Poezia Sus În Curtea Cea Domnească de Mihai Eminescu

SUS ÎN CURTEA CEA DOMNEASCĂ


Sus în curtea cea domnească,
La domnia din Bîrlad,
Șade tînăr Domnul Vlad -
Sub căciula-i țărănească
Pe-a lui umeri plete cad.


Astfel șade trist și rece
La ospățul luminat
Din domnescu lui palat,
Cu priviri crunte și rece,
Cu-ochiul negru înfundat.



Fața palidă și tristă,
Manta-i neagră pe-umeri tari,
Fața spînă, ochii mari -
Astfel trece în revistă
Pe boierii lui cei mari.



Ici bătrîni ca iarna albă,
Munți cu fruntea de arginți,
Șoptesc dulce și cuminți -
Colo tinerețea dalbă
Cu rîs mult și fără minți.



Femei palide, frumoase,
Fețe blînde, ochi de foc,
Și-a lor raze luminoase
Printre ele-ți cată loc.



Sala-i mare, strălucită,
Masa-i albă, oaspeți mulți,
Vorbe dulci să tot asculți,
Chiar lumina-i îndrăgită
De ochi lucii, de ochi mulți...

Poezia Sus În Curtea Cea Domnească de Mihai Eminescu

SUS ÎN CURTEA CEA DOMNEASCĂ


Sus în curtea cea domnească,
La domnia din Bîrlad,
Șade tînăr Domnul Vlad -
Sub căciula-i țărănească
Pe-a lui umeri plete cad.


Astfel șade trist și rece
La ospățul luminat
Din domnescu lui palat,
Cu priviri crunte și rece,
Cu-ochiul negru înfundat.



Fața palidă și tristă,
Manta-i neagră pe-umeri tari,
Fața spînă, ochii mari -
Astfel trece în revistă
Pe boierii lui cei mari.



Ici bătrîni ca iarna albă,
Munți cu fruntea de arginți,
Șoptesc dulce și cuminți -
Colo tinerețea dalbă
Cu rîs mult și fără minți.



Femei palide, frumoase,
Fețe blînde, ochi de foc,
Și-a lor raze luminoase
Printre ele-ți cată loc.



Sala-i mare, strălucită,
Masa-i albă, oaspeți mulți,
Vorbe dulci să tot asculți,
Chiar lumina-i îndrăgită
De ochi lucii, de ochi mulți...

Poezia Sfîrșit de Toamnă de Vasile Alecsandri

SFÎRȘIT DE TOAMNĂ

                           
      
Oaspeții caselor noastre, cocostârci și rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ș-au fugit de zile rele ;
Cârdurile de cucoare, înșirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor


                                    
Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită ;
Frunzele-i cad, zbor în aer, și de crengi se deslipesc,
Ca  frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.


                                    
Din tuspatru părti a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi ierarhici prin văzduh croncănitori.



Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăț călare !
Vântul șuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rănchează, cânii latră la un loc,

Omul, trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc.



Mircești 1867

Poezia Sfîrșit de Toamnă de Vasile Alecsandri

SFÎRȘIT DE TOAMNĂ

                           
      
Oaspeții caselor noastre, cocostârci și rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ș-au fugit de zile rele ;
Cârdurile de cucoare, înșirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor


                                    
Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită ;
Frunzele-i cad, zbor în aer, și de crengi se deslipesc,
Ca  frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.


                                    
Din tuspatru părti a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi ierarhici prin văzduh croncănitori.



Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăț călare !
Vântul șuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rănchează, cânii latră la un loc,

Omul, trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc.



Mircești 1867