Poezia Cuvîntul Din Urmă de Lucian Blaga

CUVÎNTUL DIN URMĂ



Arendaș al stelelor,
străvechile zodii
mi le-am pierdut.
Vieața cu sînge și cu povești
din mîni mi-a scăpat.
Cine mă-ndrumă pe apă ?
Cine mă trece prin foc ?
De paseri cine mă apără ?




Drumuri m-au alungat.
De nicăieri pămîntul
nu m-a chiemat.
Sunt blestemat !



Cu cînele și cu săgețile ce mi-au rămas
mă-ngrop,
la rădăcinile tale mă-ngrop,
Dumnezeule, pom blestemat.

Poezia Cuvîntul Din Urmă de Lucian Blaga

CUVÎNTUL DIN URMĂ



Arendaș al stelelor,
străvechile zodii
mi le-am pierdut.
Vieața cu sînge și cu povești
din mîni mi-a scăpat.
Cine mă-ndrumă pe apă ?
Cine mă trece prin foc ?
De paseri cine mă apără ?




Drumuri m-au alungat.
De nicăieri pămîntul
nu m-a chiemat.
Sunt blestemat !



Cu cînele și cu săgețile ce mi-au rămas
mă-ngrop,
la rădăcinile tale mă-ngrop,
Dumnezeule, pom blestemat.

Poezia Bunăvestire de Lucian Blaga

BUNĂVESTIRE



În noaptea asta lungă, fără sfîrșit,
o femeie umblă subt cerul apropiat.
Ea înțelege mai puțin decît oricine
minunea ce s-a-ntîmplat.
Aude sori cîntăreți, întreabă,
întreabă și nu înțelege.
În trupul ei stă închis ca într-o temniță bună
un prunc.
De nouă ori se-nvîrte discul lunei
în jurul pruncului.
El rămîne nemișcat și crește mirîndu-se.


..........................................................................................................................................................



În noua noapte fără sfîrșit
ciobanii păzesc nașterea unor semne cerești.
Mă duc între ei să vestesc :
Tăiați-vă mieii pe cruce
în amintirea jertfei ce se va face.
Ridicați-vă de lîngă foc
în cojoace cu flăcări de lînă.
Luați făclia ce-am aprins-o
în steaua coborîtă
deasupra ieslelor roase de boi
și dați-o mai departe
din mînă în mînă.
În curînd fiul omului va căuta un loc
unde să-și culce capul,
răzimîndu-și-l ca și voi
de pietre ori de cîni adormiți.
În curînd rănile purtate prin văile noastre
s-or vindeca
închizîndu-se ca florile la întuneric.
În curînd picioarele albe
vor umbla peste ape.

Poezia Bunăvestire de Lucian Blaga

BUNĂVESTIRE



În noaptea asta lungă, fără sfîrșit,
o femeie umblă subt cerul apropiat.
Ea înțelege mai puțin decît oricine
minunea ce s-a-ntîmplat.
Aude sori cîntăreți, întreabă,
întreabă și nu înțelege.
În trupul ei stă închis ca într-o temniță bună
un prunc.
De nouă ori se-nvîrte discul lunei
în jurul pruncului.
El rămîne nemișcat și crește mirîndu-se.


..........................................................................................................................................................



În noua noapte fără sfîrșit
ciobanii păzesc nașterea unor semne cerești.
Mă duc între ei să vestesc :
Tăiați-vă mieii pe cruce
în amintirea jertfei ce se va face.
Ridicați-vă de lîngă foc
în cojoace cu flăcări de lînă.
Luați făclia ce-am aprins-o
în steaua coborîtă
deasupra ieslelor roase de boi
și dați-o mai departe
din mînă în mînă.
În curînd fiul omului va căuta un loc
unde să-și culce capul,
răzimîndu-și-l ca și voi
de pietre ori de cîni adormiți.
În curînd rănile purtate prin văile noastre
s-or vindeca
închizîndu-se ca florile la întuneric.
În curînd picioarele albe
vor umbla peste ape.