Poezia Vară de Lucian Blaga

VARĂ



La orizont - departe - fulgere fără de glas
zvîcnesc din cînd în cînd
ca niște lungi picioare de păienjen - smulse
din trupul care le purta.



Dogoare.


Pămîntu-ntreg e numai lan de grîu
și cîntec de lăcuste.



În soare spicele își țin la sîn grăunțele
ca niște prunci ce sug.
Iar timpul își întinde leneș clipele
și ațipește între flori de mac.
La ureche-i țîrîie un greir.

Poezia Vară de Lucian Blaga

VARĂ



La orizont - departe - fulgere fără de glas
zvîcnesc din cînd în cînd
ca niște lungi picioare de păienjen - smulse
din trupul care le purta.



Dogoare.


Pămîntu-ntreg e numai lan de grîu
și cîntec de lăcuste.



În soare spicele își țin la sîn grăunțele
ca niște prunci ce sug.
Iar timpul își întinde leneș clipele
și ațipește între flori de mac.
La ureche-i țîrîie un greir.

Poezia Veniți După Mine Tovarăși ! de Lucian Blaga

VENIȚI DUPĂ MINE TOVARĂȘI !

( Prietenilor Mai )

Veniți lîngă mine tovarăși ! E toamnă,
se coace
pelinul în boabe de struguri
și-n gușe de viperi veninul.


C-un chiot vreau astăzi să-nchin
în cinstea sălbaticei mele minuni, care pleacă
lăsîndu-mă singur,
cu plînsul,
cu voi,
și cu toamna.


Veniți mai aproape ! - și cel care are
urechi de-auzit să audă :
durerile nu sunt adînci decît atuncia cînd rîd.
Să rîdă deci astăzi în mine
amarul
și-n hohote mari să-și arunce pocalul în nori !


Veniți lîngă mine, tovarăși, să bem !
Ha, ha ! Ce licărește-așa straniu pe cer ?
E cornul de lună ?
Nu, nu ! E un ciob dintr-o cupă de aur,
ce-am spart-o de boltă
cu brațul de fier.


Sunt beat și așa aș vrea să dărîm tot ce-i vis,
ce e templu și-altar !


Veniți lîngă mine, tovarăși ! Ca mîne-o să mor,
dar vă las moștenire,
superbul meu craniu, din care să beți
pelin cînd vi-e dor de vieață,
și-otravă
cînd vreți să-mi urmați ! - Veniți după mine tovaroși !

Poezia Veniți După Mine Tovarăși ! de Lucian Blaga

VENIȚI DUPĂ MINE TOVARĂȘI !

( Prietenilor Mai )

Veniți lîngă mine tovarăși ! E toamnă,
se coace
pelinul în boabe de struguri
și-n gușe de viperi veninul.


C-un chiot vreau astăzi să-nchin
în cinstea sălbaticei mele minuni, care pleacă
lăsîndu-mă singur,
cu plînsul,
cu voi,
și cu toamna.


Veniți mai aproape ! - și cel care are
urechi de-auzit să audă :
durerile nu sunt adînci decît atuncia cînd rîd.
Să rîdă deci astăzi în mine
amarul
și-n hohote mari să-și arunce pocalul în nori !


Veniți lîngă mine, tovarăși, să bem !
Ha, ha ! Ce licărește-așa straniu pe cer ?
E cornul de lună ?
Nu, nu ! E un ciob dintr-o cupă de aur,
ce-am spart-o de boltă
cu brațul de fier.


Sunt beat și așa aș vrea să dărîm tot ce-i vis,
ce e templu și-altar !


Veniți lîngă mine, tovarăși ! Ca mîne-o să mor,
dar vă las moștenire,
superbul meu craniu, din care să beți
pelin cînd vi-e dor de vieață,
și-otravă
cînd vreți să-mi urmați ! - Veniți după mine tovaroși !