Poezia Cîntec Pentru lumină de Ion Pillat

CÎNTEC PENTRU LUMINĂ




Lumină, lumină, de ce
În toamnă tîrzie te duci ?
Amară e coaja de nuci
Și floarea soarelui e
Tăciune cînd tu ne-o usuci.



Lumină, lumină, mai stai,
Spre iarnă nu te grăbi !
Ce-or face în vînturi pustii
Foșnițele frunze și mai
Mîhnite de nu le mîngîi ?...



Lumină, lumină, n-ai nici
O milă de flori și furnici.
Dar greierii, bieții, ce strîng
Doar bobul de soare din crîng,
Ce-or face la iarnă și cui
Să ceară de nu-i însestui ?

Lumină, lumină, mai stai
La mine măcar pînă-n mai !

Poezia Stanțe de Ion Pillat

STANȚE




Precum de orice lucru în zilele cu soare
O umbră își anină făptură de-amăgeli -
De tine mi-am prins dorul, rețea tremurătoare
De patimi, de suspine, de spaime că mă-nșeli.



Supus el te urmează oriunde-ți duce pasul,
Nu poți scăpa de dînsul oricît de mult ai vrea.
Chiar și în somn alături de tine își ia masul -
Așa va fi să fie cît ține viața mea.



Dar cînd, eu mort, doar viersul acesta va rămîne,
Lumina lui chema-va de-acuma umbra ta.
Oriunde și-n tot locul cuvintele-mi stăpîne
Vor ști să mi te lege și tu le vei urma.



Izvorul unde tînăr băusem altădată
Mi-întinde iarăși ceruri din alte primăveri -
Mi-e vara împlinită și toamna numărată ;
Ce vrea cu mine soarta ? Și tu ce mai îmi ceri ?



Iubire aprilină cu zîmbete și cîntec -
La jocurile tale nu pot să mai mă prind.
Ce mi-a fost viers pe buze, în suflet mi-e descîntec,
Cînd pătimașe vînturi vin totul pustiind.



Mai bine lasă spinul cu floarea lui de sînge
Stingher să înflorească și-n toamna lui să stea,
Tu, care crezi că vremea și moartea se înfrînge,
Și treci înfășurată în tinerețea ta.



Pe rugul ce mă arde te vei urca odată.
În flacăra iubirii și tu te-i mistui.
Privirea ta de piatră, azi dură și curată,
Își va topi seninul și se va adumbri.



Mîndria frunții-nalte se va lăsa umilă
Pe pieptul unde jarul dorinței va fi strîns,
Și limpedele zîmbet, ce n-a știut de milă,
L-o turbura gheena fierbintelui tău plîns.



În vîlvătăi de patimi cădea-vor în cenușă
Trufașe brațe albe și visuri, la un loc.
Căci n-o să poți - ca mine - prin tainică ei ușă,
S-ajungi la nemurire, cu aripe de foc !

Poezia Scamatorul de Ion Pillat

SCAMATORUL




Doamnelor, domnilor, da-mi dați voie,
Cu un femur v-arăt pe Tata Noe.


C-un ochi de sticlă prinsă de ochean,
V-aduc din ceruri pe Aldebaran.


Pe fir și fără fir, sin sud și nord,
Ce glas voiți să sune, vi-l acord.


Caruso mort va cînta pe disc,
Vorbește faraonul pe-obelisc.


C-un hîrb de vas rotund, c-un ciob cu toartă,
Vă-nalț din altădată Theba moartă.


- Cu ele ce să-ncep, bătrîne vrac ?
Cu oase și-oale sparte ce să fac !


Ia-mi trandafirul ăsta veștejit
Și dacă poți redă-mi-l înflorit.


Ia-mi inima brumată fără timp,
Redă-mi-o proaspătă, de poți s-o schimbi.


Și dă-mi din apa vremii doar un strop,
Să-mi vină tinerețea în galop.

Poezia Înserare de Ion Pillat

ÎNSERARE



În vîrful carului cu snopi
Amurgul cum se-ntoarce,
Își vîră cerul noru-n plopi
Și fir de stele toarce.



Văzduhul se-adîncește clar
De parcă-i lună plină ;
Privești zburînd spre porumbar
Hulubii de lumină.



Și-n tine, suflet, schit de-argint,
Pe aripi de tăcere
Se-ntorc arhangheli, prelungind
Un ceas de ir și miere.



Și cum ușoare umbre-n dungi
De sunet surd le măsuri,
Lin evantaiul aripi lungi
Și-l strîng, foșnind mătăsuri.