Poezia Darul de Marin Sorescu

DARUL


- Îți voi dovedi că toate tablourile sînt false,
Spuse specialistul, scoțîndu-și lupa
Pe care tocmai o primise cadou
Din planeta Marte.


 Colecționarul zîmbi, îl amuza ideea,
Pînzele lui deveniseră etalon
Pentru identificarea maeștrilor din toată lumea,
Cheltuise pe ele averea cîtorva generații
Înainte și înapoi.


  - Să începem de la dreapta spre stînga,
Privește acest Tizian !
Într-adevăr, în lupă se vede stîngăcia execuția,
Tabloul fusese pictat de un elev fără talent,
Într-o oră de desen.


- În fundul sufletului mă rodea un fel de îndoială
În privința lui, șopti galben colecționarul.
Dar acel Rafael, pe care-l studiezi acum,
Dacă e o copie,
Însăși mîna lui Dumnezeu a făcut-o, ha, ha, ha !


- Privește, și cercetătorul care n-avea chef de glumă
Îi arătă numărul de serie înregistrat
În pupilele madonei.
Pe la mijlocul sălii nici n-apuca să îndrepte
Lupa spre ele


Și tablourile cădeau singure.
În fața ultimei pînze, Rembrant milionarul ! - colecționarul
Își duse mîna la inimă și căzînd
Din gura lui zburară lilieci.


Specialistul colindă apoi prin multe muzee
Pe care le umplu de ridicol.


Nici măcar ramele nu erau veritabile.
Lupa neînduplecată scotea la iveală
Lucruri groaznice.


Toți marii maeștri fuseseră uciși
După primele trăsături de penel,
Și ucigașii le furaseră numele,
Pictaseră în continuare cu uleiurile lor,
Moarte și ele,
O dată cu sîngele cel adevărat.


Așa se goliră galeriile,
Achizitorii nepricepuți înfundară pușcăriile.
În urma omului cu lupa se întindea un pustiu de moarte
Și el era tot mai trist.


O dată, îi veni în gînd
Să îndrepte lupa spre strada pe care mergea
Și observă cu uimire că era falsă,
Strada adevărată se află mult mai încolo.


Privi orașul - era fals, copacii falși.
Și începu să plîngă.


Plîngînd cu hohote și tremurînd tot,
În afara mîinii care ținea teribilul instrument.
El o porni foarte bătrîn înainte,
Continuînd să desființeze lumea.

Poezia Darul de Marin Sorescu

DARUL


- Îți voi dovedi că toate tablourile sînt false,
Spuse specialistul, scoțîndu-și lupa
Pe care tocmai o primise cadou
Din planeta Marte.


 Colecționarul zîmbi, îl amuza ideea,
Pînzele lui deveniseră etalon
Pentru identificarea maeștrilor din toată lumea,
Cheltuise pe ele averea cîtorva generații
Înainte și înapoi.


  - Să începem de la dreapta spre stînga,
Privește acest Tizian !
Într-adevăr, în lupă se vede stîngăcia execuția,
Tabloul fusese pictat de un elev fără talent,
Într-o oră de desen.


- În fundul sufletului mă rodea un fel de îndoială
În privința lui, șopti galben colecționarul.
Dar acel Rafael, pe care-l studiezi acum,
Dacă e o copie,
Însăși mîna lui Dumnezeu a făcut-o, ha, ha, ha !


- Privește, și cercetătorul care n-avea chef de glumă
Îi arătă numărul de serie înregistrat
În pupilele madonei.
Pe la mijlocul sălii nici n-apuca să îndrepte
Lupa spre ele


Și tablourile cădeau singure.
În fața ultimei pînze, Rembrant milionarul ! - colecționarul
Își duse mîna la inimă și căzînd
Din gura lui zburară lilieci.


Specialistul colindă apoi prin multe muzee
Pe care le umplu de ridicol.


Nici măcar ramele nu erau veritabile.
Lupa neînduplecată scotea la iveală
Lucruri groaznice.


Toți marii maeștri fuseseră uciși
După primele trăsături de penel,
Și ucigașii le furaseră numele,
Pictaseră în continuare cu uleiurile lor,
Moarte și ele,
O dată cu sîngele cel adevărat.


Așa se goliră galeriile,
Achizitorii nepricepuți înfundară pușcăriile.
În urma omului cu lupa se întindea un pustiu de moarte
Și el era tot mai trist.


O dată, îi veni în gînd
Să îndrepte lupa spre strada pe care mergea
Și observă cu uimire că era falsă,
Strada adevărată se află mult mai încolo.


Privi orașul - era fals, copacii falși.
Și începu să plîngă.


Plîngînd cu hohote și tremurînd tot,
În afara mîinii care ținea teribilul instrument.
El o porni foarte bătrîn înainte,
Continuînd să desființeze lumea.

Poezia Popice de Marin Sorescu

POPICE


Fără îndoială, pămîntul
Este o mare
Popicărie.



Pentru că nu sînt suficienți
Copaci,
Oamenii stau și ei
În picioare.



Cineva aruncă bilele
De departe
Și înseamnă cu cretă
Pe cele doborîte.



E un joc de societate,
Desigur,
Tot atît de frumos
Ca și armele clasice



Totul e calculat dinainte
Cu mare precizie,
Numai noi, naivii,
Mai umblăm pe la policlinici.



I-auzi stelele huruind
Înapoi pe banda rulantă,
Deseară vor fi la orizont.

Poezia Popice de Marin Sorescu

POPICE


Fără îndoială, pămîntul
Este o mare
Popicărie.



Pentru că nu sînt suficienți
Copaci,
Oamenii stau și ei
În picioare.



Cineva aruncă bilele
De departe
Și înseamnă cu cretă
Pe cele doborîte.



E un joc de societate,
Desigur,
Tot atît de frumos
Ca și armele clasice



Totul e calculat dinainte
Cu mare precizie,
Numai noi, naivii,
Mai umblăm pe la policlinici.



I-auzi stelele huruind
Înapoi pe banda rulantă,
Deseară vor fi la orizont.