Poezia Scamatorul de Ion Pillat

SCAMATORUL




Doamnelor, domnilor, da-mi dați voie,
Cu un femur v-arăt pe Tata Noe.


C-un ochi de sticlă prinsă de ochean,
V-aduc din ceruri pe Aldebaran.


Pe fir și fără fir, sin sud și nord,
Ce glas voiți să sune, vi-l acord.


Caruso mort va cînta pe disc,
Vorbește faraonul pe-obelisc.


C-un hîrb de vas rotund, c-un ciob cu toartă,
Vă-nalț din altădată Theba moartă.


- Cu ele ce să-ncep, bătrîne vrac ?
Cu oase și-oale sparte ce să fac !


Ia-mi trandafirul ăsta veștejit
Și dacă poți redă-mi-l înflorit.


Ia-mi inima brumată fără timp,
Redă-mi-o proaspătă, de poți s-o schimbi.


Și dă-mi din apa vremii doar un strop,
Să-mi vină tinerețea în galop.

Poezia Scamatorul de Ion Pillat

SCAMATORUL




Doamnelor, domnilor, da-mi dați voie,
Cu un femur v-arăt pe Tata Noe.


C-un ochi de sticlă prinsă de ochean,
V-aduc din ceruri pe Aldebaran.


Pe fir și fără fir, sin sud și nord,
Ce glas voiți să sune, vi-l acord.


Caruso mort va cînta pe disc,
Vorbește faraonul pe-obelisc.


C-un hîrb de vas rotund, c-un ciob cu toartă,
Vă-nalț din altădată Theba moartă.


- Cu ele ce să-ncep, bătrîne vrac ?
Cu oase și-oale sparte ce să fac !


Ia-mi trandafirul ăsta veștejit
Și dacă poți redă-mi-l înflorit.


Ia-mi inima brumată fără timp,
Redă-mi-o proaspătă, de poți s-o schimbi.


Și dă-mi din apa vremii doar un strop,
Să-mi vină tinerețea în galop.

Poezia Înserare de Ion Pillat

ÎNSERARE



În vîrful carului cu snopi
Amurgul cum se-ntoarce,
Își vîră cerul noru-n plopi
Și fir de stele toarce.



Văzduhul se-adîncește clar
De parcă-i lună plină ;
Privești zburînd spre porumbar
Hulubii de lumină.



Și-n tine, suflet, schit de-argint,
Pe aripi de tăcere
Se-ntorc arhangheli, prelungind
Un ceas de ir și miere.



Și cum ușoare umbre-n dungi
De sunet surd le măsuri,
Lin evantaiul aripi lungi
Și-l strîng, foșnind mătăsuri.

Poezia Înserare de Ion Pillat

ÎNSERARE



În vîrful carului cu snopi
Amurgul cum se-ntoarce,
Își vîră cerul noru-n plopi
Și fir de stele toarce.



Văzduhul se-adîncește clar
De parcă-i lună plină ;
Privești zburînd spre porumbar
Hulubii de lumină.



Și-n tine, suflet, schit de-argint,
Pe aripi de tăcere
Se-ntorc arhangheli, prelungind
Un ceas de ir și miere.



Și cum ușoare umbre-n dungi
De sunet surd le măsuri,
Lin evantaiul aripi lungi
Și-l strîng, foșnind mătăsuri.