Poezia Departe de Ion Pillat

DEPARTE


Departe, undeva, sînt porturi ce așteaptă...
Pe mări, ca păsări albe corăbii se îndreaptă.


Pe țărmuri, undeva, se-nalță palmierii...
Se-naripează pînză în vîntul primăverii.


La poluri, undeva, ghețari sînt și morene...
Ce vise cheamă zborul corsarelor carene ?


Ning aur, undeva, pădurile mimozii...
În galbena-nnoptare mai stau visînd matrozii.


Prin insuli, undeva, creole au ochi stranii...
Pe punte tot veghează, sub lună, căpitanii.


O, țara, undeva, a basmelor arabe !...
Îmbătrînesc piloții cătînd în astrolabe.


Golcunda, undeva, Formoza, dorm sub stele...
E greu în inimi dorul și ancorele-s grele.


Răsare, undeva, Ofirul - ce departe...
Sînt morți conquistadorii, galerele sînt sparte.

Poezia Departe de Ion Pillat

DEPARTE


Departe, undeva, sînt porturi ce așteaptă...
Pe mări, ca păsări albe corăbii se îndreaptă.


Pe țărmuri, undeva, se-nalță palmierii...
Se-naripează pînză în vîntul primăverii.


La poluri, undeva, ghețari sînt și morene...
Ce vise cheamă zborul corsarelor carene ?


Ning aur, undeva, pădurile mimozii...
În galbena-nnoptare mai stau visînd matrozii.


Prin insuli, undeva, creole au ochi stranii...
Pe punte tot veghează, sub lună, căpitanii.


O, țara, undeva, a basmelor arabe !...
Îmbătrînesc piloții cătînd în astrolabe.


Golcunda, undeva, Formoza, dorm sub stele...
E greu în inimi dorul și ancorele-s grele.


Răsare, undeva, Ofirul - ce departe...
Sînt morți conquistadorii, galerele sînt sparte.

Porzia Din Bretania de Ion Pillat

DIN BRETANIA



Căsuțele cetăților bretone,
Cu spate-adus și șoapte guturale,
Se-nclină-n umbra naltei catedrale.



În zori de zi se împînzesc marea.
Prin neguri zăbrelite de lumină,
Bat clopote, blajine, în surdină.



Nevestele pescarilor ce pleacă
Nu se bocesc, nu flutură batiste,
Simțind prelung cum se golește zarea.



Și în amurg, purtînd copilu-n brațe,
Mai stau pe țărmul mărilor bretoane,
Ca pe vitralii ștersele Madone.

Porzia Din Bretania de Ion Pillat

DIN BRETANIA



Căsuțele cetăților bretone,
Cu spate-adus și șoapte guturale,
Se-nclină-n umbra naltei catedrale.



În zori de zi se împînzesc marea.
Prin neguri zăbrelite de lumină,
Bat clopote, blajine, în surdină.



Nevestele pescarilor ce pleacă
Nu se bocesc, nu flutură batiste,
Simțind prelung cum se golește zarea.



Și în amurg, purtînd copilu-n brațe,
Mai stau pe țărmul mărilor bretoane,
Ca pe vitralii ștersele Madone.