Poezia Dor de Tată... de Marin Sorescu

DOR DE TATĂ...



Când copii noștri mici
Noi pentru ei suntemTĂTICI
Ce gingaș e, și sună bine
TĂTICULE, mi-e dor de tine!



Dar cresc, nu le mai ești pe plac
Din TATA tu devii BABAC
Și vorba sună trist și gol
BABACULE, mai dă-mi un plo!



Dar viața e un foc de paie
Și vrei nu vrei, ajungi TATAIE
Iar vorba ta, în râs e luată
TATAIE, ia mai las-o baltă!



Și-n anii care-ți mai rămân
Te vor numi doar ĂL BĂTRÂN
Ți vorba lor te năucește
BĂTRÂNE, ce-ți mai trebuiește?



Copile, tu să ai știință
Am fost un tată cu credință
Și din puțin, de-a fost să fie
Eu am răbdat, și ți-am dat ție



Dar fă-mi, te rog, o bucurie
La cimitir, de vii la mine
Să-mi zici va în copilărie
TĂTICULE, mi-e dor de tine!



Când sunt copii noștri mici
Noi pentru ei suntem TĂTICI
Ce gingaș e, și sună bine
TĂTICULE, mi-e dor de tine!



Dar cresc, nu le mai ești pe plac
Din TATA tu devii BABAC
Și vorba sună trist și gol
BABACULE, mai dă-mi un plo!



Dar viața e un foc de paie
Și vrei nu vrei, ajungi TATAIE
Iar vorba ta, în râs e luată
TATAIE, ia mai las-o baltă!



Și-n anii care-ți mai rămân
Te vor numi doar ĂL BĂTRÂN
Ți vorba lor te năucește
BĂTRÂNE, ce-ți mai trebuiește?



Copile, tu să ai știință
Am fost un tată cu credință
Și din puțin, de-a fost să fie
Eu am răbdat, și ți-am dat ție



Dar fă-mi, te rog, o bucurie
La cimitir, de vii la mine
Să-mi zici ca în copilărie
TĂTICULE, mi-e dor de tine !

Poezia Drumul de Mari Sorescu

DRUMUL



Gînditor și cu mîinile la spate
Merg pe calea ferată,
Drumul cel mai drept
Cu putință.



Din spatele meu, cu viteză,
Vine un tren
Care n-a auzit nimic despre mine.



Acest tren-martor mi-e Zenon bătrînul -
Nu mă va ajunge niciodată,
Pentru că eu mereu voi avea un avans
Față de lucrurile care nu gîndesc.



Sau chiar dacă, brutal,
Va trece peste mine,
Întodeauna se va găsi un om
Care să meargă în fața lui
Plin de gînduri
Și cu mîinile la spate.




Ca mine acum
În fața monstrului negru
Care se apropie cu o viteză înspăimîntătoare.
Și care nu mă va ajunge
Niciodată.

Poezia Am Zărit Lumină... de Marin Sorescu

AM ZĂRIT LUMINĂ...




Am zărit lumină pe pămînt,
Și m-am născut și eu
Să văd ce mai faceți.



Sănătoși ? Voinici ?
Cum o mai duceți cu fericirea ?



Mulțumesc, nu-mi răspundeți.
Nu am timp de răspunsuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări.



Dar îmi place aici.
E cald, e frumos,
Și atîta lumină încît
Crește iarba.



Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubești.



O cafea neagră voi servi, totuși.
Din mîna ta.
Îmi place că tu știi s-o faci
Amară.

Poezia Mreaja de Ion Pillat

MREAJA



Vezi, raiul e o casă din Muscel,
Tot prin livezi de stele sui la el.


O casă albă cu ferestre mici,
În care îngerii sînt rîndunici


Și suflete stau în cuibul lor,
Ca pui golași sub strașină de nor.


Din cînd în cînd o rîndunică-i ia
Să-nvețe zborul cerului cu ea,


Și Maica Domnului stă în pridvor,
Se bucură de cel mai simplu zbor.


Stă în pridvor, lucrează un năvod
Cu care o să mîntuie norod,


Iar Dumnezeu, și duhul sfînt, și fiul ei,
În casă stau la masă cîte trei.


Vorbesc de muncile de pe pămînt,
Ca gospodari chivernisiți ce sînt.


Vorbesc de rodul viei, de-anul bun
De prin podgorii cu livezi de prun.


Pe Maica Domnului o doare inima,
Căci mreaja mîntuirii se gătea.


Se-apropie înfricoșat județ :
Acolo doar pe suflet să pui preț.


Lung trîmbița din urmă a sunat
Pe ceruri ca un tunet depărtat.


Și drepții vin acuma cîte doi,
În straie albe ca în sat la noi


Cînd merg flăcăii-n tîrg să tragă sorți.
Moș Pătru strajă stă la patru porți -


Cu zgomot surd se-nchide poarta grea,
Afară gloata răilor gemea.


La Scaraoschi arde în cuptor
Foc blestemat, pîrjol dogorîtor.


Le face necuratul doar un semn,
Ca pîini îi ia cu lopata lui de lemn.


Cu furca dracii mai mărunți înpung -
Iar vaietele lor la rai ajung.


Aude maica plînsul tuturor ;
Se-apleacă blînd prin stîlpii din pridvor,


Desfășură năvodul și îl lasă
Să cadă printre stele ca o plasă.


Alunecă pe Calea Robilor,
De zodii s-a ferit tremurător.


Mătasa lui e-argint curat la lună,
E aur cînd dă soarele s-apună.


Și ca scobari și mrene de pe Olt,
A pescuit în mreajă iadul tot.


Cine-a rămas în plasă, e scăpat -
Cine-a scăpat din ea, e blestemat...


Mario, care scapi păgîni și hoți,
Azvîrle iar năvodul dacă poți !


Mario, mreaja ți-o aștept de ani,
Eu, robul tău Ion de la Miorcani.