În pîlnia muntelui iezerul netulburat
ca un ochi al lumii, ascuns, s-a deschis.
Oglindește un zbor prea înalt și ceasul
curat, ce i-a fost odată promis.
Cată lung Ochiul spre Nord și spre vîrste,
și mulcom apoi spre vînătul cer.
Visează-n amiază spre rodii de aur,
care se coc, senine, în ger.
Cîmpul alb. Descinde-ntrupat din funingeni
un corb. Îl vezi, fetița mea, Ana ?
În toamnă toamnă pe-aici se stingea aurie povestea,
țîșnea veverița, cădea castana.
Corbul își măsură pasul, scrie-n zăpadă
nou testament, sau poate o veste cerească,
pentru cineva care ar trece prin țară
și n-a uitat de tot să cetească.
