Poezia Bunăvestire de Lucian Blaga

BUNĂVESTIRE



În noaptea asta lungă, fără sfîrșit,
o femeie umblă subt cerul apropiat.
Ea înțelege mai puțin decît oricine
minunea ce s-a-ntîmplat.
Aude sori cîntăreți, întreabă,
întreabă și nu înțelege.
În trupul ei stă închis ca într-o temniță bună
un prunc.
De nouă ori se-nvîrte discul lunei
în jurul pruncului.
El rămîne nemișcat și crește mirîndu-se.


..........................................................................................................................................................



În noua noapte fără sfîrșit
ciobanii păzesc nașterea unor semne cerești.
Mă duc între ei să vestesc :
Tăiați-vă mieii pe cruce
în amintirea jertfei ce se va face.
Ridicați-vă de lîngă foc
în cojoace cu flăcări de lînă.
Luați făclia ce-am aprins-o
în steaua coborîtă
deasupra ieslelor roase de boi
și dați-o mai departe
din mînă în mînă.
În curînd fiul omului va căuta un loc
unde să-și culce capul,
răzimîndu-și-l ca și voi
de pietre ori de cîni adormiți.
În curînd rănile purtate prin văile noastre
s-or vindeca
închizîndu-se ca florile la întuneric.
În curînd picioarele albe
vor umbla peste ape.

Poezia Bunăvestire de Lucian Blaga

BUNĂVESTIRE



În noaptea asta lungă, fără sfîrșit,
o femeie umblă subt cerul apropiat.
Ea înțelege mai puțin decît oricine
minunea ce s-a-ntîmplat.
Aude sori cîntăreți, întreabă,
întreabă și nu înțelege.
În trupul ei stă închis ca într-o temniță bună
un prunc.
De nouă ori se-nvîrte discul lunei
în jurul pruncului.
El rămîne nemișcat și crește mirîndu-se.


..........................................................................................................................................................



În noua noapte fără sfîrșit
ciobanii păzesc nașterea unor semne cerești.
Mă duc între ei să vestesc :
Tăiați-vă mieii pe cruce
în amintirea jertfei ce se va face.
Ridicați-vă de lîngă foc
în cojoace cu flăcări de lînă.
Luați făclia ce-am aprins-o
în steaua coborîtă
deasupra ieslelor roase de boi
și dați-o mai departe
din mînă în mînă.
În curînd fiul omului va căuta un loc
unde să-și culce capul,
răzimîndu-și-l ca și voi
de pietre ori de cîni adormiți.
În curînd rănile purtate prin văile noastre
s-or vindeca
închizîndu-se ca florile la întuneric.
În curînd picioarele albe
vor umbla peste ape.

Poezia Fiu al faptei nu sunt de Lucian Blaga

FIU AL FAPTEI NU SUNT


Fără  de număr sunteți fii ai faptei
pretutindeni pe drumuri, subt cer și prin case.
Numai eu stau aici fără folos, nemernic,
bun doar de-nnecat în ape.



Totuși aștept, de mult tot aștept
vreun trecător atotbun și-atotdrept ca să-i spun :
O, nu-ți întoarce privirea,
O, nu-mi osîndi nemișcarea.
Cresc între voi, ci umbrit de mînile
misticul rod se rotunjește în altă parte.
Nu mă blestemați, nu mă blestemați !



Prieten al adîncului,
tovarăș al liniștei
joc peste fapte.
Cîteodată prin fluier de os strămoșesc
mă trimit în chip de cîntec spre moarte.



Întrebător fratele mă privește,
mirată mă-ntîmpină sora,
dar încolăcit la picioarele mele
m-ascultă și mă pricepe prea bine
șarpele cel cu ochii deapururi deschiși
spre-nțelepciunea de dincolo.

Poezia Fiu al faptei nu sunt de Lucian Blaga

FIU AL FAPTEI NU SUNT


Fără  de număr sunteți fii ai faptei
pretutindeni pe drumuri, subt cer și prin case.
Numai eu stau aici fără folos, nemernic,
bun doar de-nnecat în ape.



Totuși aștept, de mult tot aștept
vreun trecător atotbun și-atotdrept ca să-i spun :
O, nu-ți întoarce privirea,
O, nu-mi osîndi nemișcarea.
Cresc între voi, ci umbrit de mînile
misticul rod se rotunjește în altă parte.
Nu mă blestemați, nu mă blestemați !



Prieten al adîncului,
tovarăș al liniștei
joc peste fapte.
Cîteodată prin fluier de os strămoșesc
mă trimit în chip de cîntec spre moarte.



Întrebător fratele mă privește,
mirată mă-ntîmpină sora,
dar încolăcit la picioarele mele
m-ascultă și mă pricepe prea bine
șarpele cel cu ochii deapururi deschiși
spre-nțelepciunea de dincolo.