Poezia Moartea Lui Pan de Lucian Blaga

MOARTEA LUI PAN


1

Pan Către Nimfă



Cu strai de broască-n păr răsai din papură,
o undă
vrea să te cuprindă și nisipuri prind să fiarbă.
Ca dintr-o nevăzută amforă rotundă
îți verși mlădie trupul gol în iarbă.



Și vîna de la tîmple îmi zvîcnește
ca gușa unei leneșe sopîrle
ce se prăjește-n soare,
mișcarea ta mi-adie murmur de izvoare.



Ca pînea caldă eu te-aș frînge,
mișcarea ta mi-azvîrle clipe dulci în sînge.


Nisipuri prind să fiarbă.
Vară,
soare,
iarbă !


2.

 Zeul Așteaptă


Prin miriște se joacă
șoareci și viței,
iar vițele de vie
țin în palme
brotăcei.
C-o păpădie
între buze
o aștept
să vie.
Nu vreau decît
să-mi port curate
degetele răsfirate
prin părul ei,
prin părul ei
și-apoi prin nori
s-adun din ei
ca dintr-un caer
fulgerele-așa cum toamna
strîngi din aer
funigei.



3.

Umbra



Pan rupe faguri
în umbra unor nuci.
E trist :
se înmulțesc prin codri mînăstirile,
și-l supără sclipirea unei cruci.



Zboară-n jurul lui lăsturii,
și foile de ulm
răstălmăcesc o toacă.
Subt clopot de vecerne Pan e trist.
Pe-o cărăruie trece umbra
de culoare lunii
a lui Crist.



4


Pan Cîntă




Sunt singur și sunt plin de scai.
Am stăpînit cîndva un cer de stele
și lumilor
eu le cîntam din nai.



Nimicul își încordă struna.
Azi nu străbate-n grota mea
nici un străin,
doar salamadrele pestrițe vin
și cîteodată :


Luna.



5.

Păianjenul


Gonit de crucile sădite pe cărări
Pan
s-ascunse într-o peșteră.
Razele fără de-astîmpăr se-mbulzeau
și se-mpingeau cu coatele s-ajungă pîn' la el.
Tovarăși nu avea,
doar un păianjen singurel.
Iscoditor micuțul își țesuse mreaja de mătase
în urechea lui
și Pan din fire bun
prindea țînțari celui din urmă prieten ce-i rămase.


Treceau în goană toamne cu căderi de stele.



Odată zeul își cioplea
un fluier din nuia de soc.
Piticul dobitoc
i se plimba pe mînă.
Și-n scăpărări de putregai
Pan descoperi mirat
că prietenul avea pe spate-o cruce.
Bătrînul zeu încremeni fără de grai
în noaptea cu căderi de stele,
și tresări îndurerat,
Păianjenul s-a-ncreștinat.




A treia zi și-a-nchis coșciugul ochilor de foc.
Era acoperit cu promoroacă
și-amurgul cobora din sunetul de toacă.
Neisprăvit rămase fluierul de soc.

Poezia Moartea Lui Pan de Lucian Blaga

MOARTEA LUI PAN


1

Pan Către Nimfă



Cu strai de broască-n păr răsai din papură,
o undă
vrea să te cuprindă și nisipuri prind să fiarbă.
Ca dintr-o nevăzută amforă rotundă
îți verși mlădie trupul gol în iarbă.



Și vîna de la tîmple îmi zvîcnește
ca gușa unei leneșe sopîrle
ce se prăjește-n soare,
mișcarea ta mi-adie murmur de izvoare.



Ca pînea caldă eu te-aș frînge,
mișcarea ta mi-azvîrle clipe dulci în sînge.


Nisipuri prind să fiarbă.
Vară,
soare,
iarbă !


2.

 Zeul Așteaptă


Prin miriște se joacă
șoareci și viței,
iar vițele de vie
țin în palme
brotăcei.
C-o păpădie
între buze
o aștept
să vie.
Nu vreau decît
să-mi port curate
degetele răsfirate
prin părul ei,
prin părul ei
și-apoi prin nori
s-adun din ei
ca dintr-un caer
fulgerele-așa cum toamna
strîngi din aer
funigei.



3.

Umbra



Pan rupe faguri
în umbra unor nuci.
E trist :
se înmulțesc prin codri mînăstirile,
și-l supără sclipirea unei cruci.



