Poezia Paradis În Destrămare de Lucian Blaga

PARADIS ÎN DESTRĂMARE



Portarul înaripat mai ține întins
un cotor de spadă fără de flăcări.
Nu se luptă cu nimeni,
dar se simte învins.
Pretutindeni pe pajiști și pe ogor
serafimi cu părul nins
însetează după adevăr,
dar apele din fîntîni
refuză gălețile lor.
Arînd fără îndemn
cu plugurile de lemn,
arhangheli se plîng
de greutatea aripelor.
Trece printre sori vecini
porumbelul sfîntului duh,
cu pliscul stinge cele din urmă lumini.
Noaptea îngerii goi
zgribulind se culcă în fîn :
vai mie, vai ție,
păianjeni mulți au umplut apavie,
odată vor putrezi și îngerii sub glie,
țărîna va seca poveștile
din trupul trist.

Poezia Paradis În Destrămare de Lucian Blaga

PARADIS ÎN DESTRĂMARE



Portarul înaripat mai ține întins
un cotor de spadă fără de flăcări.
Nu se luptă cu nimeni,
dar se simte învins.
Pretutindeni pe pajiști și pe ogor
serafimi cu părul nins
însetează după adevăr,
dar apele din fîntîni
refuză gălețile lor.
Arînd fără îndemn
cu plugurile de lemn,
arhangheli se plîng
de greutatea aripelor.
Trece printre sori vecini
porumbelul sfîntului duh,
cu pliscul stinge cele din urmă lumini.
Noaptea îngerii goi
zgribulind se culcă în fîn :
vai mie, vai ție,
păianjeni mulți au umplut apavie,
odată vor putrezi și îngerii sub glie,
țărîna va seca poveștile
din trupul trist.

Poezia Fum Căzut de Lucian Blaga

FUM CĂZUT




S-aude zbor scurt și zadarnic
de gîște peste pajiști reci.
Undeva un cîntec se pătrunde
de chemări de veci.
Un fluier seacă, altul nu s-arată.
Aleluia, privirea mi se umple de păsări și vînt,
vieții nu i-am rămas dator niciun gînd
dar i-am rămas dator vieața toată.
Cu mișcări oprite ades
văd bolți prăbușite în apă
Din frunzele satului ies
ca dintr-o biblică șatră.
Aleluia, astăzi ca niciodată
sunt fratele obosit
al cerului de jos
și-al fumului căzut din vatră.

Poezia Fum Căzut de Lucian Blaga

FUM CĂZUT




S-aude zbor scurt și zadarnic
de gîște peste pajiști reci.
Undeva un cîntec se pătrunde
de chemări de veci.
Un fluier seacă, altul nu s-arată.
Aleluia, privirea mi se umple de păsări și vînt,
vieții nu i-am rămas dator niciun gînd
dar i-am rămas dator vieața toată.
Cu mișcări oprite ades
văd bolți prăbușite în apă
Din frunzele satului ies
ca dintr-o biblică șatră.
Aleluia, astăzi ca niciodată
sunt fratele obosit
al cerului de jos
și-al fumului căzut din vatră.