nălțime,
Începu să se mândrească
Și zicând să se fălească:
- Vezi, eu numa-ntr-o vară
Cât crescui și tot cresc iară,
Și tu copaci din vechime,
În sumă de ani mulțime,
D-ai fi crescut voinicește,
Precum și vrejul meu crește,
Mai, mai ajungeai la stele,
După părelele mele.
Iar copaciul cel cu minte
I-a răspuns este cuvinte:
- Ei! te lauzi tu acuma,
Că încă n-ai văzut bruma,
Dar când va da și zăpadă,
Atuncea ești jos grămadă!



Gândeștete la viitoare
Și la cele-ntâmplătoare.
Nu te înălța cu firea
Pân' nu cerci nenorocirea.

Poezia Inscripție Pe Stâlpul Porții de Grigore Vieru

INSCRIPȚIE PE STÂLPUL PORȚII



De codru și izvor legați
Și frați planetei noastre-ntregi,
Suntem cu rana aliați.
Dar voi? Cu cine?! Cu ce legi?!
Cu ura pentru-al nostru grai,
Cu ura pentru-al nostru plai
Ce v-a primit frumos - pe câți! -
Iar voi așa ne mulțumiți...




În raza candelei mereu
Sub care sufăr și creez
Noi ne unim cu Dumnezeu.
Dar voi?! Cu cine?! Cu ce crezi?!
Cu ura pentru tot ce-i sfânt,
Cu ura pentru-acest pământ
Ce v-a primit frumos - pe câți! -
Iar voi așa ne mulțumiți...



Ai noștri sunt acești stejari -
Așa străbunii mari ne spun.
Suntem cu dânșii solidari.
Cu cine voi?! Cu ce străbun?!
Cu ura pentru-al nostru prag.
Cu ura pentru-acest meleag
Ce v-a primit frumos - pe câți!
Iar voi așa ne mulțumiți:




Tot cu ,, baran” și cu ,,țigan”,
De parcă-ați fi de-ntâiul ,,sort”,
Iar ceilalți - pleavă sau ciurlan,
Pătând al vostru falnic port.
Voi, care spuneți supărați
Că ne hrăniți și ne-mbrăcați,
C-ași dus pe umeri un război,
De parcă nu l-am dus și noi.




Că-n mod neîndoienic, cert
( Așa ne spuneți deseori ) ,
Am fost în toate un deșert,
Iar voi l-ați semănat cu flori...
De parcă n-am avea din moși
Un Cânt, un Toma Alimoș,
Un Ștefan sau un Cantemir,
Iar sus - Luceafărul martir.




Vă credeți prea detot grozavi
Și vă uitiți chirâș la Prut
Ce în ai noștri ochi jilavi
Cu toată apa a-ncăput;
Pe-a cărui valuri ce ne dor
Se scutură de-atâta dor
Toț teii lui Mihai cel drag
Și-ntregul doinele șirag.




Da, suntem mioritic neam,
Venim din Marele Poem,
Noi nu râvnim alt Râu și Ram
Și altă vină nu avem
Decât aceea, domnii mei,
De-a vă primi cu vin și miei,
Cu ,,Să trăiască!”, ,,Să trăiți!”,
Iar voi așa ne mulțumiți:




Cu țâfnă, cu-njosiri, cu zoi
Și cu venin ce șerpi îl scuip,
Și asta chiar în preg la noi,
În propriul, tristul nostru cuib.
Răbdăm. Dar totul, negreșit,
Pe lume are un sfârșit,
Un capăt toate au sub cer:
Răbdare, umilinți, tăceri...



Da, totul are un sfârșit!
Suntem! Venim! Am răsărit!

Poezia Inscripție Pe Stâlpul Porții de Grigore Vieru

INSCRIPȚIE PE STÂLPUL PORȚII



De codru și izvor legați
Și frați planetei noastre-ntregi,
Suntem cu rana aliați.
Dar voi? Cu cine?! Cu ce legi?!
Cu ura pentru-al nostru grai,
Cu ura pentru-al nostru plai
Ce v-a primit frumos - pe câți! -
Iar voi așa ne mulțumiți...




În raza candelei mereu
Sub care sufăr și creez
Noi ne unim cu Dumnezeu.
Dar voi?! Cu cine?! Cu ce crezi?!
Cu ura pentru tot ce-i sfânt,
Cu ura pentru-acest pământ
Ce v-a primit frumos - pe câți! -
Iar voi așa ne mulțumiți...



Ai noștri sunt acești stejari -
Așa străbunii mari ne spun.
Suntem cu dânșii solidari.
Cu cine voi?! Cu ce străbun?!
Cu ura pentru-al nostru prag.
Cu ura pentru-acest meleag
Ce v-a primit frumos - pe câți!
Iar voi așa ne mulțumiți:




Tot cu ,, baran” și cu ,,țigan”,
De parcă-ați fi de-ntâiul ,,sort”,
Iar ceilalți - pleavă sau ciurlan,
Pătând al vostru falnic port.
Voi, care spuneți supărați
Că ne hrăniți și ne-mbrăcați,
C-ași dus pe umeri un război,
De parcă nu l-am dus și noi.




Că-n mod neîndoienic, cert
( Așa ne spuneți deseori ) ,
Am fost în toate un deșert,
Iar voi l-ați semănat cu flori...
De parcă n-am avea din moși
Un Cânt, un Toma Alimoș,
Un Ștefan sau un Cantemir,
Iar sus - Luceafărul martir.




Vă credeți prea detot grozavi
Și vă uitiți chirâș la Prut
Ce în ai noștri ochi jilavi
Cu toată apa a-ncăput;
Pe-a cărui valuri ce ne dor
Se scutură de-atâta dor
Toț teii lui Mihai cel drag
Și-ntregul doinele șirag.




Da, suntem mioritic neam,
Venim din Marele Poem,
Noi nu râvnim alt Râu și Ram
Și altă vină nu avem
Decât aceea, domnii mei,
De-a vă primi cu vin și miei,
Cu ,,Să trăiască!”, ,,Să trăiți!”,
Iar voi așa ne mulțumiți:




Cu țâfnă, cu-njosiri, cu zoi
Și cu venin ce șerpi îl scuip,
Și asta chiar în preg la noi,
În propriul, tristul nostru cuib.
Răbdăm. Dar totul, negreșit,
Pe lume are un sfârșit,
Un capăt toate au sub cer:
Răbdare, umilinți, tăceri...



Da, totul are un sfârșit!
Suntem! Venim! Am răsărit!