Zboară-n jurul lui lăsturii,
și foile de ulm
răstălmăcesc o toacă.
Subt clopot de vecerne Pan e trist.
Pe-o cărăruie trece umbra
de culoare lunii
a lui Crist.



4


Pan Cîntă




Sunt singur și sunt plin de scai.
Am stăpînit cîndva un cer de stele
și lumilor
eu le cîntam din nai.



Nimicul își încordă struna.
Azi nu străbate-n grota mea
nici un străin,
doar salamadrele pestrițe vin
și cîteodată :


Luna.



5.

Păianjenul


Gonit de crucile sădite pe cărări
Pan
s-ascunse într-o peșteră.
Razele fără de-astîmpăr se-mbulzeau
și se-mpingeau cu coatele s-ajungă pîn' la el.
Tovarăși nu avea,
doar un păianjen singurel.
Iscoditor micuțul își țesuse mreaja de mătase
în urechea lui
și Pan din fire bun
prindea țînțari celui din urmă prieten ce-i rămase.


Treceau în goană toamne cu căderi de stele.



Odată zeul își cioplea
un fluier din nuia de soc.
Piticul dobitoc
i se plimba pe mînă.
Și-n scăpărări de putregai
Pan descoperi mirat
că prietenul avea pe spate-o cruce.
Bătrînul zeu încremeni fără de grai
în noaptea cu căderi de stele,
și tresări îndurerat,
Păianjenul s-a-ncreștinat.




A treia zi și-a-nchis coșciugul ochilor de foc.
Era acoperit cu promoroacă
și-amurgul cobora din sunetul de toacă.
Neisprăvit rămase fluierul de soc.

Poezia Versuri Scrise Pe Frunze Uscate De Vie de Lucian Blaga

VERSURI SCRISE PE FRUNZE USCATE DE VIE


1.

Hafis


La început - se știe - stelele aveau pe cer
cărările cu stîngăcie trase șa-ntîmplare ;
din arcuirea zveltă a sprîncenei tale
a-nvățat odată Luna
să-și arcuiască drumul ei pe boltă
- peste mare.



2.


Psalmistul


Cînd treci fără sandale pe sub tei,
porumbii adormiți pe steșini ciuruite
se trezesc, crescînd
că pașii tăi, mărunții, sunt semințe azvîrlite
de-o mînă bună pentru ei.


3.

Anacreon


În vițe roșii strugurii par sînii goi
ai toamnei. care se dezbracă rînd pe rînd
de foi.
Smulge-i tu din trunchiul lor robust
și stoarce-i,
stoarce-i bulgărilor de pămînt
în gură - ca să-ți văd mînuțele
de dărnicie tremurînd
și degetele umede de must.


4.

Misticul


Trupul tău și sufletul înalt, îți sunt
ca doi frați gemeni : se-aseamănă așa de mult că
nu știi cînd e unul, cînd e altul.
Eu nu-ți cunosc la chipu-i numai sufletul.
De cîte ori îți întîlnesc din întîmplare trupul, nu-l
bănuiesc, nedumerit mă-ncurc și cred că-i sufletul.

Poezia Versuri Scrise Pe Frunze Uscate De Vie de Lucian Blaga

VERSURI SCRISE PE FRUNZE USCATE DE VIE


1.

Hafis


La început - se știe - stelele aveau pe cer
cărările cu stîngăcie trase șa-ntîmplare ;
din arcuirea zveltă a sprîncenei tale
a-nvățat odată Luna
să-și arcuiască drumul ei pe boltă
- peste mare.



2.


Psalmistul


Cînd treci fără sandale pe sub tei,
porumbii adormiți pe steșini ciuruite
se trezesc, crescînd
că pașii tăi, mărunții, sunt semințe azvîrlite
de-o mînă bună pentru ei.


3.

Anacreon


În vițe roșii strugurii par sînii goi
ai toamnei. care se dezbracă rînd pe rînd
de foi.
Smulge-i tu din trunchiul lor robust
și stoarce-i,
stoarce-i bulgărilor de pămînt
în gură - ca să-ți văd mînuțele
de dărnicie tremurînd
și degetele umede de must.


4.

Misticul


Trupul tău și sufletul înalt, îți sunt
ca doi frați gemeni : se-aseamănă așa de mult că
nu știi cînd e unul, cînd e altul.
Eu nu-ți cunosc la chipu-i numai sufletul.
De cîte ori îți întîlnesc din întîmplare trupul, nu-l
bănuiesc, nedumerit mă-ncurc și cred că-i sufletul.