Poezia Rame de Marin Sorescu

RAME



Pereții casei îmi sînt plini
De rame
În care prietenii mei
Nu văd nimic.
Cred că le-am expus acolo
Pentru exasperarea lor.




Într-adevăr, pe locul acela
Joacă o lumină
De formă sferică.
Nu este-n jur nici un bec,
Nici un ochi deschis,
Nici o mină de fosfor.



Și cu toate acestea
Deasupra patului
Cineva respiră, respiră.
Cine știe ce stea
Arde undeva departe.
Și-n sistemul de reflectare ciudat
Al lucrurilor,
Sufletul ei bate acum
În peretele meu.



Mîine va trebui să pun
Și-n locul acesta
O ramă.

Poezia Am Legat... de Marin Sorescu

AM LEGAT...



Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Și le-am spus să mă găsească.



Și copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.



Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Și le-am spus să mă găsească.



Și păsările m-au găsit
Cu un cîntec.



Am legat tristețea la ochi
Cu un zîmbet,
Și tristețea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire.



Am legat soarele la ochi
Cu nopțile mele
Și i-am spus să mă găsească.



Ești acolo, a zis soarele,
După timpul acela,
Nu te mai ascunde.



Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Și toate sentimentele
Pe care am încercat să le leg
La ochi.

Poezia Bărbații de Marin Sorescu

BĂRBAȚII



Mircea cel Bătrîn îmbrăcat în zale.
Alexandru cel Bun îmbrăcat în zale.
Mihai Viteazul îmbrăcat în zale.
Ion Vodă cel Cumplit îmbrăcat în zale.
Și aici, în Oltenia, Tudor Vladimirescu
Primenit și el cu zale
Peste cămașa morții.



Mie-mi vine să mă așez pe genunchii lor
Și să-i trag de mustății
Și să-i întreb, de ce sînt toți
Îmbrăcați în zale ?
Și unde tot pleacă în fiecare dimineață
Și de ce nu mai stau pe-acasă,
Să se bărbirească mai des,
Că, uite, bărbile lor
Mă zgîrie
Cînd mi-alint de ele sufletul.



Aș vrea să merg și eu cu voi, le zic,
Să văd măcar lupta de la Rovine,
Dar mă împingeți blînd la o parte
Și mă lăsați în grija femeilor.



Și cum caii voștri și-au tocit pe drumuri
Pînă și șeile frumoase cu ciucuri,
Luați din prima biserică zidită de voi
Biblia legată în piele
Și-o puneți pe ei cu literele în jos,
Să se umple de sudoarea și de sîngele
Acestor locuri.




De multe ori vă întoarceți victorioși,
Și eu mă joc cu steagurile năvălitorilor,
Făcînd din ele corăbioare
Și dîndu-le drumul pe apa Dunării.
De multe ori nu vă mai întîlnesc
Și-atunci mă mir cum poate să nu se mai întoarcă
Un om care are nevastă și munți și copii.



Brîncovene Constantine,
De ce-ți taie turcii capul
De cinci ori la rînd,
O dată pentru fiecare copil al tău
Și o dată pentru tine ?



Sultanul are în palat
Un coș de hîetii pentru capetele domnilor români
Care niciodată nu se nimeresc supuse.
Dar, uite, trunchiul de pe care a fost retezată
Mîndria ta de ghiaur
A rămas în picioare,
Ca un stîlp de pridvor românesc înstrăinat
La Instanbul.



Dar ce tot răsfoiesc eu cartea asta cu poze ?
Mai bine mă uit în sus,
Fiindcă cerul nostru e zugrăvit,
Ca Voronețul,
Cu toată istoria românilor.
Deasupra Posadei e lupta de la Posada.
Deasupra Podului Înalt
E lupta de la Podul Înalt.
Deasupra Călugărenilor
E lupta de la Călugăreni.



Sînt bătălii pe toții pereții,
Și în firide și ocnițe,
Pe stele e chipul încruntat al bărbaților de demult.
Iar sus, în turla neagră,
Stă Decebal pe nori de otravă,
Bînd otravă,
Și otrava prelingîndu-se de pe mustățiile lui

Poezia Melcul de Marin Sorescu

MELCUL



Melcul și-a astupat bine ochii
Cu ceară,
Și-a pus capul în piept
Și privește fix
În el.




Deasupra lui
E cochilia -
Opera sa perfectă
De care-i e silă -




În jurul cochiliei
E lumea,
Restul lumii,
Dispusă încolo și-ncoace,
După anumite legi
De care-i e silă -




Și-n cetrul acestei
Sile universale
Se află el -
Melcul,
De care-i e silă.