Poezia Fiu al faptei nu sunt de Lucian Blaga

FIU AL FAPTEI NU SUNT


Fără  de număr sunteți fii ai faptei
pretutindeni pe drumuri, subt cer și prin case.
Numai eu stau aici fără folos, nemernic,
bun doar de-nnecat în ape.



Totuși aștept, de mult tot aștept
vreun trecător atotbun și-atotdrept ca să-i spun :
O, nu-ți întoarce privirea,
O, nu-mi osîndi nemișcarea.
Cresc între voi, ci umbrit de mînile
misticul rod se rotunjește în altă parte.
Nu mă blestemați, nu mă blestemați !



Prieten al adîncului,
tovarăș al liniștei
joc peste fapte.
Cîteodată prin fluier de os strămoșesc
mă trimit în chip de cîntec spre moarte.



Întrebător fratele mă privește,
mirată mă-ntîmpină sora,
dar încolăcit la picioarele mele
m-ascultă și mă pricepe prea bine
șarpele cel cu ochii deapururi deschiși
spre-nțelepciunea de dincolo.

Poezia Pe Ape de Lucian Blaga

PE APE



Porumbii mi i-am slobozit
să-ncerce pajiștea cerului,
dar sfîșiați de vînturi
se-ntorc înapoi. Pe vatra corăbiei
inima mi-o-ngrop subt spuză
să-și țină jăratecul. Paserea focului
nu-mi mai fîlfîie peste pereți.
Dăinuie veșnic potopul.
Niciodată nu voi ajunge
s-aduc jertfa subt semnul înalt
al curcubeului magic.




Pentru un fagure sterp
mi-am ucis stupii flămînzi.
Cel din urmă dobitoc
cu-nțelepciune s-a prăpădit.
Ochiul său profetic deschis
e singura veste prin neguri.
În mare rămîne muntele Ararat,
de-a pururi fund de ape,
tot mai adînc,
tot mai pierdut
fund de ape.

Poezia Lucrătorul de Lucian Blaga

LUCRĂTORUL



Te irosești în încordări de arc
lîngă roțile mari de oțel.
Strivești între degete sînii materiei.
Îți sunt de păcură mînile și afumate zorile.
Lucrătorule, cu șorțul de piele albastră,
pentru tine mașinile cîntă
mai frumos decît privighetorile.




Lucrătorule, cu șorțul de piele albastră,
tu știi că frumoase sunt
numai lucrurile ieșite din puteri omenești.
Tu știi că nicio stea
n-a fost făcută de mîna ta,
și-ți zici : orice-ar spune prea mulții gureșii poeți,
nicio stea nu-i frumoasă.




Din fîntînile sfredelite-n osia planetei
îți scoți gălețile de foc.
Nu te cunosc, nu mă cunoști,
dar o lumină alunecă
de pe fața ta pe fața mea,
fără să vreau m-alătur bunei tale vestiri
și-o strig în sfintele vînturi.

Poezia Am Înțeles Păcatul Ce Apasă Peste Casa Mea de Lucian Blaga

AM ÎNȚELES PĂCATUL CE APASĂ PESTE CASA MEA




Am înțeles păcatul ce apasă peste casa mea
ca un mușchi strămoșesc.
O, de ce am tălmăcit vremea și zodiile
altfel decît baba ce-și topește cînepa în baltă ?
De ce am dorit alt zîmbet decît al pietrarului
ce scapără scîntei în margine de drum ?
De ce am rîvnit altă menire
în lumea celor șapte zile
decît clopotarul ce petrece morții la cer ?
Dă-mi mîna ta trecătorule, și tu care mergi,
și tu care vii.
Toate turmele pămîntului au aureole sfinte
peste capetele lor.
Astfel mă iubesc de-acum :
unul între mulți,
și mă scutur de mine însumi
ca un cîne, ce-a ieșit dintr-un rîu blestemat.
Sîngele meu vreau să curgă pe scocurile lumii
să-nvîrtă roțile
în mori cerești.
Sunt tremur de fericire :
ziua întreagă deasupra mea
puterile păsărești au arătat în triunghiuri
spre ținte luminoase.