Poezia Oraș Vechi de Lucian Blaga

ORAȘ VECHI



Noapte. Urnirea orelor
se-mplinește fără îndemn.
Taci, - arătătoare se-opresc
suspinînd pe ultimul semn.



Subt porți ființele somnului
intră - cîni roșii și griji.
Pe uliți - subțire și-naltă
ploaia umblă pe cataligi.



Vînt vechi și lung între ziduri
mai scutură luturi și fier.
Mari semeni de altădată
o clipă s-arată și pier.


Turn negru stă în picioare
și-și numără anii învins.
Taci, că sfîntul de piatră
aureola în noapte și-a stins.

Poezia În Munții de Lucian Blaga

ÎN MUNȚI



Lîngă schit miezul nopții găsește
făpturi adormite-n picioare. Duhul mușchiului umed
umblă prin văgăuni.
Din răsărit cin fluturi cît buhele
să-și caute în focuri cenușa.
La rădăcinile brazilor, lîngă blestemul cucutelor
ciobanul pune pămînt
peste mieii uciși de puterile codrului
Peste muche trecînd
fetele stînilor - își freacă de lună umerii goi,
aventura lor se pătrunde suprafirească
de pulberea luminos stîrnită din disc ca un roi.
Cai galbeni și-adună sarea vieții din ierburi.
Mocnind subt copaci Dumnezeu se face mai mic
să aibă loc ciupercile roșii
să crească subt spatele lui.
În sîngele oilor noaptea pădurii e vis lung și greu.





Pe patru vînturi adînci
pătrunde somnul în vagi bătrîni.
Subt scut de stînci, undeva
un bălaur cu ochii întorși spre steaua polară
visează lapte albastru furat din stîni.

Poezia Echinoțiu de Lucian Blaga

ECHINOȚIU


Semne verzi subt șovăiri solare
ieși soră să vezi pe ogor.
Popi negri vestind sub pămînturi solare
cu fluiere greerii umblă
pînă-n pragul sicrielor
și-acolo mor.
Pe-aici, afară din oraș, și ieri am fost
să iscodim învierile în fața porților.
îndrăznește soră, ah soră să nu suspini.
Într-o singură zi mugurii și iarba au crescut
repede ca unghiile și părul morților.
Făpturi, care-ați fost, unde vă țineți ?
Nu le călca soră luminile - dedițeii vineți.

Poezia Pasărea Sfîntă de Lucian Blaga

PASĂRE SFÎNTĂ

( Întruchipată în aur de scluptorul C. Brâncuși )


În vîntul de nimeni stîrnit
hieratic Orionul te binecuvîntă,
lăcrimîndu-și deasupra ta
geometria înaltă și sfîntă.



Ai trăit cîndva în funduri de mare
și focul solar l-ai ocolit pe de-aproape.
În păduri plutitoare-ai strigat
prelung deasupra întîielor ape.



Pasăre ești ? Sau un clopot prin lume purtat ?
Făptură ți-am zice, potir fără toarte,
cîntec de aur rotind
peste spaima noastră de enigme moarte,



dăinuind în tenebre ca în povești
cu fluierul părelnic de vînt
cînți celor ce somnul și-l beau
din macii negri de subt pămînt.



Fosfor cojit de pe vechi oseminte
ne pare lumina din ochii tăi verzi.
Ascultînd revelații fără cuvinte
subt iarba cerului zborul ți-l pierzi.



Din văzduhul boltitelor tale amiezi
ghicești în adîncuri toate misterele.
Înalță-te fără sfîrșit,
dar să nu ne descoperi niciodată ce vezi.