Poezia Legendă de Lucian Blaga

LEGENDĂ



Strălucitoare-n poarta raiului
sat Eva.
Privea cum ranele amurgului se vindecau pe boltă
și visătoare
mușca din mărul,
ce i l-a-ntins ispita șarpelui.
Fără de veste
un sîmbure i-ajunse între dinți din fructul blestemat.
Pe gînduri dusă Eva îl suflă în vînt,
iar sîmburele se pierdu-n țărînă, unde încolți.
Un măr crescu acolo - și alții îl urmară
prin lungul șir de veacuri.
Și trunchiul aspru și vînjos al unuia din ei
a fost acela,
din care fariseii meșteri
ciopliră crucea lui Isus.
Oh sîmburele negru aruncat în vînt
de dinții albi ai Evei.

Poezia Legendă de Lucian Blaga

LEGENDĂ



Strălucitoare-n poarta raiului
sat Eva.
Privea cum ranele amurgului se vindecau pe boltă
și visătoare
mușca din mărul,
ce i l-a-ntins ispita șarpelui.
Fără de veste
un sîmbure i-ajunse între dinți din fructul blestemat.
Pe gînduri dusă Eva îl suflă în vînt,
iar sîmburele se pierdu-n țărînă, unde încolți.
Un măr crescu acolo - și alții îl urmară
prin lungul șir de veacuri.
Și trunchiul aspru și vînjos al unuia din ei
a fost acela,
din care fariseii meșteri
ciopliră crucea lui Isus.
Oh sîmburele negru aruncat în vînt
de dinții albi ai Evei.

Poezia Noapte de Lucian Blaga

NOAPTE




Pe lună, cînd ne scapără-n argintul nopții
pocalele de vin ca niște ochi de fiară,
cu un surîs amețitor tu-mi răscolești
tot furnicarul de porniri,
cari nu-și mai afl-apoi odihna.
Sub ocrotirea limpede a zării
biruitoare mă privești
și-n ochii mei te oglindești
strălucitoare, mîndră și păgînă.
Iar eu încet, nespus de-ncet
pleoapele-mi închid,
îmbrățișînd cu ele tainic
icoana ta din ochii mei,
surîsul tău, iubirea și umina ta -
pe lună, cînd ne scapără-n argintul nopții
pocalele de vin ca niște ochi de fiară.

Poezia Noapte de Lucian Blaga

NOAPTE




Pe lună, cînd ne scapără-n argintul nopții
pocalele de vin ca niște ochi de fiară,
cu un surîs amețitor tu-mi răscolești
tot furnicarul de porniri,
cari nu-și mai afl-apoi odihna.
Sub ocrotirea limpede a zării
biruitoare mă privești
și-n ochii mei te oglindești
strălucitoare, mîndră și păgînă.
Iar eu încet, nespus de-ncet
pleoapele-mi închid,
îmbrățișînd cu ele tainic
icoana ta din ochii mei,
surîsul tău, iubirea și umina ta -
pe lună, cînd ne scapără-n argintul nopții
pocalele de vin ca niște ochi de fiară.