Poezia Sus În Curtea Cea Domnească de Mihai Eminescu

SUS ÎN CURTEA CEA DOMNEASCĂ

Sus în curtea cea domnească,
La domnia din Bîrlad,
Șade tînăr Domnul Vlad -
Sub căciula-i țărănească
Pe-a lui umeri plete cad.

Astfel șade trist și rece
La ospățul luminat
Din domnescu lui palat,
Cu priviri crunte și rece,
Cu-ochiul negru înfundat.

Fața palidă și tristă,
Manta-i neagră pe-umeri tari,
Fața spînă, ochii mari -
Astfel trece în revistă
Pe boierii lui cei mari.

Ici bătrîni ca iarna albă,
Munți cu fruntea de arginți,
Șoptesc dulce și cuminți -
Colo tinerețea dalbă
Cu rîs mult și fără minți.

Femei palide, frumoase,
Fețe blînde, ochi de foc,
Și-a lor raze luminoase
Printre ele-ți cată loc.

Sala-i mare, strălucită,
Masa-i albă, oaspeți mulți,
Vorbe dulci să tot asculți,
Chiar lumina-i îndrăgită
De ochi lucii, de ochi mulți...

Poezia Sfîrșit de Toamnă de Vasile Alecsandri

SFÎRȘIT DE TOAMNĂ

Oaspeții caselor noastre, cocostârci și rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ș-au fugit de zile rele ;
Cârdurile de cucoare, înșirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor

Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită ;
Frunzele-i cad, zbor în aer, și de crengi se deslipesc,
Ca  frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

Din tuspatru părti a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi ierarhici prin văzduh croncănitori.

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăț călare !
Vântul șuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rănchează, cânii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc.

Mircești 1867

Postare

  ANPC Termeni și Condiții