Poezia Casa Din Deal de Ion Pillat

CASA DIN DEAL



Prin ochelari de geamuri privea cu ochi de lampă
Ca o bunică bună la nepoțelul mic.
Pe-atunci știam că-i vie ; azi nu mai știu nimic :
Apăs cu nepăsare de om pe-a ușii clampă.



Sub coperișul, care îi sta ca un bonet,
Glicina ei pe tîmple cădea ca o șuviță.
Și, mirosind a floare de tei, a lămîiță,
A cantalup, a lisă de chitară, a șerbet,



În fiece odaie dezvăluiam cu frică
Alt gînd din vechiul suflet curat și românesc...
Ce nu-mi cuprinde mintea, deși îmbătrînesc,
Pe-atunci trăia în voie în inima mea mică.



Pendulele bătrîne mai bat același ceas,
Prelung, ca o dojană, în liniștea sonoră,
Dar timpul intr-n casă trîntindu-i altă oră,
Și inima i-o sparge, tic-tac, sub al meu pas.

Poezia Casa Din Deal de Ion Pillat

CASA DIN DEAL



Prin ochelari de geamuri privea cu ochi de lampă
Ca o bunică bună la nepoțelul mic.
Pe-atunci știam că-i vie ; azi nu mai știu nimic :
Apăs cu nepăsare de om pe-a ușii clampă.



Sub coperișul, care îi sta ca un bonet,
Glicina ei pe tîmple cădea ca o șuviță.
Și, mirosind a floare de tei, a lămîiță,
A cantalup, a lisă de chitară, a șerbet,



În fiece odaie dezvăluiam cu frică
Alt gînd din vechiul suflet curat și românesc...
Ce nu-mi cuprinde mintea, deși îmbătrînesc,
Pe-atunci trăia în voie în inima mea mică.



Pendulele bătrîne mai bat același ceas,
Prelung, ca o dojană, în liniștea sonoră,
Dar timpul intr-n casă trîntindu-i altă oră,
Și inima i-o sparge, tic-tac, sub al meu pas.

Poezia Căsuța Din Copac de Ion Pillat

CĂSUȚA DIN COPAC


Se leagănă și astăzi, cînd vîntul suflă-n frunză,
Sus pe stejar-nălțată, căsuța din copac.
Cu gazda mea bătrînă ce bine mă împac !
În duc bolnavu-mi suflet, de oameni să-l ascunză,



Un suflet ce să uite trecutul nu putu
Și care jalnic bate mereu la altă poartă,
Un suflet ce iubirea nehotărît își poartă
Din loc în loc, zadarnic... O, vindecă-mi-l tu !



Tu, sora cea mai bună cu aripa și ramul,
Primește-l la fereastra de cer cu ciocîrlii.
Tu, nelegată încă prin grele temelii
De țarina prăfoasă, dă-i să-și serbeze hramul :



Pădurea, și văzduhul, și vîntul, la un loc -
Și ruptă din pîrjolul apusului de soare,
Făcînd din creangă-n creangă, viu, flacăra-i să zboare :
O veveriță roșie cu coada ei de foc.

Poezia Căsuța Din Copac de Ion Pillat

CĂSUȚA DIN COPAC


Se leagănă și astăzi, cînd vîntul suflă-n frunză,
Sus pe stejar-nălțată, căsuța din copac.
Cu gazda mea bătrînă ce bine mă împac !
În duc bolnavu-mi suflet, de oameni să-l ascunză,



Un suflet ce să uite trecutul nu putu
Și care jalnic bate mereu la altă poartă,
Un suflet ce iubirea nehotărît își poartă
Din loc în loc, zadarnic... O, vindecă-mi-l tu !



Tu, sora cea mai bună cu aripa și ramul,
Primește-l la fereastra de cer cu ciocîrlii.
Tu, nelegată încă prin grele temelii
De țarina prăfoasă, dă-i să-și serbeze hramul :



Pădurea, și văzduhul, și vîntul, la un loc -
Și ruptă din pîrjolul apusului de soare,
Făcînd din creangă-n creangă, viu, flacăra-i să zboare :
O veveriță roșie cu coada ei de foc.