Poezia Ctitorii de Ion Pillat

CTITORII



Acolo unde-n Argeș se varsă Rîul Doamnei
Și murmură pe ape copilăria mea,
Ca Negru-vodă, care descălecînd venea,
Mi-am ctitorit viața pe dealurile toamnei.



Prin viile de aur ca banii dintr-o salbă
Pe al colinei mele împodobit pieptar,
Închis-am fericirea în strîmtul ei hotar
De nuci bogați în umbră, umbrind o casă albă.



Acolo,-n pacea nopții pe drumuri de podgorii,
Am mers tăcut alături de carele cu boi,
Cînd neaua lunii ninge pe sălcii în zăvoi,
Cînd șopotește valea de cîntecele morii.



Las altora tot globul terestru ca o minge,
Eu am rămas în paza pridvorului străbun,
Ca să culeg cu ochii livezile de prun
Cînd alb Negoiul, toamna, de ceruri se atinge.



Și tot cisînd la vremea cînd înfloriră teii,
Pe cînd îmbracă țara al iernii alb suman,
Să deslușesc cum piere trecutul, an cu an,
Pe drumuri departate sunîndu-și clopoțeii.



Să stau, pe cînd afară se stinge orice șoaptă,
Privind cenușa caldă din vatra mea, de-acum -
Și să aud deodată cu-nfiorare, cum
Trosnește amintirea ca o castană coaptă.

Poezia Ctitorii de Ion Pillat

CTITORII



Acolo unde-n Argeș se varsă Rîul Doamnei
Și murmură pe ape copilăria mea,
Ca Negru-vodă, care descălecînd venea,
Mi-am ctitorit viața pe dealurile toamnei.



Prin viile de aur ca banii dintr-o salbă
Pe al colinei mele împodobit pieptar,
Închis-am fericirea în strîmtul ei hotar
De nuci bogați în umbră, umbrind o casă albă.



Acolo,-n pacea nopții pe drumuri de podgorii,
Am mers tăcut alături de carele cu boi,
Cînd neaua lunii ninge pe sălcii în zăvoi,
Cînd șopotește valea de cîntecele morii.



Las altora tot globul terestru ca o minge,
Eu am rămas în paza pridvorului străbun,
Ca să culeg cu ochii livezile de prun
Cînd alb Negoiul, toamna, de ceruri se atinge.



Și tot cisînd la vremea cînd înfloriră teii,
Pe cînd îmbracă țara al iernii alb suman,
Să deslușesc cum piere trecutul, an cu an,
Pe drumuri departate sunîndu-și clopoțeii.



Să stau, pe cînd afară se stinge orice șoaptă,
Privind cenușa caldă din vatra mea, de-acum -
Și să aud deodată cu-nfiorare, cum
Trosnește amintirea ca o castană coaptă.

Poezia Soldați de Plumb... de Ion Pillat

SOLDAȚI DE PLUMB...



Soldați de plumb... o, toată copilăria, cînd
Cu blonde plete, hatmani, desfășuram grămadă
Eroii fără moarte, uitați în cîte-o ladă,
Vitejii fără teamă în nemișcatul rînd.



Iar noi, copii cu săbii de lemn, porneam la sfadă
Purtînd ca steag ștergare în soare fluturînd.
Ce trîntă, ce bătaie sub duzii din livadă !
Și după bătălie cîți morți fugeau rîzînd...



O, unde ți-e războiul, nevinovată vreme !
Acuma lupta urlă și rana ruptă geme
Și morții mor aievea iubirilor din țară.



Ce zeu-copil se-apleacă pe oameni-jucării
Și seara, răsturnîndu-i în negrele cutii,
Îngroapă în tranșee păpușile de ceară ?

Poezia Soldați de Plumb... de Ion Pillat

SOLDAȚI DE PLUMB...



Soldați de plumb... o, toată copilăria, cînd
Cu blonde plete, hatmani, desfășuram grămadă
Eroii fără moarte, uitați în cîte-o ladă,
Vitejii fără teamă în nemișcatul rînd.



Iar noi, copii cu săbii de lemn, porneam la sfadă
Purtînd ca steag ștergare în soare fluturînd.
Ce trîntă, ce bătaie sub duzii din livadă !
Și după bătălie cîți morți fugeau rîzînd...



O, unde ți-e războiul, nevinovată vreme !
Acuma lupta urlă și rana ruptă geme
Și morții mor aievea iubirilor din țară.



Ce zeu-copil se-apleacă pe oameni-jucării
Și seara, răsturnîndu-i în negrele cutii,
Îngroapă în tranșee păpușile de ceară ?