Poezia Noi Cîntăreții Leproși de Lucian Blaga

NOI CÎNTĂREȚII LEPROȘI



Mistuiți de răni lăuntrice ne trecem prin veac.
Din cînd în cînd ne mai ridicăm ochii
spre zăvoaiele raiului,
apoi ne-aplecăm capetele în și mai mare tristețe.
Pentru noi cerul e zăvorît și zăvorîte sunt și cetățile.
În zadar căprioarele beau apă mînile noastre,
în zadar cînii ni se închină,
suntem, cari stați lîngă mine,
încălziți-vă lutul cu vin,
desfaceți-vă privirile peste lucruri.
Noi suntem numai purtători de cîntec
sub glia neagră a tăriilor,
noi suntem numai purtători de cîntec
pe la porți închise,
dar fiicele noastre vor naște pe Dumnezeu
aici unde astăzi singurătatea ne omoară.

Poezia Noi Cîntăreții Leproși de Lucian Blaga

NOI CÎNTĂREȚII LEPROȘI



Mistuiți de răni lăuntrice ne trecem prin veac.
Din cînd în cînd ne mai ridicăm ochii
spre zăvoaiele raiului,
apoi ne-aplecăm capetele în și mai mare tristețe.
Pentru noi cerul e zăvorît și zăvorîte sunt și cetățile.
În zadar căprioarele beau apă mînile noastre,
în zadar cînii ni se închină,
suntem, cari stați lîngă mine,
încălziți-vă lutul cu vin,
desfaceți-vă privirile peste lucruri.
Noi suntem numai purtători de cîntec
sub glia neagră a tăriilor,
noi suntem numai purtători de cîntec
pe la porți închise,
dar fiicele noastre vor naște pe Dumnezeu
aici unde astăzi singurătatea ne omoară.

Poezia Sufletul Satului de Lucian Blaga

SUFLETUL SATULUI



Copilo, pune-ți mînile pe genunchii mei.
Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.
Aici orice gînd e mai încet,
și inima-ți zvîcnește mai rar,
ca și cum nu ți-ar bate în piept
ci adînc în pămînt undeva.
Aici se vindecă setea de mîntuire
și dacă ți-ai sîngerat picioarele
te așezi pe un podmol de lut.
Uite, e seară.
Sufletul satului fîlfîie pe lîngă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din strșini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.

Poezia Sufletul Satului de Lucian Blaga

SUFLETUL SATULUI



Copilo, pune-ți mînile pe genunchii mei.
Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.
Aici orice gînd e mai încet,
și inima-ți zvîcnește mai rar,
ca și cum nu ți-ar bate în piept
ci adînc în pămînt undeva.
Aici se vindecă setea de mîntuire
și dacă ți-ai sîngerat picioarele
te așezi pe un podmol de lut.
Uite, e seară.
Sufletul satului fîlfîie pe lîngă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din strșini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.