Poezia Biografia de Lucian Blaga

BIOGRAFIA



Unde și cînd m-am ivit în lumină, nu știu,
din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cîntare.
Străin zîmbind, vrăjit suind
în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Cîteodată iubesc lucrurile cari nu-mi răspund.
De vînturi și isprăvi visate îmi sunt ochii plini,
de umblat umblu ca fiecare :
cînd vinovat pe coperișele iadului,
cînd fără păcat pe muntele cu crini.




Închis în cercul aceleiași vetre
fac schimb de taine cu strămoșii,
norodul spălat de ape subt pietre.
Seara se-ntîmplă mulcom s-ascult
în mine cum se tot revarsă
poveștile sîngelui uitat de mult.
Binecuvînt pînea și luna.
Ziua trăiesc împrăștiat cu furtuna.



Cu cuvintele stinse în gură
am cîntat și mai cînt marea trecere,
somnului lumii, îngerii de ceară.
De pe-un umăr pe altul
tăcînd îmi trec steaua ca o povară.

Poezia Semne de Lucian Blaga

SEMNE


Porumbii-prooroci își scaldă
aripile înnegrite de funingine
în ploile de sus.
Eu cînt -
semne, semne de plecare sunt.


Din orașele pămîntului
fecioarele albe vor porni
cu priviri înalte către munți.
Pe urma lor vor merge tineri goi
spre sori păduratici,
și tot ce e trup omenesc va purcede
să mai învețe odat'
poveștile uitate ale sîngelui.


Mi-am pecetluit cu ceară casa,
să nu mai tîrziu
unde jocuri și răstigniri
n-or mai trece pe uliți
și nicio adiere de om
din veac în veac pe subt bolți.
Poduri vor tăcea.
Din clopote avîntul va cădea.


Din depărtatele sălbaticii cu stele mari
doar căprioare vor pătrunde în orașe
să pască iarbă rară din cenușă.
Cerbi cu ochii uriași și blînzi
intra-vor în bisericile vechi
cu porțile deschise,
uitîndu-se mirați în jur.


Lepădați-vă coarnele moarte
bătrînilor cerbi,
cum pomii își lasă frunza uscată,
și-apoi plecați :
aci și țărîna înveninează,
aci casele au încercat cîndva
să ucidă pe copiii omului.
Scuturați-vă de pămînt
și plecați,
căci iată - aci vinul nebun al vieții
s-a scurs în scrum,
dar orice alt drum duce în poveste,
în marea, marea poveste.

Poezia Cuvîntul Din Urmă de Lucian Blaga

CUVÎNTUL DIN URMĂ



Arendaș al stelelor,
străvechile zodii
mi le-am pierdut.
Vieața cu sînge și cu povești
din mîni mi-a scăpat.
Cine mă-ndrumă pe apă ?
Cine mă trece prin foc ?
De paseri cine mă apără ?




Drumuri m-au alungat.
De nicăieri pămîntul
nu m-a chiemat.
Sunt blestemat !



Cu cînele și cu săgețile ce mi-au rămas
mă-ngrop,
la rădăcinile tale mă-ngrop,
Dumnezeule, pom blestemat.

Poezia Bunăvestire de Lucian Blaga

BUNĂVESTIRE



În noaptea asta lungă, fără sfîrșit,
o femeie umblă subt cerul apropiat.
Ea înțelege mai puțin decît oricine
minunea ce s-a-ntîmplat.
Aude sori cîntăreți, întreabă,
întreabă și nu înțelege.
În trupul ei stă închis ca într-o temniță bună
un prunc.
De nouă ori se-nvîrte discul lunei
în jurul pruncului.
El rămîne nemișcat și crește mirîndu-se.


..........................................................................................................................................................



În noua noapte fără sfîrșit
ciobanii păzesc nașterea unor semne cerești.
Mă duc între ei să vestesc :
Tăiați-vă mieii pe cruce
în amintirea jertfei ce se va face.
Ridicați-vă de lîngă foc
în cojoace cu flăcări de lînă.
Luați făclia ce-am aprins-o
în steaua coborîtă
deasupra ieslelor roase de boi
și dați-o mai departe
din mînă în mînă.
În curînd fiul omului va căuta un loc
unde să-și culce capul,
răzimîndu-și-l ca și voi
de pietre ori de cîni adormiți.
În curînd rănile purtate prin văile noastre
s-or vindeca
închizîndu-se ca florile la întuneric.
În curînd picioarele albe
vor umbla peste ape.