Poezia La Cumpăna Apelor de Lucian Blaga

LA CUMPĂNA APELOR



Tu ești în vară, eu sunt în vară. În vară pornită
către sfîrșit, pe muche-amîndoi la cumpăna apelor.
Cu gînd ducăuș - mîngîi părul pămîntului.
Ne-aplecăm peste stînci, subt albastrul neîmplinit.



Privește în jos ! Privește-ndelung, dar să nu vorbim.
S-ar putea întîmpla să ne tremure glasul.
Din poarta-nălțimei și pînă-n vale
îmbătrînește, ah cît de repede, apa. Și ceasul.



E mult înapoi ? Atîta e și de-acum înainte
cu toate că mult mai puțin o să pară.
Ne-ascundem - stins arzînd - după năluca de vară.
Ne-nchidem inima după nespuse cuvinte.



Poteca de-acum coboară ca fumul
din jertfa ce nu s-a primit. De-aici luăm iarăși drumul
spre țărna și valea, trădate-nmiit
pentru-un cer chiemător și necucerit.

Poezia Arhanghel Spre Vatră de Lucian Blaga

ARHANGHEL SPRE VATRĂ



Mă-ntorc de acum ca
albina spre stup,
cu harul subt aripi
cu-amurgul în trup.



Pe cumpăna lumii
o zi se înclină
plină de fapte
și fără de vină.



De cîte ori cale
prin brazda bătută,
buzele humei
pe tălpi mă sărută.



Mă-ntorc de acum spre
vatra-n lumină.
Adîncile mele
orzuri se-nchină.

Poezia Naștere de Lucian Blaga

NEȘTERE



Făptură nouă, iată, pe frunte
întîia lumină te-a uns !
Pe noi repede soartă ne mînă -
tu fără pas ne-ai ajuns.



Făptură de nicăieri coborîtă-n
imperiul mumei,
auriu, tînăr, proaspăt ulcior
rupt din coastele humei !



Griji, biruinți și uimiri încercînd
în preajma ta sta-vom ades.
Dura-vei în noi o lumină, mare ca-ncrederea,
cu care tu azi ne-ai ales.



Sus stelele cele mai treze
aprind cărbuni de diochi.
Subt strașina vremii vei crește
încet, ca o lacrimă-n ochi.

Poezia Rune de Lucian Blaga

RUNE



În chip de rune, de veacuri uitate,
poart-o semnătură făpturile toate.
Slăvitele păsări subt aripi o poartă
'n liturgice zboruri prelungi ca vieața.
În slujba luminii, urnă fără de toartă,
luna și-o ține ascunsă pe fața
vrăjită să nu se întoarcă.




Stane de piatră, jivine, cucută
poart-o semnătură cu cheie pierdută.
Pecete tăinuită de două ori -
fată de foc, arătare, care pe țărm
ridici acum brațele peste mare,
o porți subsuori.




Rune, pretutindeni rune,
cine vă-nseamnă, cine vă pune ?
Făpturile toate, știute și neștiute,
poat-o semnătură - cine s-o-nfrunte ?
Crinii muntelui - subtlunari -
și-o duc neajunsă pe creștet.
Subt ceruri mumele-o poartă pe frunte.