Poezia Noi și pămîntul de Lucian Blaga

Atîtea stele cad în noaptea asta.
Demonul nopții ține parcă-n mîni pămîntul
și suflă peste el scîntei ca peste-o iască
năpraznic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad
atîtea stele, tînărul tău trup
de vrăjitoare-mi arde-n brațe
ca-n flăcările unui rug.
Nebun,
ca niște limbi de foc eu brațele-mi întind,
ca să-ți topes zăpada umerilor goi,
și ca să-ți sorb, flămînd să-ți mistui
puterea, sîngele, mîndria, primăvara, totul.
În zori cînd ziua va aprind noaptea,
cînd scrumul nopții o să piară dus
de-un vînt spre-apus,
în zori de zi aș vrea să fim și noi
cenușă,
noi și - pămîntul.

Poezia Noi și pămîntul de Lucian Blaga

Atîtea stele cad în noaptea asta.
Demonul nopții ține parcă-n mîni pămîntul
și suflă peste el scîntei ca peste-o iască
năpraznic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad
atîtea stele, tînărul tău trup
de vrăjitoare-mi arde-n brațe
ca-n flăcările unui rug.
Nebun,
ca niște limbi de foc eu brațele-mi întind,
ca să-ți topes zăpada umerilor goi,
și ca să-ți sorb, flămînd să-ți mistui
puterea, sîngele, mîndria, primăvara, totul.
În zori cînd ziua va aprind noaptea,
cînd scrumul nopții o să piară dus
de-un vînt spre-apus,
în zori de zi aș vrea să fim și noi
cenușă,
noi și - pămîntul.

Poezia La Mare de Lucian Blaga

LA MARE






Vîțe roșii,
vițe verzi sugrumă case-le-n lăstari sălbatici
și - vînjoși - asemenea unor polipi, ce-și
strîng în brațe prada.
Soarele în răsărit - de sînge-și spală-n mare
lăncile, cu care a ucis în goană noaptea
ca pe-o fiară.
Eu
stau pe țărm și sufletul mi-e dus de-acasă.
S-a pierdut pe-o cărăruie-n nesfîrșit și nu-și găsește
drumul înapoi.

Poezia La Mare de Lucian Blaga

LA MARE






Vîțe roșii,
vițe verzi sugrumă case-le-n lăstari sălbatici
și - vînjoși - asemenea unor polipi, ce-și
strîng în brațe prada.
Soarele în răsărit - de sînge-și spală-n mare
lăncile, cu care a ucis în goană noaptea
ca pe-o fiară.
Eu
stau pe țărm și sufletul mi-e dus de-acasă.
S-a pierdut pe-o cărăruie-n nesfîrșit și nu-și găsește
drumul înapoi.